Ben Corlaciu
| Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
| Ben Corlaciu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Activitate | |
| Opere semnificative | |
Influențe | |
| Note | |
| Modifică date / text | |
Benedict Corlaciu (n. 6 martie 1924, Galați – d. 15 iunie 1981, Paris) a fost un poet, prozator și traducător român. Fiul lui Neculai Corlaciu și al Rozaliei. Urmează studiile primare și liceale la București.[1]
Biografie[modificare]
[2][3] A absolvit Literele și Filosofia la București (1947). A fost redactor la revista Flacăra, membru al grupării de pe lângă revista Albatros, alături de Geo Dumitrescu și Dinu Pillat. În 1975 s-a stabilit în Franța.[4] A scris o poezie anticalofilă, cu tentă anarhistă. Proza de inspirație autobiografică se remarcă prin poza damnării și exprimarea revoltei sociale: Moartea lângă cer, 1946; Candidatul, 1950; Pâinea păcii, 1951; Cazul doctor Udrea, 1959; Baritina, 1965; Strigoaica și casa nebună, 1973; Tout espoir sera puni; d'un écrivain roumain à Paris (Orice speranță va fi pedepsită; de un scriitor român la Paris), 1984.
În perioada studenției, Ben Corlaciu s-a alăturat grupării literare de orientare antifascistă Albatros, pe lângă alte nume cu rezonanță în lumea literaturii române, precum Geo Dumitrescu sau Dinu Pillat, iar în anii războiului a frecventat cenaclul lui Eugen Lovinescu.[5][6]
Debutează cu volumul Tavernale, apărut în 1941, urmat de volumul Pelerinul serilor (1942) și Arhipelag (1943).[7]
În 1945 obține premiul „Forum” pentru volumul Manifest liric.[8][9]
A fost membru fondator al Uniunii Scriitorilor din România (1949).
În 1954 a fost judecat împreună cu poetul Geo Dumitrescu și exclus din Uniunea Scriitorilor, într-o ședință condusă de Mihai Beniuc. A fost mutat cu forța într-o râpă de lângă Cimitirul Străulești și obligat să se prezinte din două în două săptămâni la Miliție. Pentru a supraviețui s-a angajat ca figurant la Teatrul Tineretului din București. În 1965 a fost reintegrat în Uniunea Scriitorilor și a devenit membru al PCR. A fost director și responsabil cultural al Casei Scriitorilor din București în perioada 1965-1968.[5]
În 1975, aflat în Paris, alege calea azilului politic și rămâne în Franța. La Paris, Ben Corlaciu a colaborat la reviste ale exilului literar românesc precum Apoziția, Limite și Vremea. Tot la Paris a apărut postum, în traducerea Maurei Barbu, un volum care oferă o imagine a vieții literare românești din anii 1950-1970 sub titlul Orice speranță va fi pedepsită: mărturia unui scriitor român refugiat la Paris.[5]
În 1976 face greva foamei pe Esplanada Trocadéro din Paris pentru a-și aduce soția și copilul din România, cărora autoritățile române nu le permitea emigrarea.[10]. În cele din urmă, familiei i-a fost aprobată plecarea în Franța.[11]
Operă[modificare]
Poezii[modificare]
- Tavernale, 1941
- Pelerinul serilor, 1942
- Arhipelag, 1943
- Manifest liric, 1945 (Premiul Editurii Forum)
- Poezii, 1946
- Poeme florivore, 1972
- Starea de urgență, 1972
- Arcul biologic, 1974
Romane[modificare]
- Moarta lângă cer, 1946
- Cazul Doctor Udrea, 1959
- Baritina, 1965
- Cind simti cum moare vintul, 1972
Povestiri, nuvele[modificare]
- La trântă cu munții, 1949
- Candidatul, 1950
- Timpii de aur, 1951
- Pâinea păcii, 1951
- Noaptea de la Ipotesti, 1957
- Strigoaica si casa nebuna, 1973
Traduceri în limba română[modificare]
- Antoine de Saint-Exupéry, Micul Prinț
- Isadora Duncan - Viata mea: roman autobiografic; trad. de Geo Dumitrescu, Ben Corlaciu, 1991
Note[modificare]
- ^ Sasu, Aurel (). Dicționarul biografic al literaturii române, vol. 1(A-L). Paralela 45. p. 386.
- ^ Mircea Crisan. „Povestea tulburătoare a lui Ben Corlaciu. Scriitorul pe care comuniștii au încercat să-l șteargă din istorie”. Accesat în .
- ^ Nicoară Mihali. „Ben Corlaciu se întoarce acasă”. Accesat în .
- ^ „copie arhivă”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b c Oameni în memoria Galaţiului : Aniversări 2009. Axis Libri. . p. 173-174.
- ^ Popa, Marian (). Dicţionar de literatură română contemporană. Albatros. p. 190.
- ^ Dicționarul general al literaturii române. Vol. 3 (C-D). Univers Enciclopedic. . p. 383.
- ^ Oprea, Nedelcu (). Cultura, ştiinţa şi arta în judeţul Galaţi : Dicţionar biobibliografic. p. 71.
- ^ Manolescu, Florin (). Enciclopedia exilului literar românesc : 1945-1989 : Scriitori, reviste, instituţii, organizaţii. Compania. p. 194.
- ^ [1]
- ^ Monica Lovinescu, La apa Vavilonului, Humanitas, București, 2010, p. 682
- Articole cu suport bibliografic necorespunzător
- Articole biografice fără fotografii
- Articole Wikipedia cu control de autoritate
- Nașteri în 1924
- Nașteri pe 6 martie
- Decese în 1981
- Decese pe 15 iunie
- Jurnaliști români
- Poeți români din secolul al XX-lea
- Prozatori români
- Scriitori români din secolul al XX-lea
- Traducători români
- Români expatriați în Franța
- Scriitori români din exil
- Decese în Paris
- Gălățeni
- Greviști ai foamei