Deplasare virtuală

De la Sberopedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Forța de constrângere C și deplasarea virtuală δr pentru o particulă de masă m constrânsă pe o curbă. Forța rezultantă neconstrânsă este N. Componentele deplasării virtuale sunt legate printr-o ecuație de constrângere.

În mecanica analitică, o ramură a matematicii aplicate și a fizicii, o deplasare virtuală (sau variație infinitezimală) δγ arată cum traiectoria sistemului mecanic poate ipotetic (de unde și termenul de virtual) să devieze foarte puțin de la traiectoria reală γ a sistemului fără a încălca constrângerile sistemului.[1][2][3] În fiecare moment de timp, t, δγ(t) este un vector tangent la spațiul de configurații⁠(d) în punctul γ(t). Vectorii δγ(t) arată direcțiile în care γ(t) poate „merge” fără a încălca constrângerile.

De exemplu, presupunând că nu există constrângeri suplimentare, deplasările virtuale ale sistemului constând dintr-o singură particulă pe o suprafață bidimensională umplu întregul plan tangent.

Dacă, totuși, constrângerile impun ca toate traiectoriile γ să treacă prin punctul dat, 𝐪, la momentul dat, τ, adică γ(τ)=𝐪, atunci δγ(τ)=0.

Notații[modificare]

Fie M spațiul de configurații al sistemului mecanic, t0,t1∈ℝ momentele de timp, q0,q1∈M, C∞[t0,t1] funcțiile netede pe [t0,t1], iar

P(M)={γ∈C∞([t0,t1],M)∣γ(t0)=q0, γ(t1)=q1}

Constrângerile γ(t0)=q0, γ(t1)=q1 aici doar ilustrează. În practică, pentru fiecare sistem individual, este necesar un set individual de constrângeri.

Definiție[modificare]

Pentru fiecare cale γ∈P(M) și ϵ0>0, o „variație” a lui γ este o funcție netedă Γ:[t0,t1]×[−ϵ0,ϵ0]→M astfel încât pentru fiecare ϵ∈[−ϵ0,ϵ0], Γ(⋅,ϵ)∈P(M) și Γ(t,0)=γ(t). Deplasarea virtuală δγ:[t0,t1]→TM (TM fiind fibratul tangent al M) corespunzătoare variației Γ atribuie fiecărui t∈[t0,t1] vectorul tangent:[1]

δγ(t)=dΓ(t,ϵ)dϵ|ϵ=0∈Tγ(t)M

În funcție de aplicația tangentă,

δγ(t)=Γ*t(ddϵ|ϵ=0)

Aici Γ*t:T0[−ϵ,ϵ]→TΓ(t,0)M=Tγ(t)M este aplicația tangentă a Γt:[−ϵ,ϵ]→M, unde Γt(ϵ)=Γ(t,ϵ) și ddϵ|ϵ=0∈T0[−ϵ,ϵ].

Proprietăți[modificare]

  • Reprezentarea coordonatelor. Dacă {qi}i=1n sunt coordonatele într-o aplicație oarecare pe M și n=dim⁡M, atunci:δγ(t)=∑i=1nd[qi(Γ(t,ϵ))]dϵ|ϵ=0⋅ddqi|γ(t)
  • Dacă într-un anumit moment τ și orice γ∈P(M), γ(τ)=const, atunci, pentru orice γ∈P(M), δγ(τ)=0
  • Dacă γ,dγdt∈P(M), atunci δdγdt=ddtδγ

Exemple[modificare]

Particulă liberă în R3[modificare]

O particulă singură care se mișcă liber în ℝ3 are 3 grade de libertate. Spațiul de configurații este M=ℝ3, și P(M)=C∞([t0,t1],M). Pentru fiecare cale γ∈P(M) și o variație Γ(t,ϵ) a γ, există o σ∈T0ℝ3 unică astfel încât Γ(t,ϵ)=γ(t)+σ(t)ϵ+o(ϵ), când ϵ→0. Prin definiție,

δγ(t)=(ddϵ(γ(t)+σ(t)ϵ+o(ϵ)))|ϵ=0

ceea ce duce la

δγ(t)=σ(t)∈Tγ(t)ℝ3.

Particule libere pe o suprafață[modificare]

N particule care se mișcă liber pe o suprafață bidimensională S⊂ℝ3 au 2N grade de libertate. În acest caz spațiul de configurații este:

M={(𝐫1,…,𝐫N)∈ℝ3N∣𝐫i∈ℝ3; 𝐫i≠𝐫j if i≠j}

unde 𝐫i∈ℝ3 este vectorul de poziție a celei de a i-a particulă. Rezultă că

T(𝐫1,…,𝐫N)M=T𝐫1S⊕…⊕T𝐫NS

și orice cale γ∈P(M) poate fi descrisă folosind vectorii de poziție 𝐫i ai fiecărei particule individuale, adică

γ(t)=(𝐫1(t),…,𝐫N(t))

Aceasta implică faptul că pentru fiecare δγ(t)∈T(𝐫1(t),…,𝐫N(t))M,

δγ(t)=δ𝐫1(t)⊕…⊕δ𝐫N(t)

unde δ𝐫i(t)∈T𝐫i(t)S. Unii autori notează această expresie ca

δγ=(δ𝐫1,…,δ𝐫N)

Corp rigid care se rotește în jurul unui punct fix[modificare]

Un corp rigid care se rotește în jurul unui punct fix fără constrângeri suplimentare are 3 grade de libertate. Aici spațiul de configurații este M=SO(3), grupul ortogonal special tridimensional (cunoscut și sub numele de grupul de rotație tridimensional) și P(M)=C∞([t0,t1],M). Se folosește notația standard 𝔰𝔬(3) pentru spațiul liniar tridimensional al tuturor matricilor tridimensionale antisimetrice⁠(d). aplicația exponențială⁠(d) exp⁡:𝔰𝔬(3)→SO(3) garantează existența lui ϵ0>0 astfel încât pentru fiecare cale γ∈P(M), variația sa, Γ(t,ϵ), și t∈[t0,t1] există o cale unică Θt∈C∞([−ϵ0,ϵ0],𝔰𝔬(3)) astfel încât Θt(0)=0 și, pentru fiecare ϵ∈[−ϵ0,ϵ0], Γ(t,ϵ)=γ(t)exp⁡(Θt(ϵ)). Prin definiție,

δγ(t)=(ddϵ(γ(t)exp⁡(Θt(ϵ))))|ϵ=0=γ(t)dΘt(ϵ)dϵ|ϵ=0

Deoarece pentru unele funcții σ:[t0,t1]→𝔰𝔬(3), Θt(ϵ)=ϵσ(t)+o(ϵ), ca ϵ→0,

δγ(t)=γ(t)σ(t)∈Tγ(t)SO(3)

Note[modificare]

  1. ^ a b en Takhtajan, Leon A. (). „Part 1. Classical Mechanics”. Classical Field Theory (PDF). Department of Mathematics, Stony Brook University, Stony Brook, NY. 
  2. ^ en Goldstein, H.; Poole, C. P.; Safko, J. L. (). Classical Mechanics (ed. 3rd). Addison-Wesley. p. 16. ISBN 978-0-201-65702-9. 
  3. ^ en Torby, Bruce (). „Energy Methods”. Advanced Dynamics for Engineers. HRW Series in Mechanical Engineering. United States of America: CBS College Publishing. p. 263. ISBN 0-03-063366-4. 

Vezi și[modificare]