Griazev-Șipunov GȘ-23
| GȘ-23 | |
| Fișier:GSh-23L cannon.jpg
Tunul GȘ-23L | |
| Tip | Tun automat |
|---|---|
| Loc de origine | |
| Istoric operațional | |
| În uz | 1965-prezent |
| Istoric producție | |
| Proiectant | Biroul de Proiectare și Producție KPB |
| An proiectare | anii 1960 |
| Producător | Biroul de Proiectare și Producție KPB |
| Variante | GȘ-23L |
| Date generale | |
| Greutate | GȘ-23: 49,2 kg GȘ-23L: 50 kg |
| Lungime | GȘ-23: 1,387 mm GȘ-23L: 1,537 mm |
| Lungime țeavă | 1000 mm |
| Calibru | 23x115 mm |
| Principiu | împrumut de gaze |
| Cadență de tragere | 3000-3400 lov./minut |
| Viteză inițială | 715 m/s |
| Modifică text |
|
GȘ-23 (în русский язык ГШ-23, GȘ de la Griazev-Șipunov) este un tun automat cu două țevi, de calibru 23 mm, dezvoltat în Uniunea Sovietică pentru a fi folosit de avioane militare. A intrat în dotare în anul 1965, înlocuind modelul NR-23 și R-23.
Funcționează după principiul mitralierei Gast, dezvoltat în 1916 de inginerul german Karl Gast de la compania Vorwerk: este o armă cu două țevi în care acțiunea de tragere a unei țevi acționează mecanismul celeilalte.
Principiul Gast oferă o cadență de tragere mult mai mare, cu o uzură mecanică mai redusă, comparativ cu o armă cu o singură țeavă. Totuși, nu poate egala cadența de tragere susținută a unui tun rotativ cu mai multe țevi acționat electric, precum M61 Vulcan american. În schimb, nu necesită o sursă externă de energie, funcționând pe baza reculului țevilor mobile. Principiul Gast a fost utilizat foarte rar în Occident, dar a fost folosit pe o varietate de arme în Uniunea Sovietică și armatele țărilor din Pactul de la Varșovia.
Tunul există în varianta de bază GȘ-23 și în varianta mai răspândită GȘ-23L (în русский язык ГШ-23Л), care se deosebește în principal prin adăugarea unei frâne de gură, ceea ce reduce forța reculului. Acest tun a fost instalat standard pe versiunile târzii ale avionului MiG-21 (M, SM, MF, SMT, PFM, bis), pe toate variantele MiG-23, pe IAR 93, Aero L-39ZA Albatros etc., precum și în turelele de coadă ale bombardierului Tupolev Tu-22M și ale unor versiuni târzii de Tu-95MS.
De asemenea, este montat pe unele elicoptere Mi-24VP din seriile târzii, în instalație mobilă, precum și pe elicopterele poloneze W-3WA Sokół în montaj fix. Tunul a fost utilizat și pe avioane de transport; în mod specific, aeronavele Iliușin Il-76 au fost proiectate pentru a putea instala două tunuri GȘ-23 într-o turelă de coadă.
Unele modele de a doua generație ale MiG-21 puteau transporta tunul GȘ-23L într-o gondolă montată sub fuselaj, desemnată GP-9, care includea tunul și 200 de cartușe de muniție. Această soluție a fost înlocuită la variantele ulterioare de o instalare semi-conformală, mai aerodinamică.
Există, de asemenea, mai multe tipuri de containere de armament care pot fi montate pe punctele externe de acroșare: containerul UPK-23 pentru utilizare aer-aer, echipat cu unul sau două tunuri GȘ-23 fixe și 200 până la 400 de cartușe de muniție, și containerele SPPU-22, ale căror țevi pot fi orientate între 0° și −30° pentru atac la sol prin mitraliere în trecere joasă, ambele transportând 280 de cartușe de muniție. Acestea erau purtate cel mai frecvent în perechi de avioanele Su-17, Su-20, Su-22 și Su-25, respectiv Su-39.
Tunul este fabricat sub licență și în România de către Uzina Mecanică Cugir.[1]
Utilizatori[modificare]
Brazilia
Bulgaria
China
Croația
Egipt
India
Irak
Pakistan
Polonia
România
Rusia
Serbia
Uniunea Sovietică
Tunisia
Ucraina
Venezuela
Vietnam
Galerie[modificare]
-
Turelă cu tun GȘ-23 montată pe Mi-35.
-
Sistemul de armament al unui MiG-23 (tun GȘ-23 cu afetul tunului și magazia de muniție aferentă).
-
Container de tun UPK-23 montat pe un Mil Mi-8.
-
Container de tun SPPU-22-01 montat pe un Suhoi Su-17
-
Unul din cele două tunuri GȘ-23 de pe IAR 93
-
GȘ-23 montat într-o turelă defensivă de coada bombardierul Tu-22M.
Note[modificare]
- ^ „cal. 23mm AIRCRAFT GUN GSh 23 TYPE”. umcugir.ro. Arhivat din original la . Accesat în .