Charles Maurras

De la Sberopedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Charles Maurras
Date personale

Charles-Marie-Photius Maurras (n.  ?) a fost un propagandist de extremă dreaptă, militant și teoretician al antisemitismului ca sistem de stat, colaboraționist cu regimul de ocupație german, autor, poet și critic literar francez. A fost un organizator și principal filosof al Acțiunii Franceze, o mișcare politică monarhistă, corporatistă și contrarevoluționară. A incitat la executarea gaulliștilor, comuniștilor și luptătorilor francezi pentru Rezistența anti-nazistă. A fost ales membru al Academiei Franceze în 1938, dar a fost exclus în 1945, în urma condamnării la închisoare pentru pactizare cu inamicul.

Tinerețe[modificare]

Fișier:Charles Maurras 1877.jpg
Un tânăr Maurras în 1877

Maurras s-a născut la 20 aprilie 1868 într-o familie provensală, fiind crescut de mama și bunica sa într-un mediu catolic și monarhist. La începutul adolescenței, a devenit surd.

La vârsta de 17 ani a publicat primul articol în revista Annales de philosophie chrétienne.

În 1887, la vârsta de 19 ani, s-a mutat la Paris pentru a scrie critică literară în revista Observateur.[1]

În 1899, Maurras a fondat revista Acțiunea Franceză, o ramură a ziarului creat de Maurice Pujo și Henri Vaugeois în anul precedent.

Activitate politică[modificare]

Fișier:Charles Maurras - photo Frédéric Boissonnas.jpg
Maurras în 1925

Maurras a susținut intrarea Franței în Primul Război Mondial împotriva Imperiului German. În timpul războiului, l-a acuzat pe bancherul Emile Ullman că ar fi agent german, ceea ce a dus la demisia acestuia din consiliul de administrație al Comptoir d'Escompte. Apoi a criticat Tratatul de la Versailles, considerându-l prea indulgent cu Germania și a condamnat politica de cooperare a lui Aristide Briand.[2]

Perioada interbelică[modificare]

În 1925 a cerut uciderea lui Abraham Schrameck, ministrul de interne, care ordonase dezarmarea ligilor de extremă dreaptă. Pentru această instigare, a fost condamnat la o amendă și un an de închisoare cu suspendare.[3]

În 1927, sub papa Pius al XI-lea, mai multe lucrări ale lui Maurras au fost incluse în Index Librorum Prohibitorum, iar ziarul Acțiunea Franceză a devenit primul cotidian interzis de Biserica Catolică. Tot în acel an, Vaticanul a interzis accesul membrilor AF la împărtășanie.[4][5]

În 1936, după ce a amenințat cu moartea pe Léon Blum, liderul socialist francez, Maurras a fost condamnat la opt luni de închisoare. Temându-se de comunism, s-a alăturat pacifiștilor și a lăudat Acordul de la München din 1938.[6]

La 8 iunie 1938, după eșecuri repetate începând din 1924, Maurras a fost ales membru al Academiei Franceze. În același an, Papa Pius al XII-lea a anulat condamnarea Acțiunii Franceze de către predecesorul său.[4][5]

Al Doilea Război Mondial[modificare]

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial Maurras s-a opus Germaniei naziste și Italiei fasciste, dar a susținut Regimul de la Vichy, considerând că Franța Liberă era un stat marionetă al Uniunii Sovietice. El și-a explicat sprijinul pentru Vichy, scriind: „Ca regalist, nu am pierdut niciodată din vedere necesitatea monarhiei. Dar pentru a-l întrona pe moștenitorul regal, moștenirea trebuia salvată.”[7][8]

După prăbușirea regimului de la Vichy, Maurras a fost acuzat de complicitate cu inamicul și a fost condamnat la închisoare pe viață.[9] Academia Franceză i-a declarat locul vacant, fără a-l exclude formal (la fel ca în cazul mareșalului Pétain), și a ales un succesor după moartea sa.[10]

Ultimii ani din viață[modificare]

Ultimii ani din viață, petrecuți în mare parte în închisoarea de la Clairvaux, au fost pentru Maurras și un prilej de introspecție asupra chestiunii Rezistenței și a tratamentului aplicat evreilor în timpul războiului. Cu toate acestea, el a continuat să susțină necesitatea unui antisemitism de stat, afirmând că evreii ar avea o naționalitate proprie, diferită de cea franceză.[11]

În 1949, Maurras și Maurice Pujo au trimis o scrisoare către ministrul justiției, solicitând revizuirea procesului lor.

La 21 martie 1952, Charles Maurras a beneficiat de o grațiere medicală, acordată de președintele Vincent Auriol și a fost transferat la o clinică din Saint-Symphorien.

La 13 noiembrie 1952, a cerut să i se administreze ultimele sacramente. La 15 noiembrie a cerut rozariul.

A murit în dimineața zilei de 16 noiembrie 1952 și a fost înmormântat în cimitirul din Roquevaire (Bouches-du-Rhône).[12]

Galerie[modificare]

Note[modificare]

  1. ^ Alain-Gérard Slama, "Maurras (1858 (sic)-1952): ou le mythe d'une droite révolutionnaire" Arhivat în , la Wayback Machine., article first published in L'Histoire in 2002
  2. ^ Biographical notice on Maurras on the Académie française's website
  3. ^ Biographical notice Arhivat în , la Wayback Machine. on Maurras on the Action Française's website
  4. ^ a b Arnal, Oscar L., Ambivalent Alliance: The Catholic Church and the Action Française, 1899-1939, pp.174-75 (Pittsburgh: University of Pittsburgh Press, 1985).
  5. ^ a b Leymarie, Michel; Prévotat, Jacques (), L' Action française: culture, société, politique (în français), Presses Univ. Septentrion, p. 139, ISBN 978-2-7574-0043-2, accesat în  
  6. ^ Stéphane Giocanti (). Charles Maurras : le chaos et l'ordre (în French). pp. 392–393. 
  7. ^ François-Marin Fleutot, Des Royalistes dans la Résistance (Flammarion, 2000)
  8. ^ Le Petit Marseillais, 9 February 1941. Quoted by Bruno Goyet, op.cit., p. 84
  9. ^ Tucker, William R. (). The Legacy of Charles Maurras. The Journal of Politics Vol 17 No. 4. 17. University of Chicago Press, Southern Political Science Association. pp. 570–589. doi:10.2307/2126615. 
  10. ^ Tucker, William R. (). The Legacy of Charles Maurras. The Journal of Politics Vol 17 No. 4. 17. University of Chicago Press, Southern Political Science Association. pp. 570–589. doi:10.2307/2126615. 
  11. ^ Charles Maurras, Votre bel aujourd'hui, éd. Fayard, 1953, p. 457-458
  12. ^ Paxton, Robert O. (). Vichy France: Old Guard and New Order, 1940-1944 (în English). New York: Alfred A. Knopf. p. 187. ISBN 978-0-8041-5410-9.  See footnote 10.

Vezi și[modificare]