Factor integrant

De la Sberopedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare

În analiza matematică, factorul integrant este o funcție care, înmulțită cu o ecuație diferențială de studiat, o transformă într-o ecuație diferențială exactă.

Teoria factorului integrant a fost dezvoltată de Leonhard Euler (1768), dar ideea utilizării acestuia aparține lui Johann Bernoulli și lui Nikolaus Bernoulli (1720).

Cazul ecuațiilor diferențiale de ordinul întâi[modificare]

Considerăm ecuația diferențială ordinară de ordinul întâi:

y′+P(x)y=Q(x).

Se va căuta factorul integrant de forma:

M(x)=e∫s0xP(s)ds,

astfel încât, prin înmulțirea cu ecuația diferențială dată, membrul stâng să devină o derivată obișnuită. Derivata parțială devine o derivată totală:

(1)M(x)(y′+P(x)y)⏟derivata partiala

(2)M(x)y′+M(x)P(x)y

(3)M(x)y′+M′(x)y⏟derivata totala

La trecerea de la pasul (2) la pasul (3) devine necesar ca M(x)P(x)=M′(x), care este o ecuație diferențială cu variabile separabile, a cărei soluție dă pe M(x) în funcție de P(x).

(4)M(x)P(x)=M′(x)

(5)P(x)=M′(x)M(x).