George Fotino

De la Sberopedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
George Fotino
Date personale
Fișier:Logo of the Romanian Academy.png Membru corespondent al Academiei Române

George (Gheorghe) Fotino (n.  ?) a fost un jurist și istoric român, membru corespondent al Academiei Române. A luptat în Primul Război Mondial și a fost decorat cu Ordinul Virtutea Militară, pentru meritele din bătălia de la Mărășești.[1]

Educație și carieră[modificare]

După ce a terminat studiile liceale la Craiova și București, a absolvit Facultatea de Litere și Filosofie din cadrul Universității din București.

A fost profesor de istorie a dreptului românesc la Universitatea din Bucureșt și decan al Facultății de Drept. Între 1964-1969, a fost cercetător principal la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”.[1]

Ca istoric s-a interesat foarte mult de familia Goleștilor și are meritul de a fi descoperit și publicat documente privitoare la această familie: Din vremea renașterii naționale a Țării Românești. Boierii Golești - 4 volume. La înființarea Așezământului cultural „Ion I.C. Brătianu” (1928), a fost numit director al bibliotecii instituției.[2] Tot el este cel care în 1940 a început restaurarea reședinței Goleștilor și a pus bazele Muzeului Viticulturii și Pomiculturii din Golești, județul Argeș.[3]

A fost membru al Societății pentru Istoria Dreptului din Paris începând cu anul 1930. Pentru activitatea sa de promovare a legăturilor româno-franceze a primit din partea statului francez titlul de Ofițer al Legiunii de Onoare franceze.[1]

George Fotino a fost atras de cultură clasică și s-a specializat în limba greacă. A tradus tragediile lui Sofocle: Aias, Electra, Filoctet, Oedip la Colonos, Antigona.

George Fotino a fost Ministru al Cooperației în Guvernul Sănătescu (4 noiembrie 1944 - 6 decembrie 1944)[4] și în Guvernul Rădescu (4 decembrie 1944 - 28 februarie 1945).[5] În perioada 1949 - 1956 a fost deținut politic.[6]

În 1945, Academia Română l-a ales membru corespondent.[7] Din motive politice, i-a fost retras acest titlu în timpul regimului comunist.[8]

A decedat la 28 iunie 1969 la București și în iulie 1990 a fost reprimit post-mortem, ca un gest reparatoriu, în rândurile membrilor corespondenți ai Academiei Române.

Opera[modificare]

A lăsat în urma sa lucrări valoroase despre vechiul drept consuetudinar românesc, pe care prin cercetările sale a încercat să-l reconstituie, dar și despre instituția moștenirii în vechiul drept românesc.[9]

  • Încercări de vechi drept românesc. Obiceiuri la fixarea hotarelor (1925);
  • Contribuțiuni la studiul regimului succesoral în vechiul drept consuetudinar românesc (1927);
  • Din vremea renașterii naționale a Țării Românești. Boierii Golești (4 volume, 1939);
  • Statele Unite ale Americii și Principatele Unite (1964);
  • Relațiile diplomatice ale României cu Statele Unite ale Americii de Nord în anii 1859 - 1918 (1967).

Note[modificare]

  1. ^ a b c „George Fotino - Enciclopedia României - prima enciclopedie online despre România”. www.enciclopediaromaniei.ro. Accesat în . 
  2. ^ Jurcă, Chira. „Așezământul cultural Ion I.C. Brătianu”, p. 139. Muzeul Național XI, 1999
  3. ^ Potra, George. „Goleștii - mozaic documentar”, în revista Museum, vol. III, Imprimeria Sibiu, 1980, p. 156
  4. ^ Neagoe, Stelian. Istoria guvernelor României de la începuturi - 1859 până în zilele noastre - 1995, Editura Machiavelli, București, 1995
  5. ^ Balint, Nicolae, „George Fotino sau o necesară restitutio în integrum”, în Revista Curentul Juridic, 2006
  6. ^ „Procesul comunismului” (PDF). Accesat în . 
  7. ^ „Academia Română - Membri”. acad.ro. Accesat în . 
  8. ^ Roșca, Nuțu. Închisoarea elitei românești. Compendiu, Aska Grafika, Sighetu Marmației, 2006
  9. ^ Ștefănescu, Ștefan (coord.) (). Enciclopedia istoriografiei românești. Editura științifică și enciclopedică. p. 146. 

Legături externe[modificare]