Iosif Barac

De la Sberopedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Iosif Barac
Date personale
NăscutBrașov, Comitatul Brașov, Imperiul Austriac
DecedatBrașov, Comitatul Brașov, Austro-Ungaria

Iosif Barac (n. 12 februarie 1813, Brașov, Comitatul Brașov, Imperiul Austriac – d. 28 august/9 septembrie 1884, Brașov, Austro-Ungaria) a fost un pedagog, filantrop și protopop al Brașovului.

Biografie[modificare]

Iosif Barac s-a născut la Brașov, în data de 12 februarie 1813, fiul scriitorului și poetului iluminist Ioan Barac. A urmat cursurile primare la școala de la Biserica Sfântul Nicolae din Brașov, sub numele „Iosephus Barak”, împreună cu fratele său mai mare, Ioan.[1]

După studiile gimnaziale, făcute probabil tot în Brașovul natal, Iosif Barac a urmat Dreptul la Cluj, fapt atestat de diploma de absolvire a studiilor juridice, datată 30 iulie 1839. A urmat de asemenea Teologia la Arad la nou înființatul seminar teologic ortodox.[2]

Iosif Barac a fost căsătorit cu Elena Mărcuș (după unele surse Moarcăș) și au avut împreună patru copii: Maria, născută în anul 1841, măritată apoi cu Gavriil Munteanu, director al Școalelor Centrale Române greco-ortodoxe din Brașov, Tatiana, născută în anul 1844, precum și gemenii Iulius și Victor, născuți în anul 1847, dar amândoi morți de timpuriu.[3]

Viața și activitatea[modificare]

În data de 31 mai 1840, Iosif Barac a fost ales diacon la Biserica „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului, iar în noiembrie 1849 a fost hirotonit protodiacon. În anul 1857, la propunerea protopopului Ioan Popasu (Popazu), a fost sfințit ca „preot supranumerar”, pentru a putea lucra în calitate de profesor de religie („catihet”) al elevilor români de la (Gimnaziul superior evanghelic săsesc și Gimnaziul romano-catolic.[3]

În paralel, între anii 1840-1850, Iosif Barac a fost învățător la școala de lângă biserica Sfântul Nicolae din Șchei. Tot el a făcut parte și din comisia constituită la propunerea protopopului Ioan Popasu privind înființarea unei singure „școale naționale centrale”.[4] Membrii comisiei comune a celor două parohii românești din oraș, „Sfânta Adormire” din Cetate și „Sfântul Nicolae” din Șchei s-au ocupat la început de colectarea de fonduri pentru viitorul gimnaziu, de găsirea unui spațiu unde urmau să funcționeze „Școalele centrale”, precum și de a obține de la Guvernul Transilvaniei și de la autoritățile Brașovului autorizațiile necesare funcționării acesteia. De asemenea, comisia a pregătit planul de învățământ pentru Școala normală de băieți cu patru clase și Școala normală de fete cu trei clase, care s-au deschis la 1 septembrie 1850. Membrii acestei comisii din care făcea parte și Iosif Barac au devenit, din data de 20 noiembrie 1850, membri ai nou înființatei „Eforii a Școalelor Centrale române greco-ortodoxe din Brașov”, care a condus complexul școlar brașovean până în anul 1919, atâta timp cât învățământul componentelor sale a rămas confesional. [5]

Iosif Barac a activat pentru mulți ani în cadrul Eforiei, îndeplinind funcția de secretar al acesteia. Împreună cu ceilalți membrii, el a avizat manualele școlare care urmau a fi traduse în limba română și s-a îngrijit de proiectul unei noi clădiri pentru gimnaziu. Tot el a fost numit provizoriu „rector” ale Școalelor Centrale în 1850, primul an de funcționare a acesteia, funcție pe care a îndeplinit-o până în 1853. Barac a fost profesor pentru mulți ani la clasele de gimnaziu, unde a predat istoria, geografia, limba latină, limba română și limba germană.[6]

Casa Barac și Biserica „Sfântul Nicolae” din Brașov

Iosif Barac a fost de asemenea inspector districtual al școlilor românești, profesor de religie („catihet”) la gimnaziu, președinte al delegațiilor școlare și asesor consistorial și metropolitan. A fost membru al Astrei, fiind membru în primul comitet al despărțământului Brașov înființat la 4/16 ianuarie 1870.[2]

La 31 august 1859, Iosif Barac a fost hirotonisit preot la biserica „Sfântul Nicolae”, iar după moartea protopopului P. Gherman, a devinit paroh la aceeași biserică. Din 1864 el a devenit administrator al protopopiatului „întâiu” al Brașovului, iar protopopul Ioan Popasu l-a numit locțiitor al său pe toată perioada când a fost plecat ca reprezentant în Dieta de la Sibiu.[7]

Din momentul în care a ajuns protopop, Iosif Barac a locuit în casa în care locuise Ioan Popasu din curtea bisericii „Sfântul Nicolae”, cunoscută astăzi ca și „Casa Barac”, și care adăpostește acum Arhiva și Biblioteca istorică a Muzeului Bisericii „Sfântul Nicolae”.[8]

În anul 1865, Iosif Barac a tradus pentru prima dată în limba română tratatul „Despre preoție” conceput de Sfântul Ioan Gură de Aur, considerat „o capodoperă a literaturii patristice”, tipărit la Brașov în același an. De asemenea, a lăsat în manuscris „Predici alcătuite și vorbite”.[3]

Ca membru al Eforiei școlare, Iosif Barac a cunoscut îndeaproape toate greutățile materiale cu care se confrunta gimnaziul românesc, astfel că în ianuarie 1880 a înființat „Fundațiunea protopopului Iosif Barac”, pentru susținerea „Școalelor Centrale române greco-ortodoxe din Brașov”, donând totodată suma de 1663 florini. Administrarea Fundației a fost încredințată Eforiei școlare, care putea să mărească fondul inițial prin alte donații. De asemenea, prin testamentul său datat 19 decembrie 1883, Iosif Barac a lăsat toate bunurile sale gimnaziului românesc din Brașov.[2]

Iosif Barac a murit la Brașov în data de 28 august/9 septembrie 1884 și a fost înmormântat în cimitirul bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului.[3]

Curiozități[modificare]

În Muzeul „Prima școală româneascăˮ din Brașov se păstrează „Prima poezie românească scrisă pe mătase”, intitulată „Monument de gratulație” compusă de Iosif Barac în anul 1835.[9]

Note[modificare]

  1. ^ Mușlea, Candid; Contribuțiuni la istoricul școalei românești din Brașov și Țara Bârsei, extras din „Anuarul LXXI/1935 al liceului Andrei Șaguna pe an școlar 1934/35”, p. 12
  2. ^ a b c Oros, Elvira; Nazare, Daniel. „BARAC, Iosif (fișă biografică)”. Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov. Accesat în . 
  3. ^ a b c d Oltean, Vasile. „Iosif Barac, primul traducător al tratatului "Despre preoție"”. Ziarul Lumina. Accesat în . 
  4. ^ Faust, Remus (). „loan Popazu - 175 ani de la naștere”. Telegraful Român (3-4): 2–3. 
  5. ^ Tănase, Cristina; Aspecte privind activitatea de susținere a Școalelor centrale gr. or. române din Brașov (1850–1870), Revista Țara Bârsei, serie nouă, nr. 11, Brașov, 2012, pp. 80–92
  6. ^ Bodea, Valentin; Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă” 1869-2009 Momente - etape - profesori - promoții, Editura Romprint, Brașov, 2009
  7. ^ Moceanu, Ovidiu (mai 2009). „Andrei Șaguna și brașovenii în corespondență”. Transilvania. 115 (5-6): 94–98. 
  8. ^ Micu, Alice Valeria. „Casa Barac din Șchei Brașovului a reintrat în patrimoniul muzeal al orașului”. Transilvania Business. Accesat în . 
  9. ^ „First romanian poem written on silk”. Alamy. Accesat în . 

Bibliografie[modificare]

Lectură suplimentară