Constantin G. Dissescu

De la Sberopedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Constantin Dissescu)
Sari la navigare Sari la căutare
Constantin Disescu
Date personale
Născut8 august 1868
Slatina, Olt
Decedat10 august 1932
București
Ministru de Justiție
În funcție
11 aprilie 1899 – 7 iulie 1900
Ministru de Culte și Instrucțiune Publică
În funcție
24 octombrie 1906 – 12 martie 1907
În funcție
14 octombrie 1912 – 4 ianuarie 1914
Deputat
În funcție
1884 – 1887
Senator
Decan al Facultății de Drept din București
În funcție
1909 – 1912

Alma materFacultatea de Drept din Paris (1875)
Doctor în drept al Universității din Paris (1877)

Constantin G. Dissescu (n. 8 august 1854, Slatina – d. 10 august 1932, București) a fost un politician și ministru român, avocat, profesor de drept administrativ și constituțional la Facultatea de Drept din Universitatea București. A urmat studiile liceale în București, în timp ce studiile de drept și doctoratul au fost făcute la Paris. A îndeplinit funcția de ministru de justiție (11 aprilie 1899 - 7 iulie 1900), precum și cea de ministru de culte și instrucțiune publică (24 octombrie 1906 - 12 martie 1907; 14 octombrie 1912 - 4 ianuarie 1914).

Biografie[modificare]

Fișier:1899 - Constantin Disescu, 45 ani sursa Adevărul, 12, nr. 3497, 15 aprilie 1899.PNG
Fotografie a lui Constantin Dissescu apărută în ziarul "Adevărul", în anul 1899

A făcut studiile sale în București la Liceul „Sfântul Sava” și le-a terminat la Facultatea de Drept din Paris, de unde s-a întors cu titlul de doctor în drept. De la 1 februarie 1878 până în octombrie 1880 a fost judecător la Tribunalul llfov; de la 1879 până la 1884 a suplinit pe V. Boerescu ca profesor la catedra de drept comercial de la facultatea din București. În 1883 e numit profesor titular la Facultatea din Iași pentru dreptul penal și procedura civilă și la 1884 e transferat la Facultatea din București ca profesor de drept public român. De la 1884 până la 1887, Dissescu reprezintă în Cameră colegiul I-iu de Vâlcea, iar la 1892 este numit avocat al Statului și ocupă această funcțiune până la 1895 când demisionează.[1]

Distincții[modificare]

A fost distins cu ordinele „Steaua României” în grad de Ofițer (24 ianuarie 1892) și „Coroana României” în grad de Comandor (11 mai 1894).[2]

Opera (listă selectivă)[modificare]

  • De la puissance du mari sur la personne et les biens de la femme (teză de doctorat, Paris, 1877);
  • Părere asupra reformei execuțiunii silite, București, 1881;
  • Originea și condițiunea proprietății în România, 1889;
  • Cursul de drept public român - vol. I-II, dreptul constituțional, vol.III - dreptul administrativ, 1890 - 1892;
  • Condiția juridică a dreptului de farmacie, 1909;
  • Les origines du droit roumain, Paris, 1899;
  • Introducere la studiul dreptului constituțional, 1911;
  • Amintiri și impresii din Cadrilater, 1913.

Referințe și note[modificare]

  1. ^ Rosetti, Dimitrie R. (), Dicționarul Contimporanilor, București: Editura Lito-Tipografiei «Populara», p. 109 
  2. ^ Anuarul Ordinelor Române: Cuprindend mutuațiunile până la 13 februarie 1898 (1898). Bucuresci: Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”, p. 70

Bibliografie[modificare]