Daniel Turcea
| Daniel Turcea | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 22 iulie 1945 Târgu-Jiu, România |
| Decedat | (33 de ani) Mănăstirea Cernica, România |
| Naționalitate | română |
| Ocupație | poet |
| Activitate | |
| Activitatea literară | |
| Activ ca scriitor | Literatura română post-belică 1945 - 1979 |
| Mișcare/curent literar | neomodernism, onirism |
| Operă de debut | Entropia - 1970 |
| Opere semnificative | |
| Note | |
| Modifică date / text | |
Daniel Turcea (n. 22 iulie 1945, Târgu-Jiu – d. 28 martie 1979, Mănăstirea Cernica) a fost un poet român.
Biografie[modificare]
Daniel Turcea s-a născut în 22 iulie 1945 la Târgu-Jiu fiind primul dintre cei patru copii ai colonelului Gheorghe Turcea și ai Mariei, profesoară de matematică. A avut o soră Lucia Turcea.[2][3]
Copilăria și adolescența le-a petrecut la Pitești. În 1963 a absolvit Liceul „Nicolae Bălcescu” și în 1968 a devenit licențiat al Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” din București.[2]
Debutul său literar se produce în 1968 în revista „Amfiteatru”. A făcut parte din grupul oniric. În 1970 a publicat prima culegere de poeme, Entropia.[2]
Dacă prima parte a vieții sale poetice a fost una boemă, marcată de abuzul de alcool și droguri, anul 1971 a fost unul de cotitură în care, în urma unei experiențe mistice, are loc întoarcerea spre valorile tradiționale ortodoxe ale familiei sale. Punctul culminant a fost întâlnirea cu duhovnicul Arsenie Papacioc care i-a devenit îndrumător spiritual. Își dorește să fie preot și în anul 1978 a fost declarat admis la Facultatea de Teoloogie Ortodoxă din Sibiu dar ulterior respins printr-un ordin al Ministerului Culturii.[2]
Își reneagă prima parte a vieții literare. Rodul acestor metamorfoze lăuntrice este culegerea de poeme Epifania, publicată în 1978 în care înlocuiește ermetismul sincretist din Entropia cu un ermetism mistic ortodox.[2]
În august 1978 e diagnosticat cu leucemie, urmează o perioadă de spitalizare în care continuă să compună, sora sa Lucia fiind cea care i-a stat alături notând și păstrându-le până când a fost posibilă publicarea. Moare la 28 martie 1979 și este îngropat în cimitirul Mănăstirii Cernica.[2]
„un singur lucru nu aflase
că trupul poate să îi moară
într-o amiază fără nume
mâinile îi vor fi atât de grele
încât până la frunte va fi o veșnicie
de străbătut
era frumos, luminând
cu inima curată printre păsări, ape
nu-i puteau învălui trupul, focul
nu-l putea-mbrățișa, întunericul
nu-i putea frânge raza privirii, veninul
nu l-ar fi putut atinge
el
nu era vinovat.
Lumea nu are decât o singură justificare:
Învierea.” (Arhe)
Caracterizări[modificare]
„Mi-l aduc aminte ca pe un om introvertit, chiar morocănos, fragil, căruia îi plăcea să ia parte la discuții, impunând oarecum prin calmul și blândețea sa. Ființă delicată, cu vorbă domoală, mai mult tăcut, cu o atitudine retrasă, aproape ștearsă. Aș putea spune că locul lui era, mai degrabă, într-o mănăstire. Căuta peste tot perfecțiunea. Mi-aduc aminte că m-a rugat într-o după-amiază să-l iau la Nichita acasă, să îl prezint, fapt care mi-a făcut mare plăcere, deoarece aveam să discutăm despre poezie, să facem poezie. La sfârșitul vizitei, m-a rugat stăruitor să-i vând un distih de-al meu: „Privesc în taină florile de nufăr, /Mi-aduc aminte și încep să sufăr".
M-am tot întrebat de ce. Aveam să aflu curând de tulburătoarea sa moarte. Frecventa, de asemenea, Clubul „A“, cenaclul de literatură unde am asistat la întâlniri cu Adrian Păunescu, Ioan Alexandru, Ana Blandiana, Nichita Stănescu și Virgil Mazilescu, cel din urmă prieten nedespărțit al lui Turcea. Își căuta libertatea interioară prin divinitate. A fost un poet în formare, care a cedat fizic, nu psihic.[4][5]”
„Mic de statură, cu mustața neagră și părul ușor ondulat, Daniel era o prezență plăcută, discretă. Pot spune că, în acei ani tulburi, Turcea, Mazilescu și Ivănceanu au trăit curat, fără compromis. Retragerea la Mănăstirea Cernica a reprezentat, după mine, vârful biografiei sale. Prietenia literară ce ne-a legat a luat sfârșit odată cu exilul meu la Paris, în 1972.[4]”
„„Avea o existență aproape de sfințenie“
Pasiunea sa pentru geometrie, i-a fost insuflată, cel mai probabil, de mama sa, profesoară de matematică. Retras, firav, meditativ, ne privea cu înțelepciune, ne încuraja blajin. Avea o fascinație pentru misticism. Deși nu știa că va muri, se grăbea să publice «Trebuie să public cât mai repede, să aflu». Avea un timbru calm, o tristețe întipărită pe chip, era de o rară calitate sufletească, distins, care impunea prin tăcere. Îl consider, dintre noi, apropiații, singurul vârf de lance în a se desprinde de materie. Chiar înainte de a se retrage la Cernica, cu certitudine o spun, avea o existență aproape de sfințenie.[4]”
„Deși era slăbit la trup și la făptură, Daniel Turcea emana o stranie energie. Chiar dacă vorbea rar, puțin, aproape că tăcea cuvintele, prin nu știu care farmec, spunea multe. La un moment dat, într-o discuție, a spus ca pentru sine: «E atât de aproape Adevărul!» După o tăcere apăsătoare, a continuat: «E mult zgomot în ființa noastră, ne lamentăm, cerem vrute și ne-vrute, semenilor, lui Dumnezeu. Este pricina pentru care nu-l putem auzi pe Domnul.[4]”
Cărți publicate[modificare]
- Entropia (Editura Cartea Românească, 1970)
- Epifania (Editura Cartea Românească, 1978)
- Epifania, colecția „Hyperion”, (Editura Cartea Românească, 1982)
- Iubire. înțelepciune fără sfîrșit, colecția „Cele mai frumoase poezii”, (Editura Albatros, 1991). Prefață de Valeriu Cristea.
Note[modificare]
- ^ Daniel Turcea ar trebui reeditat Arhivat în , la Wayback Machine., 23 martie 2011, Dan Stanca, Ziarul Lumina, accesat la 15 iunie 2013
- ^ a b c d e f Românească, Viața (). „Daniel Turcea, un poet mistic contemporan”. Viața Românească. Accesat în .
- ^ „Daniel Turcea – poet al Învierii. I/2008. Cuvinte către tineri. Publicații”. Mănăstirea Putna. Accesat în .
- ^ a b c d După un articol apărut în ziarul Lumina.
- ^ Centrul Cultural Pitesti
Bibliografie[modificare]
- Urme în veșnicie. Daniel-Ilie Turcea, volum biografic. Ediție îngrijită de Pr. Sever Negrescu, Editura Doxologia, Iași, 2013
- Ecaterina Pavel, Teză de doctorat Daniel Turcea- viața și opera, conducător științific: Prof. univ. dr. Andrei Bodiu, 2013
Legături externe[modificare]
- Daniel Turcea, un poet mistic, 27 august 2010, Adrian Boldișor, Ziarul Lumina
- Daniel Turcea ar trebui reeditat Arhivat în , la Wayback Machine., 23 martie 2011, Dan Stanca, Ziarul Lumina
- Poetul Daniel Turcea, un model de convertire și de trăire duhovnicească[nefuncțională], 10 mai 2008, Paula Sabău, Ziarul Lumina
- “Epifania, cele din urmă poeme de dragoste creștină”, 8 iunie 2012, Luminita Ciobanu, Jurnalul Național
- Daniel Turcea, poetul convertit, 3 iulie 2012, Teodor Dănălache, CrestinOrtodox.ro
- Webarchive template wayback links
- Decese în 1979
- Decese pe 28 martie
- Articole biografice fără fotografii
- Pagini cu legături externe nefuncționale
- Pagini cu legături invalide către fișiere
- Articole Wikipedia cu control de autoritate
- Nașteri în 1945
- Nașteri pe 22 iulie
- Absolvenți ai Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”
- Arhitecți români
- Creștini români
- Oniriști români
- Poeți români din secolul al XX-lea
- Suprarealism
- Suprarealismul românesc
- Suprarealiști români