Gary Gilmore
| Date personale | |
|---|---|
| Modifică date / text |
Gary Mark Gilmore (născut Faye Robert Coffman; n. ?) a fost un criminal american care a atras atenția internațională prin faptul că a cerut insistent executarea sentinței sale de moarte pentru două crime pe care le-a recunoscut că le-a comis în Utah. După ce Curtea Supremă a Statelor Unite a validat o nouă serie de statute privind pedeapsa cu moartea prin decizia din 1976 Gregg v. Georgia(d), el a devenit prima persoană executată în Statele Unite după aproape zece ani.[1] Aceste noi statute evitau problemele identificate în decizia din 1972 Furman v. Georgia(d), care declarase anterioarele legi ale pedepsei cu moartea drept „pedeapsă crudă și neobișnuită(d)” și deci neconstituționale (Curtea Supremă ordonase anterior tuturor statelor să comute condamnările la moarte în închisoare pe viață după Furman). Gilmore a fost executat de către un pluton de execuție în 1977.[2] Viața și execuția sa au stat la baza romanului non-ficțiune din 1979 The Executioner's Song(d) al lui Norman Mailer, precum și a filmului TV din 1982 bazat pe roman, în care Tommy Lee Jones l-a interpretat pe Gilmore.
Biografie[modificare]
Gary Mark Gilmore s-a născut în McCamey, Texas(d), la 4 decembrie 1940, al doilea dintre cei patru fii ai lui Frank și Bessie Gilmore. Ceilalți frați erau Frank Jr., Gaylen și scriitorul și jurnalistul muzical Mikal Gilmore(d). Frank Harry Gilmore, un escroc alcoolic, a avut și alte soții și familii, pe care nu le-a întreținut niciodată.[necesită citare] Pe un capriciu, s-a căsătorit cu Bessie (născută Brown), o marginalizată din Provo, Utah(d), în Sacramento, California. Gary s-a născut în timp ce ei locuiau în Texas sub pseudonimul Coffman, pentru a evita legea. Frank i-a dat fiului său numele Faye Robert Coffman, dar, odată ce au părăsit Texasul, Bessie l-a schimbat în Gary Mark. Această schimbare de nume a devenit un punct sensibil ani mai târziu. Bunica paternă a lui Gary, Fay, a păstrat certificatul original de naștere „Faye Coffman”, iar când Gary l-a descoperit două decenii mai târziu, a presupus că este fie nelegitim, fie fiul altcuiva. A folosit acest lucru ca explicație pentru relația proastă cu tatăl său; s-a supărat foarte tare și a plecat de acasă când mama sa a încercat să-i explice schimbarea numelui.[3]
Tema nelegitimității, reale sau imaginare, era frecventă în familia Gilmore. Mama lui Frank Sr., Fay Gilmore, i-a spus odată lui Bessie că tatăl lui Frank Sr. era un magician celebru care trecuse prin Sacramento, unde ea locuia. Bessie a cercetat la bibliotecă și a concluzionat că Frank era fiul nelegitim al lui Harry Houdini. Houdini avea doar 16 ani în 1890, anul nașterii lui Frank Gilmore, și nu și-a început cariera de magician decât în anul următor. Nu se știe dacă Fay se referea la faptul că tatăl lui Frank Sr. era cineva care urma să devină cunoscut ca magician celebru. Mikal Gilmore, cel mai mic frate al lui Gary, consideră povestea falsă, dar afirmă că atât tatăl, cât și mama lor au crezut-o.[necesită citare] Cel mai mare frate al lui Gary, Frank Jr., era fiul nelegitim al lui Robert Ingram, care era fiul lui Frank Sr. dintr-o căsătorie anterioară. Ingram a avut o scurtă aventură cu Bessie la scurt timp după ce ea se căsătorise cu tatăl său. Frank Sr. crezuse că Gary era fiul nelegitim.[4]
În timpul copilăriei lui Gary, familia s-a mutat frecvent prin vestul Statelor Unite, Frank întreținându-i prin vânzarea de abonamente false la reviste. Gary a avut o relație dificilă cu tatăl său, pe care fratele său cel mai mic, Mikal, l-a descris ca pe un „om crud și nerezonabil”.[necesită citare] Frank Gilmore Sr. era strict și se enerva rapid, bătându-și adesea fiii – Frank Jr., Gary și Gaylen – cu o curea de ascuțit briciul, un bici sau o centură, pentru motive minore sau inexistente. Mai rar, își bătea soția. Cu vârsta, s-a calmat oarecum: Mikal a relatat că Frank l-a bătut o singură dată și nu a mai repetat după ce Mikal i-a spus: „Te urăsc”. În plus, Frank și Bessie se certau zgomotos și se insultau reciproc. Frank o enerva pe Bessie numind-o nebună și batjocorindu-l pe Brigham Young(d), al doilea președinte și profet al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, cu porecla „Bring 'em Young”. Bessie riposta numindu-l „Cat-licker” [catolic] și amenințându-l că îl va ucide într-o noapte. Aceste abuzuri au continuat ani de zile și au provocat un haos considerabil în familia Gilmore.[5]
În 1952, familia Gilmore s-a stabilit în Portland, Oregon. Ca adolescent, Gary a început să comită infracțiuni minore. Deși avea un coeficient de inteligență de 133, scoruri mari la testele de aptitudini și realizări și talent artistic, a abandonat liceul în clasa a IX-a. A fugit de acasă cu un prieten în Texas, întorcându-se la Portland după câteva luni.
Infracțiunile[modificare]
La 14 ani, Gary a început o mică rețea de furturi de mașini(d) împreună cu prietenii, ceea ce a dus la prima sa arestare. A fost eliberat tatălui său cu un avertisment. Două săptămâni mai târziu, a fost din nou în instanță pentru un alt furt de mașină. Tribunalul l-a trimis la MacLaren Reform School for Boys(d) din Woodburn, Oregon, de unde a fost eliberat anul următor. A fost trimis la Oregon State Correctional Institution(d) pentru un alt furt de mașină în 1960 și a fost eliberat mai târziu în același an.
În 1961, Frank Sr., tatăl lui Gary, a fost diagnosticat cu cancer pulmonar în stadiu terminal; a murit la sfârșitul lunii iulie 1962, în timp ce Gary se afla în închisoarea Rocky Butte din Portland, în fața unor acuzații de conducere fără permis. Un gardian i-a spus lui Gary când a murit tatăl său. În ciuda relației disfuncționale cu tatăl său, Gary a fost devastat și a încercat să se sinucidă tăindu-și venele. După moartea tatălui său, Gilmore a intrat în tot mai multe necazuri, devenind tot mai instabil și fiind frecvent beat. A fost acuzat din nou de agresiune și jaf armat în 1964 și a primit o pedeapsă de 15 ani de închisoare ca recidivist, fiind trimis la Oregon State Penitentiary(d) din Salem, Oregon. Un psihiatru al închisorii i-a diagnosticat tulburare de personalitate antisocială cu decompensări psihotice intermitente. A primit eliberare condiționată în 1972 pentru a locui în timpul săptămânii într-o casă de tranziție în Eugene, Oregon și a studia arta la un colegiu comunitar. Gilmore nu s-a înscris niciodată și, în mai puțin de o lună, a fost arestat și condamnat pentru jaf armat.
Din cauza comportamentului său violent în închisoare, Gilmore a fost transferat în 1975 din Oregon la închisoarea federală din Marion, Illinois, care era la acea vreme o unitate de maximă securitate.
Gilmore a fost eliberat condiționat în aprilie 1976 și a plecat la Provo, Utah(d), pentru a locui cu o verișoară îndepărtată, Brenda Nicol, care a încercat să-l ajute să-și găsească de lucru. Gilmore a lucrat scurt timp la atelierul de reparat încălțăminte al unchiului său Vern Damico și apoi la o companie de izolații deținută de Spencer McGrath, dar a revenit curând la stilul său anterior de viață: furturi, băutură și încăierări. Gilmore, atunci în vârstă de 35 de ani, a avut o relație cu Nicole Barrett Baker (ulterior Nicole Barrett Henry), o tânără de 19 ani care fusese căsătorită de două ori și avea doi copii mici.[6] Relația a început casual, dar a devenit rapid intensă și tensionată din cauza comportamentului agresiv al lui Gilmore și a presiunii din partea familiei lui Baker de a o împiedica să-l vadă.[7]
Crimele[modificare]
În seara de 19 iulie 1976, Gilmore a jefuit și l-a ucis pe Max Jensen, un angajat al unei benzinării din Orem, Utah(d). Seara următoare, a jefuit și l-a ucis pe Bennie Bushnell, managerul unui motel din Provo(d). Deși ambii bărbați se supuseseră cererilor sale, el i-a ucis. Tinerii au fost obligați să se întindă pe jos și apoi împușcați în cap. Ambii erau studenți la Brigham Young University(d); ambii au lăsat în urmă văduve cu copii mici.[8] În timp ce scăpa de pistolul calibru .22 folosit în ambele crime, Gilmore s-a împușcat accidental în mâna dreaptă, lăsând o urmă de sânge până la garajul unde lăsase camioneta să fie reparată înainte de uciderea lui Bennie Bushnell. Mecanicul garajului, Michael Simpson, l-a văzut pe Gilmore ascunzând arma în tufișuri. Văzând sângele de pe mâna dreptă bandajată grosolan a lui Gilmore când acesta s-a apropiat să plătească reparațiile, și auzind la un scaner polițienesc despre împușcătura de la motelul din apropiere, Simpson a notat numărul de înmatriculare al lui Gilmore și a sunat la poliție. Verișoara lui Gilmore, Brenda, l-a denunțat poliției la scurt timp după ce el a sunat-o cerând bandaje și analgezice pentru rana de la mână. Poliția statului Utah l-a prins pe Gilmore în timp ce încerca să iasă din Provo, iar el s-a predat fără să încerce să fugă. Deși a fost acuzat de uciderea lui Jensen și Bushnell, cazul Jensen nu a ajuns niciodată la proces, aparent din lipsă de martori oculari.
Procesul[modificare]
Procesul pentru omor al lui Gilmore a început la tribunalul din Provo la 5 octombrie 1976 și a durat două zile. Peter Arroyo, un client al motelului, a depus mărturie că l-a văzut pe Gilmore în biroul de recepție al motelului în acea seară. După ce a luat banii, Gilmore i-a ordonat lui Bushnell să se întindă pe podea și apoi l-a împușcat. Gerald F. Wilkes, expert balistic al FBI, a corelat cele două tuburi de cartușe și glonțul care l-a ucis pe Bushnell cu arma ascunsă în tufișuri, iar un polițist a depus mărturie că a urmărit urma de sânge a lui Gilmore până la același tufiș. Cei doi avocați numiți de instanță pentru Gilmore, Michael Esplin și Craig Snyder, nu au încercat să interogheze majoritatea martorilor acuzării și au încheiat apărarea fără a chema niciun martor. Gilmore a protestat, iar a doua zi a întrebat judecătorul dacă poate depune mărturie în propria apărare, eventual argumentând că, din cauza disocierii și lipsei de control pe care le simțea la momentul respectiv, avea un caz bun pentru nebunie.
Avocații săi au prezentat concluziile a patru psihiatri diferiți, toți afirmând că Gilmore era conștient de ceea ce făcea și că știa că este greșit la momentul respectiv. Deși avea o tulburare de personalitate antisocială, care putea fi agravată de alcool și droguri, nu îndeplinea criteriile legale pentru nebunie. Gilmore și-a retras cererea. În pledoariile finale, Esplin a menționat că, deoarece Gilmore se împușcase accidental, ar fi putut să-l ucidă accidental pe Bushnell. Menționând lipsa martorilor la împușcătură, a cerut juriului să-l găsească pe Gilmore vinovat de omor de gradul al doilea sau chiar să-l achite. La 7 octombrie, juriul s-a retras să delibereze și până la prânz a revenit cu un verdict de vinovăție pentru omor de gradul I. Mai târziu în aceeași zi, juriul a recomandat în unanimitate pedeapsa cu moartea din cauza circumstanțelor speciale ale crimei.[9]
Gilmore a ales să nu urmărească o cale de atac prin habeas corpus în instanța federală. Mama sa, Bessie, a intentat un proces pentru suspendarea execuției în numele său. Printr-o decizie de cinci la patru, Curtea Supremă a SUA a refuzat să audieze cererea mamei sale. Opinia per curiam a curții spunea că inculpatul renunțase la drepturile sale prin faptul că nu le-a urmărit. La acea vreme, Utah avea două metode de execuție – pluton de execuție sau spânzurare. Crezând că o spânzurare ar putea fi ratată, Gilmore a ales prima variantă, declarând: „Prefer să fiu împușcat”. Execuția a fost programată pentru 15 noiembrie la ora 8:00.
Împotriva dorințelor sale exprese, Gilmore a primit mai multe amânări ale execuției prin eforturile American Civil Liberties Union(d) (ACLU). Ultima dintre acestea a survenit cu doar câteva ore înainte de data reprogramată a execuției din 17 ianuarie. Acea amânare a fost anulată la 7:30 a.m., iar execuția a fost permisă să continue conform planului.[10] La o audiere a consiliului de grațieri din noiembrie 1976, Gilmore a declarat despre eforturile ACLU și ale altora de a preveni execuția sa: „Întotdeauna vor să se implice. Nu cred că au făcut vreodată ceva eficient în viața lor. Aș vrea ca toți – inclusiv acel grup de reverenzi(d) și rabini din Salt Lake City – să se abțină. Aceasta este viața mea și aceasta este moartea mea. A fost sancționată de instanțe ca eu să mor și accept asta.”[11]
În perioada în care Gilmore se afla pe culoarul morții(d) așteptând execuția, a încercat de două ori să se sinucidă: prima oară pe 16 noiembrie, după ce a fost emisă prima amânare, și din nou o lună mai târziu, pe 16 decembrie.
Execuția[modificare]
Gilmore a fost executat la 17 ianuarie 1977, la ora 8:07 a.m., de un pluton de execuție la Utah State Prison(d) din Draper, Utah(d).
În dimineața execuției, Gilmore a fost transportat la o fabrică de conserve abandonată din spatele închisorii, care servea ca loc de execuție. A fost legat de un scaun, cu un zid de saci de nisip plasat în spatele lui pentru a opri gloanțele. Cinci ofițeri de poliție locali au stat ascunși în spatele unei perdele cu cinci găuri mici, prin care și-au îndreptat puștile. Când i s-a cerut să spună ultimele cuvinte, Gilmore a răspuns simplu: „Să o facem.”[12] Reverendul Thomas Meersman, capelanul catolic al închisorii, i-a administrat ultimele ritualuri lui Gilmore. După ce medicul închisorii l-a acoperit cu o glugă neagră, Gilmore a rostit ultimele sale cuvinte către Meersman: „Dominus vobiscum(d)” (în latină, „Domnul fie cu voi”). Meersman a răspuns: „Et cum spiritu tuo” („Și cu duhul tău”).[13]
În Utah, plutoanele de execuție erau formate din cinci ofițeri de poliție voluntari din comitatul în care a avut loc condamnarea. Cei cinci executanți erau echipați cu puști calibru .30-30 și muniție Winchester SilverTip de 150 de grame (9,7 g) cumpărată din comerț. Gilmore a fost imobilizat și acoperit cu glugă, iar împușcăturile au fost trase de la o distanță de 20 picioare (6,1 m), țintind pieptul.
Oficialii închisorii au declarat că plutonul de execuție era format din patru bărbați cu gloanțe reale și unul cu un glonț orb, astfel încât trăgătorii să nu poată fi siguri cine a tras gloanțele fatale.[14] Totuși, inspectând hainele purtate de fratele său Gary la execuție, Mikal Gilmore(d) a observat cinci găuri în cămașă. Conform memoriilor sale Shot in the Heart(d), „statul Utah, aparent, nu și-a asumat niciun risc în dimineața în care l-a pus la moarte pe fratele meu”.[15]
Gilmore ceruse ca unele dintre organele sale să fie donate în scopuri de transplant.[14] La câteva ore după execuție, două persoane au primit corneele sale. Corpul său a fost trimis la autopsie și a fost incinerat mai târziu în aceeași zi. A doua zi, după o slujbă de pomenire la Walker Mortuary, cenușa sa a fost împrăștiată dintr-un avion deasupra Spanish Fork, Utah(d).[16]
Reprezentarea în media[modificare]
Fiind prima persoană executată în Statele Unite după reinstituirea pedepsei cu moartea în 1976, povestea sa a avut un ecou cultural imens la acea vreme.[17]
Înainte de execuția sa, episodul din 11 decembrie 1976 al emisiunii NBC Saturday Night Live (Sezonul 2, Episodul 10), cu gazda invitată Candice Bergen, a prezentat distribuția cântând un medley pe tema Crăciunului intitulat „Să-l ucidem pe Gary Gilmore de Crăciun”. Îmbrăcați în haine de iarnă și înconjurați de zăpadă artificială, interpreții au cântat medley-ul cu colinde cunoscute de Crăciun, dar cu versuri modificate. Versurile pe melodia „Winter Wonderland(d)” includeau rândul: „În poiană putem construi un om de zăpadă / Unul cu Gary Gilmore împachetat înăuntru / Îl vom întreba: «Ești mort?» El va spune: «Nu, omule» / Dar vom aștepta degerarea până moare.”[18][19] Un episod ulterior al emisiunii Saturday Night Live, din 20 octombrie 1979, cu gazda invitată Eric Idle, l-a prezentat pe Idle interpretând imitații în timp ce era legat de o targă, asistat de infirmieri. Cu targa în poziție verticală, Idle și-a acoperit ochii cu o bandă neagră și a anunțat că este o imitație a lui Gary Gilmore.
Fondatorul agenției de publicitate Wieden+Kennedy(d), Dan Wieden(d), atribuie inspirația pentru sloganul Nike „Just Do It(d)” ultimelor cuvinte ale lui Gilmore.[20]
Norman Mailer a scris un roman, The Executioner's Song(d), bazat pe viața lui Gilmore; acesta a câștigat Premiul Pulitzer. Remarcabil pentru portretizarea lui Gilmore și a agoniei care a înconjurat crimele comise de el, cartea a exprimat gândurile lui Mailer despre dezbaterea națională privind reinstituirea pedepsei cu moartea.
Un alt scriitor care a amestecat faptele cu ficțiunea a fost scriitorul columbian Rafael Chaparro Madiedo(d), care l-a prezentat pe Gilmore ca unul dintre personajele principale ale romanului său din 1992 Opio en las Nubes (Opium în nori), care a câștigat Premiul Național.[21]
În 1982, The Executioner's Song(d) a fost adaptat de Mailer într-un film TV cu același nume, în care Tommy Lee Jones l-a interpretat pe Gilmore, alături de Christine Lahti(d), Eli Wallach și Rosanna Arquette. Jones a câștigat un premiu Emmy pentru interpretarea sa.
Filmul artistului Matthew Barney(d) Cremaster 2 (1999) l-a avut pe Gilmore ca personaj principal, interpretat de Barney; a fost al doilea dintre cele cinci filme din seria The Cremaster Cycle(d). La începutul filmului Cremaster 3, un personaj metamorfozat corespunzător lui Gilmore este interpretat de Nesrin Karanouh.
Fratele lui Gary, Mikal Gilmore(d), scriitor american și jurnalist muzical, a scris în 1994 o carte de memorii intitulată Shot in the Heart(d), detaliind relația sa cu Gary și familia lor adesea tulbure, începând cu primii coloniști mormoni și continuând până la execuția lui Gary și consecințele acesteia.[22] Shot in the Heart a primit recenzii pozitive, inclusiv un comentariu al criticului de la New York Times Michiko Kakutani(d) care a numit cartea „Remarcabilă, uimitoare... Shot in the Heart se citește ca o combinație între Frații Karamazov și o serie de balade Johnny Cash... înfiorătoare, sfâșietoare și alarmantă”.[23] În 1994, Shot in the Heart a câștigat Premiul pentru Carte al Los Angeles Times[24] și Premiul Cercului Național al Criticilor de Carte.[25] În 2001, Shot in the Heart a devenit un film HBO cu Giovanni Ribisi în rolul lui Mikal, Elias Koteas în rolul lui Gary, Sam Shepard în rolul tatălui dominant al fraților și Lee Tergesen în rolul lui Frank Gilmore Jr. Piesa punk rock din 1977 „Gary Gilmore's Eyes(d)” a trupei The Adverts(d) a fost folosită în coloana sonoră a filmului.[26] Piesa este scrisă din „punctul de vedere al unui pacient de spital care a primit ochii lui Gary Gilmore într-un transplant”.[27] În 2003, trupa americană de rock alternativ ArmsBendBack(d) a lansat o piesă intitulată „Gary Gilmore's Eyes”.
Dramaturgul galez Dic Edwards(d) a dramatizat viața lui Gilmore în piesa sa din 1995 Utah Blue.[28]
Mai mulți dramaturgi au integrat povestea lui Gilmore în opera lor într-un fel sau altul. Artistul de performance din Oakland Monte Cazazza(d) a trimis fotografii cu el însuși pe un scaun electric în ziua execuției. Una dintre ele a fost publicată din greșeală într-un ziar din Hong Kong ca fiind execuția reală. Cazazza a fost fotografiat și alături de membrii COUM Transmissions/Throbbing Gristle(d) Genesis P-Orridge(d) și Cosey Fanni Tutti(d) pentru cartea poștală „Gary Gilmore Memorial Society”, în care cei trei artiști au pozat cu ochii legați și legați de scaune cu arme încărcate îndreptate spre ei pentru a ilustra execuția lui Gilmore.[29] În piesa lui Christopher Durang(d) Beyond Therapy(d) (1983), personajul Bruce afirmă că „a vrut să-l vadă pe Gary Gilmore executat la televizor”.
Note[modificare]
- ^ Hughes, Graham (). „License to Kill”. The New York Review of Books. Accesat în .
- ^ „Death Watch in Salt Lake City”. Time. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Gilmore, Mikal; pp. 84–85.
- ^ „The Finished Heart”. The Finished Heart (în English). Accesat în .
- ^ Gilmore, Mikal; pp. 123–127, 174–175.
- ^ „Gary Gilmore's girlfriend says God asked her to forget”. UPI (în English). Accesat în .
- ^ McCall, Cheryl (). „Eight Women Caught in Gary Gilmore's Tangled Web Await His Execution”. People. Accesat în .
- ^ „10 Years Later, Victims Can't Forget Gary Gilmore : Utah Killer Spurned Appeals, Demanded His Quick Execution”. Los Angeles Times. .
- ^ „Gary Mark Gilmore #1”. www.clarkprosecutor.org. Accesat în .
- ^ „An American Punishment Again” (PDF). The New York Times. . Accesat în .
- ^ Andrea D. Lyon: The Death Penalty, What's Keeping It Alive, p. 2
- ^ McShane, Larry (). „Last Words of Those Executed Express Variety of Emotions”. Daily News. Accesat în .
- ^ „After Gilmore, Who's Next to Die”. Time. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b „Gilmore died two minutes after four bullets hit him”. The San Bernardino County Sun. San Bernardino, CA. AP. . Accesat în – via Newspapers.com.
- ^ Gilmore, Mikal; p. 390.
- ^ „Organs donated, body cremated — Gary Gilmore saga over”. Associated Press. Salt Lake City, Utah. . Accesat în .
- ^ “Playboy Interview.” Interview by Larry Schiller. Playboy (April 1977): 181.
- ^ „SNL Transcripts: Candice Bergen: 12/11/76: Let's Kill Gary Gilmore For Christmas - SNL Transcripts Tonight”. .
- ^ Mai târziu în sezonul TV și ulterior morții lui Gilmore, NBC a redifuzat episodul, dar rețeaua a eliminat această secvență muzicală. În locul ei, NBC a inserat un scurt film pe tema Crăciunului – filmat la un aeroport despre oameni care își întâlnesc prietenii și rudele după ce coboară din avioane. Pentru o difuzare ulterioară a episodului în 2005, NBC a reintrodus secvența originală cu Gilmore.
- ^ Peters, Jeremy W. (). „The Birth of 'Just Do It' and Other Magic Words”. The New York Times. Accesat în .
- ^ PINK TOMATE (). „OPIO EN LAS NUBES - RAFAEL CHAPARRO MADIEDO”.
- ^ Gilmore, Mikal (). Shot in the Heart. New York: Anchor Books. ISBN 9780385478007.
- ^ „Shot in the Heart”. Powell's Books. Accesat în .
- ^ „Previous Winners: 1994 Book Prizes”. Los Angeles Times. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „All Past National Book Critics Circle Award Winners and Finalists”. National Book Critics Circle. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Gilbert, Matthew (). „A SEARING TALE OF TWO BROTHERS”. The Boston Globe. Arhivat din original la . Accesat în .
Coloana sonoră urcă de la note abstracte de angoasă și nerezolvare la punk-ul anthemic al piesei The Adverts „Gary Gilmore's Eyes", un simbol puternic al ...
- ^ Sullivan, Jim (). „Box full of punk-rock aggression”. Boston Globe. Accesat în .
... până la The Adverts care iau punctul de vedere al unui pacient de spital care a primit ochii lui Gary Gilmore într-un transplant; Gilmore, faimosul ucigaș executat de un pluton de execuție din Utah, spusese că își va dona ochii științei, deoarece probabil vor fi singura parte a corpului utilizabilă.
- ^ „'Utah Blue' by Dic Edwards”. Theatre in Wales. . Accesat în .
- ^ Minshall, David. „Gary Gilmore Memorial Society”. Axis Archive: COUM Transmissions. Arhivat din original la . Accesat în .
Legături externe[modificare]
- Articole cu surse în limba English (en)
- Articole biografice fără fotografii
- Nașteri cu dată necunoscută
- Articole care necesită citări suplimentare
- Pagini cu legături invalide către fișiere
- Articole Wikipedia cu control de autoritate
- Criminali americani din secolul al XX-lea
- Decese în 1977
- Decese prin împușcare
