Ben Corlaciu

De la Sberopedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Benedict Corlaciu)
Sari la navigare Sari la căutare
Ben Corlaciu
Date personale
Activitate
Opere semnificative 
Note

Benedict Corlaciu (n. 6 martie 1924, Galați – d. 15 iunie 1981, Paris) a fost un poet, prozator și traducător român. Fiul lui Neculai Corlaciu și al Rozaliei. Urmează studiile primare și liceale la București.[1]

Biografie[modificare]

[2][3] A absolvit Literele și Filosofia la București (1947). A fost redactor la revista Flacăra, membru al grupării de pe lângă revista Albatros, alături de Geo Dumitrescu și Dinu Pillat. În 1975 s-a stabilit în Franța.[4] A scris o poezie anticalofilă, cu tentă anarhistă. Proza de inspirație autobiografică se remarcă prin poza damnării și exprimarea revoltei sociale: Moartea lângă cer, 1946; Candidatul, 1950; Pâinea păcii, 1951; Cazul doctor Udrea, 1959; Baritina, 1965; Strigoaica și casa nebună, 1973; Tout espoir sera puni; d'un écrivain roumain à Paris (Orice speranță va fi pedepsită; de un scriitor român la Paris), 1984.

În perioada studenției, Ben Corlaciu s-a alăturat grupării literare de orientare antifascistă Albatros, pe lângă alte nume cu rezonanță în lumea literaturii române, precum Geo Dumitrescu sau Dinu Pillat, iar în anii războiului a frecventat cenaclul lui Eugen Lovinescu.[5][6]

Debutează cu volumul Tavernale, apărut în 1941, urmat de volumul Pelerinul serilor (1942) și Arhipelag (1943).[7]

În 1945 obține premiul „Forum” pentru volumul Manifest liric.[8][9]

A fost membru fondator al Uniunii Scriitorilor din România (1949).

În 1954 a fost judecat împreună cu poetul Geo Dumitrescu și exclus din Uniunea Scriitorilor, într-o ședință condusă de Mihai Beniuc. A fost mutat cu forța într-o râpă de lângă Cimitirul Străulești și obligat să se prezinte din două în două săptămâni la Miliție. Pentru a supraviețui s-a angajat ca figurant la Teatrul Tineretului din București. În 1965 a fost reintegrat în Uniunea Scriitorilor și a devenit membru al PCR. A fost director și responsabil cultural al Casei Scriitorilor din București în perioada 1965-1968.[5]

În 1975, aflat în Paris, alege calea azilului politic și rămâne în Franța. La Paris, Ben Corlaciu a colaborat la reviste ale exilului literar românesc precum Apoziția, Limite și Vremea. Tot la Paris a apărut postum, în traducerea Maurei Barbu, un volum care oferă o imagine a vieții literare românești din anii 1950-1970 sub titlul Orice speranță va fi pedepsită: mărturia unui scriitor român refugiat la Paris.[5]

În 1976 face greva foamei pe Esplanada Trocadéro din Paris pentru a-și aduce soția și copilul din România, cărora autoritățile române nu le permitea emigrarea.[10]. În cele din urmă, familiei i-a fost aprobată plecarea în Franța.[11]

Operă[modificare]

Poezii[modificare]

  • Tavernale, 1941
  • Pelerinul serilor, 1942
  • Arhipelag, 1943
  • Manifest liric, 1945 (Premiul Editurii Forum)
  • Poezii, 1946
  • Poeme florivore, 1972
  • Starea de urgență, 1972
  • Arcul biologic, 1974

Romane[modificare]

  • Moarta lângă cer, 1946
  • Cazul Doctor Udrea, 1959
  • Baritina, 1965
  • Cind simti cum moare vintul, 1972

Povestiri, nuvele[modificare]

  • La trântă cu munții, 1949
  • Candidatul, 1950
  • Timpii de aur, 1951
  • Pâinea păcii, 1951
  • Noaptea de la Ipotesti, 1957
  • Strigoaica si casa nebuna, 1973

Traduceri în limba română[modificare]

Note[modificare]

  1. ^ Sasu, Aurel (). Dicționarul biografic al literaturii române, vol. 1(A-L). Paralela 45. p. 386. 
  2. ^ Mircea Crisan. „Povestea tulburătoare a lui Ben Corlaciu. Scriitorul pe care comuniștii au încercat să-l șteargă din istorie”. Accesat în . 
  3. ^ Nicoară Mihali. „Ben Corlaciu se întoarce acasă”. Accesat în . 
  4. ^ „copie arhivă”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ a b c Oameni în memoria Galaţiului : Aniversări 2009. Axis Libri. . p. 173-174. 
  6. ^ Popa, Marian (). Dicţionar de literatură română contemporană. Albatros. p. 190. 
  7. ^ Dicționarul general al literaturii române. Vol. 3 (C-D). Univers Enciclopedic. . p. 383. 
  8. ^ Oprea, Nedelcu (). Cultura, ştiinţa şi arta în judeţul Galaţi : Dicţionar biobibliografic. p. 71. 
  9. ^ Manolescu, Florin (). Enciclopedia exilului literar românesc : 1945-1989 : Scriitori, reviste, instituţii, organizaţii. Compania. p. 194. 
  10. ^ [1]
  11. ^ Monica Lovinescu, La apa Vavilonului, Humanitas, București, 2010, p. 682