ICAR Turing

De la Sberopedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
ICAR Turing
Fișier:ICAR Turing XYZ.jpg
TipAvion de turism și agrement
Țară de origineRomânia
ConstructorICAR
Zbor inaugural1937
Produs1937
Introdus1937
Starescos din fabricație
scos din serviciu
Bucăți fabricate2

ICAR Turing era un avion destinat turismului și zborurilor de agrement, construit de către ICAR în 1937. Avea loc pentru 2 persoane și loc pentru bagaje.[1]

Istoric[modificare]

Construcția avionului ICAR Turing era mixtă lemn-metal. Structura aripii fiind din lemn iar structura fuzelajului era construita din țevi sudate din oțel. Atât aripile cat și fuzelajul erau acoperite cu pânză. Au fost construite 2 avioane, unul pentru încercări statice iar un altul pentru stabilirea performanțelor de zbor. Pentru aparatul destinat încercărilor în zbor au fost studiate doua posibilități: una cu motor în linie și elice bipală și una cu motor în stea și elice tripală. Aparatul care a făcut încercările de zbor a fost echipat cu motor radial (în stea) de tipul Pobjoy-Niagara și elice tripală. Deși performanțele îl recomandau ca un avion de turism foarte reușit acesta nu a fost fabricat în serie, necesitățile pregătirii de război dictând alte priorități. Astfel avionul ICAR Turing se înscrie pe lista prototipurilor de la ICAR.[2]

Caracteristici (ICAR Turing)[modificare]

Caracteristici generale[modificare]

Fișier:ICAR Turing plan.gif
ICAR Turing plan

Echipaj: 2

Caracteristici tehnice:

  • Lungime: 6,4 m
  • Anvergură: 10,5 m
  • Înălțime: 1,91 m
  • Suprafață portantă: 14 m2
  • Masă (gol): 378 kg
  • Masă (gata de zbor): 600 kg
  • Motor: 1 x Pobjoy-Niagara 90CP 66,2 kW

Performanțe[modificare]

  • Viteză maximă: 182 km/h
  • Viteză de croazieră: 150 km/h
  • Viteză minimă: 80 km/h
  • Rază de acțiune: 800 km
  • Plafon de zbor: 3000 m
  • Autonomie de zbor:

Utilizatori[modificare]

Note[modificare]

  1. ^ Ion Gujdu, Gheorghe Iacobescu, Ovidiu Ionescu (). „Aparate de Zbor cu Motor”. Construcții Aeronautice Romanești 1905-1970. București: Editura Militară. p. 193. 
  2. ^ Mihai, Andrei (). „Avioane în culori romanești”. Top Gun România. Cluj-Napoca: Editura Hiparion. p. 33. 

Vezi și[modificare]

Legături externe[modificare]