Israelul Mare

De la Sberopedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Fișier:Greater israel.jpg
Harta CIA a Orientului Mijlociu, cu cea mai cuprinzătoare interpretare a granițelor Israelului, conform unor rabini.

Israelul Mare este denumirea unei zone care se extinde dincolo de granițele recunoscute la nivel internațional ale Israelului. Este adesea folosit iredentistic pentru a se referi la granițele istorice sau dorite ale statului Israelului. Ideea de bază este că, conform Bibliei ebraice sau din punct de vedere istoric, această zonă aparține poporului evreu.[1]

Ideea de „Israelul Mare” se bazează pe conceptul tradițional al Țării Israelului (Eretz Yisrael), așa cum a fost propus de mișcarea sionistă la sfârșitul secolului al XIX-lea. Revendicările teritoriale ale mișcărilor naționaliste sau sioniste israeliene au variat în funcție de perioadă și de diferitele grupuri de susținători (muncitori, revizioniști, religioși).[1]

Termenul „Marele Israel” se poate referi la zona care, conform anumitor pasaje din Biblie, se întinde de la Nil până la Eufrat.[1]

Sionism[modificare]

Fișier:Irgun poster Erez Jisrael.jpg
Afiș Irgun din 1931 care arată o hartă etichetată „Țara Israelului” care acoperă granițele atât ale Palestinei Mandatare, cât și ale Emiratului Transjordaniei.

Theodore Herzl, unul dintre fondatorii sionismului, a fost influențat de Tanakh în gândirea sa despre granițele unui stat evreu în regiunea Palestina. William Hechler, un sionist creștin englez, a influențat și el gândirea lui Herzl pe această temă, iar Theodore Herzl a consemnat în jurnalul său că:

„Hechler și-a desfăcut harta Palestinei în compartimentul nostru [de tren] și m-a instruit pe oră. Frontiera nordică va fi formată din munții cu vedere spre Capadocia, cea sudică, spre Canalul Suez . Sloganul nostru va fi: „Palestina lui David și Solomon ”.”

Iudaismul definește pământul ca fiind locul în care a prevalat legea religioasă evreiască și exclude teritoriul în care aceasta nu a fost aplicată. Acesta susține că zona este o moștenire dată de Dumnezeu poporului evreu, bazată pe Tora, în special pe cărțile Geneza, Exodul, Numeri și Deuteronomul, precum și pe Iosua și pe profeții de mai târziu. Conform Cărții Genezei, Dumnezeu a încheiat un legământ cu Avram. Numele acestuia a fost schimbat ulterior în Avraam, iar legământul a fost stabilit să se transmită prin fiul său Isaac și mai departe către israeliți, descendenții lui Iacov.[2][3]

Întoarcerea la Sion este un eveniment consemnat în Ezra-Neemia din Biblia ebraică, în care evreii din Regatul lui Iuda (subjugați de Imperiul Neobabilonian) au fost eliberați din captivitatea babiloniană în urma cuceririi persane a Babilonului. În 539 î.Hr., regele persan Cirus cel Mare a emis Edictul lui Cirus, permițând evreilor să se întoarcă la Ierusalim și în Țara Iuda, care a fost transformată într-o provincie evreiască autonomă cunoscută sub numele de Yehud sub noul Imperiu Persan Ahemenid (apoi parte din Imperiul Macedonian). Perioada post-exil din istoria evreiască desemnează cei aproximativ 600 de ani (516 î.Hr.-70 d.Hr.) timp în care al Doilea Templu se afla în Ierusalim. A început cu reconstrucția Templului lui Solomon și s-a încheiat cu Primul Război Iudeo-Roman și asediul roman al Ierusalimului (70).[2][3]

Declarația Balfour[modificare]

Eroare la generarea previzualizării: Fișier cu dimensiuni mai mari de 12,5 MP
Declarația Balfour din 1917

Declarația Balfour a fost o declarație publică emisă de guvernul britanic în 1917, în timpul Primului Război Mondial, prin care anunța că „privea cu favor” înființarea unui „cămin național pentru poporul evreu” în regiunea Palestina, pe atunci o regiune otomană cu o populație minoritară evreiască. Declarația a fost inclusă într-o scrisoare datată 2 noiembrie 1917, adresată de secretarul de externe al Regatului Unit, Arthur Balfour, lui Walter Rothschild, lider al comunității evreiești britanice, pentru a fi transmisă către Federația Sionistă din Marea Britanie și Irlanda. Textul declarației a fost făcut public în presă la 9 noiembrie 1917.

Frontul militar din Palestina, campania Sinai și Palestina a făcut parte din teatrul de operațiuni din Orientul Mijlociu al Primului Război Mondial, desfășurându-se între ianuarie 1915 și octombrie 1918. Aceasta a adus Palestina sub control britanic, care s-a încheiat cu Armistițiul de la Mudros în 1918, ducând la cedarea Siriei otomane.[4]

Gush Emunim[modificare]

Fișier:PORTRAIT OF THEODOR HERZL IN 1898 (3x4 cropped).jpg
Liderul sionist Theodore Herzl cca. 1898

După independența Israelului, partidul rabinic revizionist-sionist Herut (1948-1988) a fost principalul purtător de cuvânt al israelienilor care luptau pentru granițe corespunzătoare „Țării Israelului” biblice. După Războiul de Șase Zile din 1967, mișcarea Gush Emunim (Q7913⁠(d) Blocul Credincioșilor) a înființat așezări în Cisiordania și Fâșia Gaza. Unele cu permisiunea guvernului israelian, cum ar fi Gush Etzion, altele prin acțiuni inițial ilegale. Aceștia considerau această zonă ca făcând parte din pământul promis de Dumnezeu lui Avraam și descendenților săi. Deși unii membri proeminenți aveau inițial intenții pașnice, după Acordurile de la Camp David din 1978 a apărut o mișcare clandestină din Gush Emunim, responsabilă pentru diverse atacuri.[4]

Likud[modificare]

Fișier:Flickr - Government Press Office (GPO) - P.M. BENJAMIN NETANYAHU LIGHTING HANUKA CANDLES WITH HIS WIFE AND SONS.jpg
Benjamin Netanyahu cu soția sa, Sara, și cei doi fii ai lor, Yair și Avner, în timpul Hanuka, pe 5 decembrie 1996.
Fișier:The White House - 54437403521.jpg
Netanyahu cu președintele Donald Trump și Leo Terrell, șeful Grupului operativ al administrației Trump pentru combaterea antisemitismului, 7 aprilie 2025.

Conducerea sionistă laburistă, care a guvernat Israelul în primele trei decenii de independență, a acceptat o împărțire pragmatică a ceea ce fusese Palestina britanică în state evreiești și arabe independente. Cucerirea Cisiordaniei și a Fâșiei Gaza de la Iordania și Egipt în timpul Războiului de Șase Zile din 1967 a dus la creșterea mișcării neparlamentare pentru Israelul Mare și la construirea de colonii israeliene. De atunci, Menachem Begin a predicat loialitatea nemuritoare față de ceea ce el numea Iudeea și Samaria (teritoriile Cisiordaniei) și a promovat așezarea evreiască acolo. În 1977, Menachem Begin și-a adus partidul la putere pentru prima dată, într-o victorie electorală împotriva Partidului Laburist. Begin nu a anexat Cisiordania și Gaza la Israel după ce a preluat mandatul de prim-ministru, reflectând recunoașterea faptului că absorbția palestinienilor ar putea transforma Israelul într-un stat binațional în loc de unul evreu. Yitzhak Shamir a fost un susținător convins al Israelului Mare și, în calitate de prim-ministru israelian, a oferit mișcării coloniștilor finanțare și legitimitate guvernamentală israeliană.[5][6]

Într-un film documentar realizat de ARTE în 2024, Bezalel Smotrich a spus că „este scris că viitorul Ierusalimului este să se extindă până la Damasc”. Smotrich a sugerat că Israelul este destinat să se extindă pentru a include Iordania și chiar dincolo de aceasta, în părți din Siria, Liban, Iordania, Egipt și chiar Irak. Invazia israeliană în Siria din 2024 a stârnit îngrijorări cu privire la faptul că Israelul urmărește extinderea în alte țări.[7][8]

În august 2025, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că se află într-o „misiune istorică și spirituală” și că este „foarte” atașat de viziunea unui Israel Mare, care include zone palestiniene și locuri care fac parte din Iordania, Egipt, Siria și Liban. El a afirmat că generația părinților săi a fost responsabilă pentru înființarea statului și că acum este de datoria sa, precum și a generației sale, să garanteze supraviețuirea acestui stat. După începerea războiului din Iran din 2026 și a războiului din Liban din 2026, Daniel Levy a interpretat că „Marele Israel” pentru Netanyahu nu este doar un proiect de expansiune teritorială, ci și de dominație regională. Israelul ar trebui să depășească Iranul și să slăbească țările Consiliului de Cooperare al Golfului. acă Strâmtoarea Hormuz și Bab el-Mandeb sunt închise de răspunsul iranian la război, exporturile de combustibili fosili din Golf ar trebui să fie direcționate către porturile israeliene.[9][10][11][12][13]

Controverse[modificare]

Fișier:Isaac Herzog in Beit HaNassi, December 2023 (ABG 3078).jpeg
Bezalel Smotrich cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și președintele Isaac Herzog, 18 decembrie 2023.

S-a sugerat că dungile albastre de pe steagul israelian reprezintă Nilul și Eufratul ca granițe ale Eretz Israel, așa cum au fost promise evreilor de către Dumnezeu, conform scripturilor religioase. Această afirmație a fost făcută la un moment dat de Yasser Arafat, Iran și Hamas. Cu toate acestea, Danny Rubinstein menționează că dungile albastre de pe steag reprezintă culorile talitului tradițional (șal de rugăciune).[14][15]

La 25 mai 1990, Yasser Arafat a susținut la o convocarea Consiliului de Securitate al ONU de la Geneva că aversul unei monede israeliene de 10 agoroți conținea o hartă a Israelului Mare.[16][17]

Potrivit lui Nadav Shelef, o minoritate de grupuri sioniste religioase susținea o patrie evreiască care se întindea de la „râul Egipt până la ... râul Eufrat” în 1925, în timp ce astfel de grupuri moderne și-au schimbat revendicările către Israelul actual, Înălțimile Golan, Fâșia Gaza și Cisiordania până în 2005. Cu toate acestea, secțiunea Hardal a grupurilor sioniste religioase susține în continuare afirmațiile.[4]

În martie 2023, ministrul israelian de finanțe, Bezalel Smotrich, liderul Partidului Sionist Religios de extremă dreapta, a vorbit la un memorial din Paris, în spatele unui podium pe care era afișată o hartă a „Marelui Israel”, inclusiv Transiordana. Acest discurs a dus la tensiuni cu Iordania, în timp ce purtătorul său de cuvânt a atribuit prezența simbolului organizatorilor evenimentului, care a fost dedicat unui om legat de Irgun. Ca răspuns la controversa diplomatică, ministerul israelian de externe a declarat că Israelul aderă la tratatul de pace din 1994 și respectă suveranitatea Iordaniei.[18][19][20]

Cronologie istorică[modificare]

Fișier:Southeastern Mediterranean in Kâtip Çelebi, Kitab-ı cihannüma (cropped).jpg
Publicată în 1732, această hartă a geografului otoman Kâtip Çelebi (1609–1657) prezintă termenul „Țara Palestinei” (ارض فلسطين) extinzându-se vertical de-a lungul râului Iordan.

Note[modificare]

  1. ^ a b c „What is the 'Greater Israel' movement?” (în English). The Week. . 
  2. ^ a b Rachel Havelock, River Jordan: The Mythology of a Dividing Line, University of Chicago Press, 2011 p.210.
  3. ^ a b Haddad, H. S. (), „The Biblical Bases of Zionist Colonialism”, Journal of Palestine Studies (în English), 3 (4), pp. 97–113, doi:10.2307/2535451, ISSN 0377-919X 
  4. ^ a b c Shelef, Nadav G. (), Evolving Nationalism: Homeland, Identity, and Religion in Israel, 1925–2005, Cornell University Press, ISBN 978-1-5017-2987-4 
  5. ^ Greenberg, Joel (). „The World: Pursuing Peace; Netanyahu and His Party Turn Away from 'Greater Israel'”. The New York Times. Accesat în . 
  6. ^ Mordechai Bar-On (2004) A Never-Ending Conflict: A Guide to Israeli Military History Greenwood Publishing Group, ISBN: 0-275-98158-4 p 219
  7. ^ „Smotrich calls for 'bit by bit' Israeli expansion to Damascus”. The New Arab. . Accesat în . 
  8. ^ „Israel: Extremists in Power”. ARTE. . Accesat în . 
  9. ^ „Netanyahu says he backs 'Greater Israel', which includes parts of Jordan and Egypt”. Middle East Eye. . Accesat în . 
  10. ^ „Netanyahu says he's on a 'historic and spiritual mission,' also feels a connection to vision of Greater Israel”. Times of Israel. 
  11. ^ „Arab, Islamic foreign ministers condemn Netanyahu's 'Greater Israel' remark”. Arab news. 
  12. ^ Levy, Daniel (). „What Benjamin Netanyahu and the Israeli right really mean when they invoke 'Greater Israel'”. The Guardian (în English). Accesat în . 
  13. ^ „Netanyahu says he's on a 'historic and spiritual mission,' also feels a connection to vision of Greater Israel”. The Times of Israel. . 
  14. ^ Rubinstein, Danny. Inflammatory legends, Haaretz, November 15, 2004.
  15. ^ Raczka, Witt (). Unholy Land: In Search of Hope in Israel/Palestine (în English). Rowman & Littlefield. ISBN 9780761866732. 
  16. ^ Rowley, Gwyn (aprilie 1991). „The Areal Extent of Israel: Passions, Prejudices and Realities”. GeoJournal. 23 (4): 383–386. Bibcode:1991GeoJo..23..383R. doi:10.1007/bf00193612. JSTOR 41145122. 
  17. ^ Pipes, Daniel (). The Hidden Hand: Middle East Fears of Conspiracy. St Martin's Press. p. 50. ISBN 0312176880. 
  18. ^ Lazaroff, Tovah (). „Smotrich violated Israel-Jordan peace treaty with expanded Israel map - Amman”. Jerusalem Post. Accesat în . 
  19. ^ Schwaeber-Issan, Cookie (). „Why does Finance Minister Bezalel Smotrich think he can bring about the Greater Israel dream?”. All Israel News. 
  20. ^ Samuels, Ben (). „Israeli Ambassador to Jordan Summoned After Top Minister Showcases Map of 'Greater Israel'”Necesită abonament cu plată. Haaretz. Accesat în . 

Vezi și[modificare]