Marxism

De la Sberopedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Parte a seriei despre
Marxism
Karl Marx and Friedrich Engels
Cronologie
Fișier:Marx and Engels 1860s 3.jpg
Friedrich Engels (stânga) și Karl Marx (dreapta) în anii 1860
Acest articol este parte a seriei
Comunism

Marxismul este o filozofie politică[1] și o metodă de analiză socio-economică care utilizează o interpretare materialistă dialectică a evoluției istorice, cunoscută sub numele de materialism istoric, pentru a înțelege relațiile de clasă și conflictul social. Având originea în operele filozofilor germani din secolul al XIX-lea Karl Marx și Friedrich Engels, abordarea marxistă consideră lupta de clasă drept forța motrice centrală a schimbării istorice.[2][3][4]

Analiza marxistă consideră modul de producție economic al unei societăți drept fundamentul vieții sale sociale, politice și intelectuale, concept cunoscut sub numele de modelul infrastructurii și suprastructurii. În critica sa la adresa capitalismului, marxismul susține că clasa dominantă (burghezia), care deține mijloacele de producție, exploatează sistematic clasa muncitoare (proletariatul), care trebuie să-și vândă forța de muncă pentru a supraviețui. Această relație, potrivit lui Marx, duce la alienare, crize economice periodice și escaladarea conflictului de clasă.[5] Marx a teoretizat că aceste contradicții interne ar alimenta o revoluție proletară, ducând la răsturnarea capitalismului și la instaurarea unui mod de producție socialist. Pentru marxiști, această tranziție reprezintă un pas necesar către o societate comunistă fără clase și fără stat.[6]

După moartea lui Marx, ideile sale au fost dezvoltate, adoptate și adaptate de numeroși gânditori și mișcări politice, dând naștere unei game largi de curente filozofice, doctrine politice și economice, pe diverse meridiane și în diverse epoci. Cel mai important dintre acestea a fost marxism-leninismul din secolul al XX-lea, care s-a dezvoltat după moartea lui Vladimir Lenin și a servit drept ideologie oficială a Uniunii Sovietice și a altor state marxiste.[7] Pe de altă parte, au apărut diverse tradiții academice și disidente, inclusiv marxismul occidental, umanismul marxist și marxismul libertarian, adesea critice față de socialismul de stat și axate pe aspecte precum cultura, filozofia și libertatea individuală. Această evoluție diversă înseamnă atunci că nu există o singură teorie marxistă clar definitivată, iar termenul în sine poate desemna noțiuni teoretice sau practici politice foarte diferite.[8] Această situație se datorează și faptului că fondatorul marxismului, Karl Marx, filozoful german de origine din evrei creștinați[9], a avut o vastă curiozitate în privința multor aspecte ale umanității, dublată de o vigoare pe măsura acestei curiozități.[8]

Marxismul se impune ca una dintre cele mai influente și controversate tradiții intelectuale din istoria modernă. Acesta a inspirat revoluții, mișcări sociale și partide politice în întreaga lume, contribuind totodată la formarea a numeroase discipline academice.[10] Conceptele marxiste precum alienarea, exploatarea și lupta de clasă au devenit parte integrantă a științelor sociale și umaniste, influențând domenii de la sociologie și critica literară până la științele politice și studiile culturale.[11] Interpretarea și punerea în practică a ideilor marxiste rămân subiecte de dezbatere intensă, atât pe plan politic, cât și academic.

Definiție[modificare]

Marxism poate de aceea desemna, uneori, corpul doctrinar dezvoltat de Karl Marx; alteori, termenul desemnează corpul doctrinar dezvoltat de Karl Marx împreună cu colaboratorul lui apropiat, Friedrich Engels, pe la jumătatea secolului al XIX-lea. Acest marxism (adică marxismul „definit a fi mai mult decât ideile lui Karl Marx”) consistă dintr-o antropologie filozofică, o teorie a istoriei și un program economic și politic[12], fiecare dintre aceste trei categorii de interes marxian având identitatea și destinul ei din perspectiva istoriei. Marxismul poate desemna, de asemenea, o vastă gamă de idei care au avut ca punct de plecare teoriile lui Marx, în această categorie de marxism având doctrina partidelor socialiste (social-democrate) înainte de 1914, precum și doctrina partidelor comuniste occidentale de la înființarea lor până astăzi, dar și doctrina și, mai ales, practica partidului comunist rus (acesta putând fi denumit „marxism sovietic”, sau chiar marxism-leninism, deși Lenin e departe de a fi influențat singur fizionomia regimului bolșevic, așa cum s-a manifestat el timp de mai bine de 70 de ani în Rusia), pe modelul căruia după anii '40 au apărut, sub influența U.R.S.S., numeroase regimuri similare în jumătatea orientală a continentului european, dar și în alte diverse colțuri de lume, fiecare dezvoltând o varietate locală a marxismului bolșevic. Acest din urmă tip de marxism, care este o dezvoltare a ideilor lui Marx de către revoluționarii ruși în primele decenii ale secolului al XX-lea, sub influența experienței lor politice cu autocrația țaristă și a curentelor intelectuale revoluționare specific rusești apărute ca reacție la regim, are o importanță specială pentru estul Europei și România, zonă care a cunoscut în mod direct și îndelung regimurile comuniste organizate pe modelul bolșevic.

Prezentare generală[modificare]

Black-and-white head shot of Marx
Karl Marx, filozoful german după care a fost denumit marxismul

Marxismul a dorit să explice fenomenele sociale din cadrul oricărei societăți pe baza analizei condițiilor materiale și a activităților economice necesare pentru satisfacerea nevoilor materiale ale omului. El pornește de la premisa că forma de organizare economică, sau modul de producție, influențează toate celelalte fenomene sociale, inclusiv relațiile sociale mai largi, instituțiile politice, sistemele juridice, sistemele culturale, estetica și ideologiile. Aceste relații sociale și sistemul economic formează o infrastructură și o suprastructură. Pe măsură ce forțele de producție (de exemplu, tehnologia) se îmbunătățesc, formele existente de organizare a producției devin depășite și împiedică progresul. Precum a scris Karl Marx: „La un anumit stadiu de dezvoltare, forțele productive materiale ale societății intră în conflict cu relațiile de producție existente sau — ceea ce exprimă pur și simplu același lucru în termeni juridici — cu relațiile de proprietate în cadrul cărora au funcționat până atunci. Din forme de dezvoltare a forțelor productive, aceste relații se transformă în lanțurile lor. Atunci începe o eră a revoluției sociale.”[13]

Aceste ineficiențe se manifestă prin contradicții sociale la nivelul societății care, la rândul lor, duc la o luptă de clasă.[14] În modul de producție capitalist, această bătălie se materializează între o minoritate, care deține mijloacele de producție (burghezia), și marea majoritate a populației, cea care produce bunurile și serviciile (proletariatul).[15] Pornind de la premisa ipotetică că schimbarea socială are loc ca urmare a luptei dintre diferite clase sociale aflate în contradicție între ele,[16] un marxist ar concluziona că capitalismul exploatează și oprimă proletariatul; prin urmare, capitalismul va conduce inevitabil la o revoluție proletară.[17] Într-o societate socialistă, proprietatea privată asupra mijloacelor de producție ar fi înlocuită de proprietatea cooperativă.[18][19] O economie socialistă nu ar fundamenta producția pe obținerea de profituri private, ci pe criteriul satisfacerii nevoilor umane – adică pe producția destinată consumului. Friedrich Engels a explicat că „modul capitalist de însușire, în care produsul îl înrobește mai întâi pe producător, apoi pe cel care îl însușește, este înlocuit de modul de însușire a produselor care se bazează pe natura mijloacelor moderne de producție; pe de o parte, însușirea socială directă, ca mijloc de menținere și extindere a producției — pe de altă parte, însușirea individuală directă, ca mijloc de subzistență și de bucurie.”

Economia marxistă consideră că capitalismul este nesustenabil din punct de vedere economic și incapabil să îmbunătățească nivelul de trai al populației, din cauza necesității sale de a compensa scăderea ratei profitului prin reducerea salariilor și a beneficiilor sociale ale angajaților, în paralel cu desfășurarea unor acțiuni de agresiune militară. Modul de producție socialist ar urma să înlocuiască capitalismul ca mod de producție al umanității prin intermediul unei revoluții a muncitorilor. Conform teoriei marxiste a crizelor ciclice, socialismul nu este o inevitabilitate, ci o necesitate economică.[20]

Etimologie[modificare]

Materialism istoric[modificare]

Articol principal: Materialism istoric

Descoperirea concepției materialiste a istoriei, sau, mai bine zis, extinderea și aplicarea consecventă a materialismului la domeniul fenomenelor sociale, a înlăturat două neajunsuri principale ale teoriilor istorice anterioare. Întîi, acestea cercetau, în cazul cel mai bun, numai motivele ideologice ale activității istorice a oamenilor, și nu ce anume generează aceste motive, nu sesizau legile obiective în dezvoltarea sistemului de relații sociale, nu vedeau că aceste relații depind de gradul de dezvoltare a producției materiale; al doilea, în timp ce teoriile de pînă atunci nu țineau seama tocmai de acțiunile maselor populației, materialismul istoric a făcut pentru prima oară posibilă studierea, cu o precizie proprie științelor istorice-naturale, a condițiilor sociale de viață ale maselor și a schimbării acestor condiții.

“
”
— Teoreticianul și revoluționarul marxist rus Vladimir Lenin, 1913[21][22]

Marxismul utilizează o metodologie materialistă, denumită de Marx și Engels „concepția materialistă a istoriei” și cunoscută ulterior sub numele de „materialism istoric”, pentru a analiza cauzele profunde ale dezvoltării și schimbării societății din perspectiva modurilor colective prin care oamenii își câștigă existența. Expunerea lui Marx asupra teoriei se regăsește în Ideologia germană (1845)[23] și în prefața la Contribuții la critica economiei politice (1859).[13] Se presupune că toate trăsăturile constitutive ale unei societăți (clasele sociale, piramida politică și ideologiile) provin din activitatea economică, formând ceea ce este considerat infrastructura (sau baza) și suprastructura.[24][25] Metafora bazei și suprastructurii descrie totalitatea relațiilor sociale prin care oamenii își produc și reproduc existența socială. Potrivit lui Marx, „suma totală a forțelor de producție accesibile oamenilor determină condiția societății” și formează baza economică a unei societăți.[26]

Această bază include forțele materiale de producție, precum munca, mijloacele de producție și relațiile de producție, cu alte cuvinte, aranjamentele sociale și politice care reglează producția și distribuția. Din acestea se întemeiază o suprastructură alcătuită din „forme de conștiință socială” juridice și politice, care derivă din baza economică ce condiționează atât suprastructura, cât și ideologia dominantă a unei societăți. Conflictele dintre dezvoltarea forțelor de producție și relațiile de producție conduc la revoluții sociale, în timp ce modificări ale bazei economice duce la transformarea socială a suprastructurii.[13][27]

Această relație este reflexivă: inițial, baza formează suprastructura și rămâne fundația unei forme de organizare socială, iar apoi noile organizații sociale pot acționa în ambele direcții (bază și suprastructură). Astfel, relația aceasta nu este una statică, ci dialectică, exprimată și determinată de conflicte și contradicții. Engels a clarificat acest concept: „Istoria tuturor societăților de până azi este istoria luptelor de clasă. Omul liber și sclavul, patricianul și plebeul, nobilul și iobagul, meșterul și calfa, într-un cuvânt asupritorii și asupriții se aflau într-un permanent antagonism, duceau o luptă neîntreruptă, când ascunsă, când fățișă, o luptă care de fiecare dată se sfârșea printr-o prefacere revoluționară a întregii societății, sau prin pieirea claselor aflate în luptă.”[28][29]

Marx considera conflictele de clasă recurente drept forța motrice a istoriei omenirii, întrucât aceste conflicte s-au manifestat ca etape distincte de tranziție în dezvoltarea Europei de Vest. În consecință, Marx a definit istoria omenirii prin patru etape de dezvoltare a relațiilor de producție:

  1. Comuna primitivă: societățile cooperative tribale.
  2. Sclavia: dezvoltarea de la tribal la orașul-stat în care se naște aristocrația.
  3. Feudalismul: aristocrații sunt clasa dominantă, în timp ce negustorii evoluează spre burghezie.
  4. Capitalismul: capitaliștii sunt clasa dominantă, care creează și se folosesc de proletariat.

Critica asupra capitalismului[modificare]

Articol principal: Anticapitalism
Ilustrație reprezentând Piramida Sistemului Capitalist, produsă de Industrial Workers of the World în 1911 pentru a critica capitalismul și stratificarea socială.

Conform teoreticianului și revoluționarului socialist Vladimir Lenin, „conținutul principal al marxismului” a fost „doctrina economică a lui Marx”.[30] Marx a demonstrat cum burghezia capitalistă cât și economiștii asociați acestora promovau ceea ce el considera a fi o minciună: „interesul capitaliștilor și al muncitorilor sunt...unul și același”. El credea că ei au realizat acest lucru susținând conceptul că „cea mai rapidă creștere posibilă a capitalului productiv” era cea mai bună pentru capitaliștii și muncitorii bogați, deoarece le oferea locuri de muncă.[31]

Exploatarea este legată de munca suplimentară (surplus), aceasta fiind cantitatea de muncă prestată peste ceea ce se primește sub formă de bunuri.[32][33] Exploatarea a constituit o trăsătură socio-economică a oricărei societăți de clase și este una dintre principalele caracteristici care disting clasele sociale.[34][35] Puterea unei clase sociale de a controla mijloacele de producție îi permite să exploateze celelalte clase.[36] În capitalism, teoria valorii muncii este preocuparea operativă, conform căreia valoarea unei mărfi este egală cu timpul de muncă social necesar pentru producerea acesteia. În astfel de condiții, plusvaloarea, adică diferența dintre valoarea produsă și valoarea primită de un muncitor, este sinonimă cu surplusul de muncă, iar exploatarea capitalistă se realizează astfel prin obținerea plusvalorii de la muncitor.[32][37]

În economiile precapitaliste, exploatarea muncitorului se realiza prin constrângere (coerciție) fizică. În cadrul modului de producție capitalist, muncitorii nu dețin mijloacele de producție și trebuie să intre „de bunăvoie” într-o relație de muncă exploatatoare cu un capitalist pentru a-și asigura strictul necesar. Intrarea muncitorului într-o astfel de relație de muncă este voluntară, deoarece acesta alege pentru ce capitalist să lucreze. Cu toate acestea, muncitorul trebuie să lucreze sau să moară de foame. Astfel, exploatarea este inevitabilă, iar natura voluntară a participării unui muncitor la o societate capitalistă este iluzorie; producția, nu circulația, este cea care provoacă exploatarea. Marx a subliniat că capitalismul în sine nu înșală muncitorul.[38]

Clasele sociale[modificare]

Articol principal: Clasă socială

Marx distinge clasele sociale pe baza a două criterii, și anume proprietatea asupra mijloacelor de producție și controlul asupra forței de muncă a altora. Pornind de la acest criteriu de clasificare bazat pe relațiile de proprietate, Marx a identificat stratificarea socială a modului de producție capitalist cu următoarele grupuri sociale:

  • Proletariatul: „Categoria muncitorilor salariați moderni care, neavând mijloace de producție proprii, sunt nevoiți să-și vândă forța de muncă pentru a-și asigura traiul.”[39][40] Modul de producție capitalist stabilește unele condiții care permit burgheziei să exploateze proletariatul, pe măsură ce munca proletarilor generează o plusvaloare mai mare decât salariul lor.[41]⁠
    • Lumpenproletariatul: persoanele marginalizate din societate, precum infractorii, vagabonzii, cerșetorii sau prostituatele, fără nicio conștiință politică sau de clasă.[42] Aceștia nefiind interesați de problemele economice naționale, cu atât mai puțin de cele internaționale, Marx susținea că această subcategorie specifică a proletariatului nu va juca niciun rol în eventuala revoluție socială.
  • Burghezia: cei care „dețin mijloacele de producție” și cumpără forța de muncă de la proletariat, exploatând astfel proletariatul. Aceștia se împart în burghezie și mică burghezie.
    • Mica burghezie: cei care muncesc și își permit să cumpere doar puțină forță de muncă (adică proprietarii de mici întreprinderi, țăranii, proprietarii funciari și muncitorii calificați). Marxismul prezice că reinventarea continuă a mijloacelor de producție ar duce, în cele din urmă, la distrugerea micii burghezii, retrogradându-l din clasa de mijloc în proletariat.[43]
  • Proprietarii: o clasă socială importantă din punct de vedere istoric, care deține încă o anumită bogăție și putere.
  • Țăranii și agricultorii: o clasă dispersată, incapabilă să se organizeze și să producă schimbări socio-economice, majoritatea membrilor acesteia urmând să se alăture proletariatului, în timp ce unii vor deveni proprietari de pământ.[44]

Marxismul ca teorie economico-socială[modificare]

Marxismul este o teorie economico-socială bazată pe lucrările lui Karl Marx, un filozof, economist, jurnalist și revoluționar german de origine evreiască (evrei apostaziați de la iudaism și botezați în creștinism—în realitate tatăl lui Marx era un iluminist nereligios și s-a creștinat pentru a scăpa de marginalizare socială),[9][45] din secolul al XIX-lea, care a colaborat în elaborarea sus-numitei teorii cu Friedrich Engels. Marx s-a inspirat din filozofia lui Georg Hegel, din economia politică a lui Adam Smith, din teoria economică Ricardiană și din socialismul francez din secolul al XIX-lea, pentru a dezvolta o cercetare critică a societății care se dorea atât științifică, cât și revoluționară. Această critică a atins cea mai sistematică expresie (deși neterminată) în lucrarea lui de căpătâi Das Kapital, Capitalul: O cercetare critică a economiei capitaliste.

Marxismul este bazat pe lucrările filozofului Karl Marx.

De la moartea lui Marx în 1883, diferite grupuri din toată lumea au apelat la marxism ca bază intelectuală pentru linia politică și tactica lor, care pot fi în mod spectaculos diferite și contradictorii. Una dintre primele mari sciziuni a apărut între apărătorii social-democrației (care afirmau că tranziția la socialism putea apărea într-o societate democratică) și comuniști (care afirmau că tranziția la socialism poate fi făcută numai prin revoluție). Însă ambele posibilități sunt luate în considerare de către Marx în scrierile lui: Marx considera că trecerea la socialism se putea produce atât prin mijloace violente (confruntare violentă între proletariat și burghezie), cât și prin mijloace pașnice (compromis cu partidele burgheze și câștigarea puterii prin mijloace electorale),[46][47] din acest punct de vedere, opinia social-democraților (revoluție atinsă prin compromis cu burghezia și câștigarea prin mijloace electorale a puterii) nefiind mai puțin marxistă decât aceea a comuniștilor (revoluție violentă și confruntare directă între proletari și burghezie).

Social-democrația a apărut în interiorul Partidului Social Democrat German și a avut drept rezultat abandonarea rădăcinilor marxiste[48], în vreme ce comunismul a dus la formarea a numeroase partide comuniste.

Deși mai sunt încă multe mișcări sociale și partide politice revoluționare marxiste în toată lumea, de la prăbușirea Uniunii Sovietice și a statelor ei satelite, mai sunt relativ puține țări care au guverne care se descriu drept marxiste. Deși într-un număr de țări occidentale sunt la putere partide social-democrate, ele s-au distanțat cu multă vreme în urmă de legăturile lor cu Marx și cu ideile lui. În prezent, numai Laos, Vietnam, Cuba și Republica Populară Chineză au guverne care se descriu ca fiind marxiste. Coreea de Nord este descrisă în mod inexact drept marxistă, atâta vreme cât atât Kim Ir-sen , cât și Kim Jong Il au respins ideile marxiste convenționale în favoarea variantei „comunismului coreean”, juche. De asemenea, despre Libia se afirmă uneori că ar fi comunistă, dar Muammar Gaddafi a căutat să conducă țara către socialismul islamic. De asemenea, Venezuela merge pe calea marxismului încă din anii 2000, când au început naționalizările companiilor deținute de firme străine, până acum fiind naționalizate, succesiv, petrolul, băncile și anumite întreprinderi, fapte ale guvernelor Chavez și Morales, care arată determinarea de a merge pe linia marxistă de împroprietărire a poporului cu mijloacele de producție.

Unii dintre membrii școlilor de neamestec guvernamental și „individualism” cred că principiile statelor moderne burgheze sau ale marilor guverne pot fi înțelese ca marxiste. Manifestul Comunist al lui Marx și Engels include un număr de pași pe care societatea trebuie să îi facă pentru ca muncitorii să se elibereze de societatea capitalistă. Unele dintre aceste măsuri apar ca fiind introduse în forma Keynesianismului, a statului bunăstării, a noului liberalism și a altor schimbări ale sistemului din unele țări capitaliste. Există persoane care cred că unii dintre reformatorii din statele capitaliste sunt (sau au fost) „marxiști nedeclarați”, devreme ce ei sprijină politici care sunt similare cu pașii pe care credeau Marx și Engels că trebuie să-i parcurgă o societate capitalistă dezvoltată. Alți indivizi văd, în conformitate cu teoria marxistă a materialismului istoric, reformele capitaliste ca vestitori ai viitorului comunist.

Pentru marxiști, aceste reforme reprezintă răspunsul la presiunea exercitată de partidele și sindicatele clasei muncitoare, ele însele răspunzând la abuzurile resimțite din partea sistemului capitalist. Mai mult, aceste reforme reflectă eforturile de „salvare” sau de „îmbunătățire” a capitalismului (fără a-l aboli) pentru a face față prăbușirii pieței datorită ineficienței sistemului.

Rădăcinile hegeliene ale marxismului[modificare]

Hegel a propus o formă a idealismului în care dezvoltarea ideilor în contrariile lor este tema conducătoare a istoriei umane. Acest proces dialectic presupune, uneori, acumulări treptate, dar alteori cere salturi discontinui, schimbări violente ale status quo-ului existent. Figuri istorice precum Napoleon Bonaparte sunt, conform interpretărilor hegeliene, mai degrabă, simptome și unelte ale proceselor dialectice impersonale de bază decât modelatoare ale acestora.

Marx și membrii grupului Tinerii Hegelieni din care făcea și el parte, au păstrat cea mai mare parte a modului de gândire al lui Hegel. Dar Marx „l-a adus pe Hegel cu picioarele pe pământ”, conform propriei viziuni, schimbând idealismul dialectic în materialism dialectic. Marx a urmat curentul altui Tânăr Hegelian, Ludwig Feuerbach. Ce îi deosebește pe cei doi este părerea lui Marx că umanismul lui Feuerbach este excesiv de abstract și de aceea nu mai puțin idealist decât sistemul pe care dorea să-l înlocuiască, cu alte cuvinte, noțiunea concretă de Dumnezeu găsită în creștinismul instituționalizat care legitimiza puterea represivă a statului prusac. În loc de aceasta, Marx dorea să dea prioritate ontologică la ceea ce el numea „procesul vieții adevărate” a ființelor umane adevărate, după cum el și Friedrich Engels au spus, în 1846, în lucrarea „Ideologia germană”: În direct contrast cu filozofia germană, care coboară din ceruri către pământ, noi urcăm de la pământ spre ceruri.

Moștenirea marxismului[modificare]

Pe teren politic, pe baza marxismului s-au dezvoltat mișcările muncitorești, unele cu caracter reformator de tipul social-democrației, altele cu caracter revoluționar sub forma partidelor comuniste, având la bază ideologia marxist-leninistă, elaborată de Lenin. Deși cu veleități științifice, din momentul în care a fost transpus în realitate sub forma societăților socialiste din Uniunea Sovietică și țările din răsăritul Europei (așa zisul „Socialism real”), marxismul s-a dovedit a fi el însuși o utopie falimentară[49][50], care a avut urmări catastrofale pentru economia statelor respective și în conștiința oamenilor. Cât timp însă, în scrierile lor, Marx și Engels au rămas atât de vagi în ce privește modul de funcționare al acelei societății viitoare fără clase, fără proprietate privată, fără schimb comercial și fără stat, rămâne problematică imputarea celor doi întemeietori ai marxismulului eșecul economiilor tipice socialismului real, de coloratură leninistă.[48] Mai mult, dacă luăm în considerare ceea ce reprezenta pentru Marx baza unui program concret de trecere la comunism (programul Ligii Comuniștilor, scris ca și constituția democratică a mișcării de către Marx și Engels în 1844) - impozit progresiv, educație gratuită pentru toți copiii și abolirea moștenirilor -, o bună parte dintre societățile occidentale actuale sunt deja și încă de mult timp aproape „comuniste”.[51]

Pe teren economic, critica marxistă a sistemului capitalist s-a dovedit a fi, din multe puncte de vedere, exactă, deși predicția marxistă de importanță majoră privitoare la o prăbușire a capitalismului, ca și utopica idee de societate fără piață, sunt, în opinia multor analiști contemporani, infirmate atât de realitate (în cazul prăbușirii capitalismului), cât și de considerente teoretice și practice (critica lui Schumpeter, arătând importanța crucială a pieței, fără de care, momentan, o economie nu poate funcționa optimal). În opinia altor economiști, însă, chiar și predicția marxistă a prăbușirii capitalismului[52] este dificil de arătat a fi fost eronată, cât timp e fapt istoric cunoscut că la doar mai puțin de un secol de la articularea ei, în Europa, ca și într-o bună jumătate a globului, sistemul capitalist chiar s-a prăbușit, și asta în bună parte[53] din motivele enunțate profetic de Marx.

Deși teoria marxistă a prețurilor a fost concepută de Karl Marx urmând conceptele eronate[necesită clarificare] ale lui Smith și Ricardo, prevalente în epocă, ea rămâne și azi o viabilă analiză alternativă a teoriei liberale în estimarea prețurilor într-o piață dată, ea prezicând destul de precis aceste prețuri[54], în ciuda faptului că Marx a făcut o eroare în complicatele lui calcule, care departe de a fi însă crucială, poate fi corijată.[55]

O contribuție marcantă a analizei marxiste[56] este aceea a conceptului de muncă abstractă, un nou tip de marfă vândută și cumpărată pe piață în capitalism, ca urmare a unor factori istorici (împrejmuirea pământurilor în Anglia, de ex.), care au creat o clasă de oameni lipsiți de proprietate și care n-au altă alegere decât să-și vândă forța de muncă ca o marfă.[57][58]

O altă predicție a analizei marxiste care a fost confirmată de realitate este aceea a concentrării și centralizării capitalului.[54][59]

O altă afirmație din analiza marxistă care a fost confirmată de realitate este aceea a scăderii ratei profiturilor, deși aici trebuie adăugat că, în contrast cu ceea ce credea Marx, aceasta se confirmă doar în interiorul ciclului economic, și nu neapărat pe termen lung.[54][60]

Tendința capitalismului de a suferi în mod ciclic de crize economice demonstrează că și acest rezultat al analizei marxiste s-a dovedit a fi dureros de exact până azi.[54][61]

Caracterul expansionist al capitalismului este o altă trăsătură corect indicată de analiza marxistă, Marx și Engels fiind, probabil, primii autori care au schițat (anume în „Manifestul Partidului Comunist”) procesele de expansiune mondială și transformare a capitalismului, pe care azi le cunoaștem sub numele neutru de „globalizare”.[48]

Observația marxistă conform căreia exploatarea în capitalism este o problemă sistemică și care astfel nu se explică prin tare morale individuale, n-a fost nici ea infirmată până azi, cum nici observația analizei marxiste, conform căreia nivelul relativ al veniturilor se datorează mai degrabă poziției pe care un individ o are în sistem decât altor factori, n-a fost infirmată de realitate.[48]

De asemenea, faptul notabil că exact așa cum a prezis analiza marxistă, concurența va lăsa fără mijloace de producție o cantitate crescândă de întreprinzători, proletarizându-i, adică obligându-i să-și vândă forța de muncă altora, a fost confirmat și el de realitate: în primul sfert al secolului al XIX-lea 75% din americani lucrau pe cont propriu, în timp ce în 1986 doar aproximativ 10% din americani lucrează pe cont propriu.[62]

Pe teren științific altul decât cel economic, ideile lui Marx au avut un impact major în sociologie și istorie, unde concepția dialectică (conform căreia orice sistem social conține forțe care produc contradicții (dezechilibre) ce pot fi rezolvate doar prin înlocuirea lui) reprezintă cea mai importantă contribuție a filozofului.[63]

Influența lui Marx a fost imensă în toate științele sociale, intuițiile marxiste fiind și azi centrale în sociologia politică, abordarea materialist-istorică rămânând și ea influentă atât în istorie, cât și în filozofie.[64]

Filozoful german Karl Marx propune 3 criterii determinante pentru definirea unei clase sociale:

- 1. locul în cadrul raporturilor de producție (rol în producția, circulația și distribuirea bogățiilor);

- 2. participarea la antagonismele sociale (care se manifestă în lupta pentru puterea politică);

- 3. conștiința de clasă.

În Manifestul Partidului Comunist el recunoaște, în primul rând, rolul revoluționar al burgheziei care „a scufundat fiorii sacri ai extazului religios, entuziasmul cavaleresc al mentalității mic-burgheze în apele înghețate ale calculului egoist”.

Despre problema românească[modificare]

Despre români în manuscrisul B 63 al lui Karl Marx

Iată, ce scria Karl Marx, părintele comunismului, care plasase poporul român printre „popoarele revoluționare” și a fost vădit preocupat și entuziasmat de specificitatea evenimentelor care au avut loc în sud-estul Europei, în secolul al XIX-lea.

Rușii în Moldova și Țara Românească.

Limba română e un fel de italiană orientală. Băștinașii din Moldo – Valahia se numesc ei înșiși români; vecinii lor îi numesc vlahi sau valahi”.

Așa începe manuscrisul B 63 al lui Karl Marx cu referire la anul 1393. Deci, Marx scrie negru pe alb că cei din Moldo – Valahia (n.n. a se înțelege basarabenii de azi din R. Moldova și românii de peste Prut, din România) se numesc ei înșiși români.

Din manuscrisul B 63 nu lipsește nici evenimentul de la 1812. Iată ce însemna Karl Marx despre tratatul de la București din 1812: „Rusia a obținut pentru ea însăși cedarea a aproape ½ din Moldova, provincia Basarabia. Convenția de la Akkerman (în 1826) și tratatul de la Adrianopol n-a conferit Rusiei nici un drept de suveranitate. Art. 5 al tratatului de la Adrianopol: „Principatele Moldovei și Țării Românești, plasându-se prin capitulație sub suzeranitatea Înaltei Porți, și Rusia garantând prosperitatea lor, își vor păstra toate privilegiile și imunitățile…” După care, același Karl Marx nu uită să menționeze ceva mai jos că aceste provincii „s-au veștejit la umbra protecției ruse…”. După 1837, în manuscrisul lui Marx, intervine o nouă și interesantă notiță, care nu trebuie trecută cu vederea: „A fi suspectat de a nutri sentimente patriotice era egal cu a fi exclus din funcțiuni publice. Servilitatea față de interesele Rusiei era un titlul de promovare”.

Tot din însemnări date aflăm că, la 1848, Rusia ținea în Basarabia o armată de 30.000 de oameni, iar la 1 august a aceluiași an, când o puternică armată rusă a trecut Prutul, în marșul ei spre București, turcii au trimis o armată în frunte cu Suleiman Pașa, iar locuitorii Țării Românești, scrie Marx, n-au adresat Rusiei nici o cerere de protecție la intrarea trupelor turcești.

Despre români în manuscrisul B 91 al lui Karl Marx

„Țăranul român nutrește pentru «muscal» (moscovit) numai ură”.

Această frază apare la începutul manuscrisului B 91 al lui Karl Marx. Explicația? Iat-o în citatul care vine în continuare: „La 7 mai 1828, 150.000 ruși se revarsă în Moldo-Valahia. În protestele sale din 1826, împotriva ocupației turcești, Rusia se înduioșa față de nenorocirile țării; acum rușii se dedau la groaznice excese. Niciodată – spune Saint Marc Girardin însuși (în ale sale Souvenirs des voyages) – n-a avut loc o mai înspăimântătoare distrugere de vieți. Un jaf enorm, hoții de ale ofițerilor, barbaria soldatului rus etc. (…) Ocupația rusă avea să se prelungească (avea să dureze 10 ani), până ce turcii vor fi plătit 125 mil. despăgubiri de război. (Țarul Nicolae voia chiar să cumpere Principatele, prețuite la 36 mil.fr)”.

Este impresionant că aceste lucruri sunt afișate chiar de către cel care a scris și a publicat în 1848, împreună cu Friedrich Engels, Manifestul Partidului Comunist și ale cărui sfaturi au fost păstrate cu sfințenie de către comuniștii de mai târziu.

Vezi și[modificare]

[icon] Această secțiune este goală. Puteți ajuta prin completarea ei.

Note[modificare]

  1. ^ Michael Freeden, Lyman Tower Sargent, Marc Stears, ed. (). The Oxford Handbook of Political Ideologies. Oxford University Press. Accesat în . 
  2. ^ Patel, Asmita; Guru, Arpit (). „Marx's Views on Dialectical Materialism and Materialistic Interpretation of History”. Research Journal of Humanities and Social Sciences (în English). 3 (2): 165–169. 
  3. ^ „Dialectical materialism” (în English). EBSCO Research Starters. Accesat în . 
  4. ^ Wolff, Richard; Resnick, Stephen (). Economics: Marxian versus NeoclassicalNecesită înregistrare gratuită. Johns Hopkins University Press. p. 130. ISBN 978-0801834806. The German Marxists extended the theory to groups and issues Marx had barely touched. Marxian analyses of the legal system, of the social role of women, of foreign trade, of international rivalries among capitalist nations, and the role of parliamentary democracy in the transition to socialism drew animated debates ... Marxian theory (singular) gave way to Marxian theories (plural). 
  5. ^ Marx, Karl (). „Preface”. A Contribution to the Critique of Political Economy. Accesat în . 
  6. ^ Kuruma, Samezo (). Tradus de Schauerte, M.. „An Introduction to the Theory of Crisis”. Journal of the Ohara Institute for Social Research. 4 (1). Arhivat din original la – via Marxists Internet Archive. 
  7. ^ Bullock, Alan; Trombley, Stephen, ed. (). The New Fontana Dictionary of Modern Thought (ed. Third). HarperCollins. p. 506. ISBN 978-0006863830. 
  8. ^ a b Citation source (MLA 7e édition): Megill, Allan. "Marxism: Overview." New Dictionary of the History of Ideas. Ed. Maryanne Cline Horowitz. Vol. 4. Detroit: Charles Scribner's Sons, 2005. pp. 1357-1364. Gale Virtual Reference Library. Web. 15 June 2013.
  9. ^ a b E. J. E. Hobsbawm, ‘Marx, Karl Heinrich (1818–1883)’, Oxford Dictionary of National Biography, Oxford University Press, 2004.
  10. ^ March, Luke (). „Contemporary Far Left Parties in Europe: From Marxism to the Mainstream?” (PDF). IPG (Internationale Politik und Gesellschaft). 1: 126–143 – via Friedrich Ebert Foundation. 
  11. ^ Sperber, Jonathan (). „Is Marx still relevant?”. The Guardian (în English). ISSN 0261-3077. Arhivat din original la . Accesat în . 
  12. ^ "Marxism." Encyclopædia Britannica. Encyclopædia Britannica Online Academic Edition. Encyclopædia Britannica Inc., 2013. Web. 02 Jul. 2013.
  13. ^ a b c Marx, Karl (). „Introduction”. A Contribution to the Critique of Political Economy. 
  14. ^ Gregory, Paul R.; Stuart, Robert C. (). „Marx's Theory of Change”. Comparing Economic Systems in the Twenty-First Century. South-Western College Publishing. p. 62. ISBN 0618261818. 
  15. ^ Menand, Louis (). „Karl Marx, Yesterday and Today”. The New Yorker. Arhivat din original la . Accesat în . 
  16. ^ Andrew, Edward (septembrie 1975). „Marx's Theory of Classes: Science and Ideology”. Canadian Journal of Political Science / Revue canadienne de science politique. Canadian Political Science Association. 8 (3): 454–466. doi:10.1017/S0008423900046084. JSTOR 3231070. 
  17. ^ Cohen, G. A.; Veryard, R.; Mellor, D. H.; Last, A. G. M.; Quirk, Randolph; Mason, John (). „Historical Inevitability and Human Agency in Marxism [and Discussion]”. Proceedings of the Royal Society of London. Series A, Mathematical and Physical Sciences. Royal Society. 07 (1832): 65–87. JSTOR 2397783. 
  18. ^ Simirnov, G. (). „Karl Marx on the Individual and the Conditions for His Freedom and Development”. The Marxist. 3 (3–4). Arhivat din original la . Accesat în . 
  19. ^ Burkett, Paul (). „Marx's Vision of Sustainable Human Development”. În Ollman, Bertell; Anderson, Kevin B. Karl Marx (ed. 1st). London: Routledge. ISBN 9781315251196. 
  20. ^ Marx, Karl (). The Eighteenth Brumaire of Louis Bonaparte. Men make their own history. 
  21. ^ Lenin 1967, p. 15.
  22. ^ Concepția materialistă a istoriei (traducere în română) din „Karl Marx (Scurtă schiță biografică și expunere a marxismului)“, V. I. Lenin, 1914
  23. ^ Marx, Karl; Engels, Friedrich (). „The German Ideology”. Marx/Engels Collected Works. 5. Moscow: Progress Publishers. Arhivat din original la . Accesat în – via Marxists Internet Archive.  Parametru necunoscut |orig-date= ignorat (ajutor)
  24. ^ Zaleski, Pawel (). „Tocqueville on Civilian Society. A Romantic Vision of the Dichotomic Structure of Social Reality”. Archiv für Begriffsgeschichte. Felix Meiner Verlag GmbH. 50: 260–266. JSTOR 24360940. 
  25. ^ Johnston 2015, p. 4.
  26. ^ Chambre, Henri; McLellan, David T., ed. (). „Historical materialism”. Encyclopædia Britannica. Arhivat din original la . Accesat în .  Parametru necunoscut |orig-date= ignorat (ajutor)
  27. ^ Engels, Friedrich (). „Introduction”. Anti-Dühring: Herr Eugen Dühring's Revolution in Science. Moscow: Progress Publishers. Arhivat din original la . Accesat în .  Parametru necunoscut |orig-date= ignorat (ajutor)
  28. ^ Marx, Karl; Engels, Friedrich (). „Bourgeoisie and Proletariat”. În Engels, Friedrich. The Communist Manifesto. Arhivat din original la . Accesat în .  Parametru necunoscut |orig-date= ignorat (ajutor)
  29. ^ „Manifestul Partidului Comunist“ Dicționar politic; accesat 25 aprilie 2026
  30. ^ Lenin 1967, p. 7.
  31. ^ Marx 1849.
  32. ^ a b Holmstrom, Nancy (iunie 1977). „Exploitation”. Canadian Journal of Philosophy. 7 (2): 353–369. doi:10.1080/00455091.1977.10717024. JSTOR 40230696. 
  33. ^ Marx, Karl (). Capital, Volume I. Penguin. p. 647. 
  34. ^ Callinicos 2010, pp. 98–99.
  35. ^ Johnston 2015, p. 5.
  36. ^ Callinicos 2010, pp. 100–103.
  37. ^ Callinicos 2010, pp. 97–100.
  38. ^ Wood, Allen W. (). Karl Marx. New York: Routledge. ISBN 9780415316989.  [necesită pagina]
  39. ^ Engels, Friedrich (). Manifesto of the Communist Party. London: Progress Publishers. p. Footnote. Arhivat din original la . Accesat în – via Marxists Internet Archive. 
  40. ^ Marx, Karl (). „The Buying and Selling of Labour-Power”. Capital: A Critique of Political Economy. 1. Moscow: Progress Publishers. Accesat în – via Marxists Internet Archive. 
  41. ^ Screpanti, Ernesto (). „Measures of Exploitation”. Labour and Value: Rethinking Marx's Theory of Exploitation. Cambridge: Open Book Publishers. p. 75. doi:10.11647/OBP.0182 Accesibil gratuit. ISBN 9781783747825. Accesat în . Marx's value theory is a complex doctrine in which three different kinds of speculation coalesce: a philosophy aimed at proving that value is created by a labour substance; an explanation of the social relations of production in capitalism; and a method for measuring exploitation. 
  42. ^ Holt, Justin P. (). „Class”. The Social Thought of Karl Marx. SAGE. p. 105. ISBN 9781412997843. 
  43. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Siegrist
  44. ^ Wolf, Eric R. (). „Conclusion”. Peasant Wars of the Twentieth Century. University of Oklahoma Press. p. 294. 
  45. ^ Durlauf, Steven N.; Blume, Lawrence E., ed. (). The New Palgrave Dictionary of Economics. Palgrave Macmillan UK. p. 384. ISBN 978-1-349-58802-2. Accesat în . 
  46. ^ "Marxism." Encyclopædia Britannica. 2013. Encyclopædia Britannica Online. 3 July 2013. Encyclopædia Britannica, The thought of Karl Marx, Class struggle (Marxism, Page 6 of 20) - "însă pentru Marx există două înțelesuri alte termenului revoluție. Unul se referă la un conflict final, "o înlăturare violentă a vechilor relații de producție", care apare atunci când contradicția între burghezie și proletariat a atins limita. Această concepție este prezentată într-o manieră inspirată de dialectica hegeliană a stăpânului și sclavului, în lucrarea Sfânta Familie. Cealaltă concepție marxistă de revoluție este aceea a unei revoluții continue care implică coalizarea provizorie între proletariat și mica burghezie ridicată și ea contra unui capitalism unit doar la suprafață. O dată ce această coaliție a ajuns la putere se constituie o autoritate neoficială a proletariatului alături de autoritatea revoluționară burgheză. Misiunea acesteia este de a face educația politică și revoluționară a proletariatului, asigurând transferul puterii legale de la burghezia revoluționară la proletariatul revoluționar. Când cineva citește Manifestul Comunist cu atenție, descoperă inconsecvențe care sugerează că Marx n-a pus de acord cele două concepte de revoluție catastrofală și continuă. Mai mult, Marx n-a analizat niciodată clasele ca grupuri specifice de indivizi opuse altor grupuri de indivizi. Funcție de scriere și perioadă, numărul claselor diferă; și din păcate, exact în momentul în care în Das Kapital (vol. 3) Marx se pregătea să abordeze chestiunea, autorului îi scapă definitiv pana din mână. Mai mult, citind Das Kapital, cititorul capătă doar o vagă impresie în ce privește distrugerea capitalismului: va fi ea rezultatul crize geneale pe care Marx o aștepta, sau va decurge ea ca urmare a acțiunilor proletariatului cu conștiință de clasă, sau ambii factori acționând în același timp?"
  47. ^ Megill, Allan. "Marxism: Overview." New Dictionary of the History of Ideas. Ed. Maryanne Cline Horowitz. Vol. 4. Detroit: Charles Scribner's Sons, 2005. pp. 1357-1364. Gale Virtual Reference Library. Web. 15 June 2013. - "Categoric, în ultimii lui ani de viață, Marx a sugerat că în anumite țări revoluția poate avea loc prin mijloace electorale mai degrabă decât doar prin mijloace violente, și Engels îi împărtășea opinia. Dar asta nu însemna o respingere de către Marx a revoluției, care în vocabularul lui însemna nu violență ci o transformare radicală a sistemului social și economic dominant, puțin contează cum se ajungea la asta."
  48. ^ a b c d Megill, Allan. "Marxism: Overview." New Dictionary of the History of Ideas. Ed. Maryanne Cline Horowitz. Vol. 4. Detroit: Charles Scribner's Sons, 2005. pp. 1357-1364. Gale Virtual Reference Library. Web. 15 June 2013.
  49. ^ Nove, Alec. "socialism." The New Palgrave Dictionary of Economics. Second Edition. Eds. Steven N. Durlauf and Lawrence E. Blume. Palgrave Macmillan, 2008. The New Palgrave Dictionary of Economics Online. Palgrave Macmillan. 04 July 2013.
  50. ^ Roemer, John E. "socialism (new perspectives)." The New Palgrave Dictionary of Economics. Second Edition. Eds. Steven N. Durlauf and Lawrence E. Blume. Palgrave Macmillan, 2008. The New Palgrave Dictionary of Economics Online. Palgrave Macmillan. 04 July 2013.
  51. ^ "Karl Marx." Encyclopædia Britannica. Page 3 of 9 (Brussels period). Encyclopædia Britannica Online Academic Edition. Encyclopædia Britannica Inc., 2013. Web. 14 Jul. 2013.
  52. ^ pp. 178-179 în "Filozofii Lucrurilor Pământești - Viețile, Epocile și Ideile Marilor Economiști". Robert L. Heilbroner. Humanitas 1994 (traducere după ediția a șasea (1986) a originalului în engleză). ("Să spunem din capul locului că nici această predicție nu poate fi cu ușurință dată la o parte. În Rusia și Europa de est capitalismul a dispărut ; în Germania și Italia el a derapat în fascism. […] De ce s-a prăbușit capitalismul? În parte pentru ca a generat și întreținut acea instabilitate pe care o anticipa Marx. Un șir de crize economice din ce în ce mai severe, agravate de flagelul războaielor, au nimicit încrederea claselor inferioare și mijlocii în sistem. Dar aceasta nu este decât o parte din răspuns: capitalismul european a eșuat nu atât din motive economice, cât din motive sociale, iar Marx a prevazut și asta!")
  53. ^ pp. 178-179 în "Filozofii Lucrurilor Pământești - Viețile, Epocile și Ideile Marilor Economiști". Robert L. Heilbroner. Humanitas 1994 (traducere după ediția a șasea (1986) a originalului în engleză). ("Pentru cine a citit lucrările lui Marx este înfricoșător când, privind în urmă, observă cu câtă sumbră tenacitate și constanță au mers atâtea națiuni exact pe făgașul despre care el spunea că avea să le ducă la pierzanie. Lucrurile s-au petrecut ca și cum guvernanții lor ar fi susținut în mod inconștient profeția lui Marx, făcând cu obstinație tocmai ceea ce el spusese că vor face. […] În cursul ultimelor decenii ale secolului al XIX-lea și în primele decenii ale secolului nostru, cine analiza adânca prăpastie dintre bogați și săraci și vedea mărturiile totalei indiferențe a primilor pentru ultimii, avea sentimentul neliniștitor că stereotipurile psihologice transpuse de Marx în drama sa istorică erau cum nu se poate mai fidel luate din viața însăși.")
  54. ^ a b c d "Marx, Karl: Impact on Economics." International Encyclopedia of the Social Sciences. Ed. William A. Darity, Jr. 2nd ed. Vol. 4. Detroit: Macmillan Reference USA, 2008. pp. 634-635.
  55. ^ p. 174 în "Filozofii Lucrurilor Pământești - Viețile, Epocile și Ideile Marilor Economiști". Robert L. Heilbroner. Humanitas 1994 (traducere după ediția a șasea (1986) a originalului în engleză).
  56. ^ p. 176 în "Filozofii Lucrurilor Pământești - Viețile, Epocile și Ideile Marilor Economiști". Robert L. Heilbroner. Humanitas 1994 (traducere după ediția a șasea (1986) a originalului în engleză). ("Iar dincolo de această contribuție remarcabilă, modelul marxian al capitalismului, în ciuda caracterului lui greoi, părea să prindă viață, să se desfășoare de o manieră extraordinară. […] Marx numea aceste tendință legile mișcării sistemului capitalist […]. Faptul uimitor este cât de multe din aceste predicții s-au adeverit.")
  57. ^ p. 175 în "Filozofii Lucrurilor Pământești - Viețile, Epocile și Ideile Marilor Economiști". Robert L. Heilbroner. Humanitas 1994 (traducere după ediția a șasea (1986) a originalului în engleză). ("Răspunsul, spune Marx, constă în aceea că societatea capitalistă creează un tip aparte de muncă, munca abstractă, […] Pertinența reală a unei teorii a valorii-muncă nu constă, așadar, în determinarea prețurilor, cum au crezut Smith și Ricardo, ci în identificarea unui tip de sistem social în care forța de muncă devine o marfă. […] unde forțele istorice (cum a fost împrejmuirea pământurilor) au creat o clasă de muncitori lipsiți de proprietate care n-au altă alegere decât să-și vândă forța de muncă - simpla capacitate de a munci - ca o marfă.")
  58. ^ "Marx, Karl: Impact on Economics." International Encyclopedia of the Social Sciences. Ed. William A. Darity, Jr. 2nd ed. Vol. 4. Detroit: Macmillan Reference USA, 2008. pp. 634-635. ("Distincția dintre muncă și forță de muncă reprezintă descoperirea și contribuția cea mai importantă a lui Marx în economie politică, pentru că prin această distincție poate fi explicată sursa plus-valorii pe baza unor schimburi echivalente.")
  59. ^ p. 177 în "Filozofii Lucrurilor Pământești - Viețile, Epocile și Ideile Marilor Economiști". Robert L. Heilbroner. Humanitas 1994 (traducere după ediția a șasea (1986) a originalului în engleză). ("Iar pe vremea când apărea Capitalul, în lumea economică întreprinderile marinu constituiau regula, ci excepția, precumpănitoare fiind încă cele mici. Teza că firme-gigant vor ajunge să domine scena economică a fost în 1867 o predicție la fel de uluitoare cum ar fi azi afirmația că peste cincizeci de ani America va fi un spațiu în care proprietățile mici vor fi luat locul corporațiilor gigantice.")
  60. ^ p. 176 în "Filozofii Lucrurilor Pământești - Viețile, Epocile și Ideile Marilor Economiști". Robert L. Heilbroner. Humanitas 1994 (traducere după ediția a șasea (1986) a originalului în engleză). ("Într-o economie capitalistă profiturile tind, într-adevăr, să scadă. Nu Marx a fost primul care a sesizat această tendință, și apoi profiturile nu scad doar din motivul indicat de el.")
  61. ^ p. 177 în "Filozofii Lucrurilor Pământești - Viețile, Epocile și Ideile Marilor Economiști". Robert L. Heilbroner. Humanitas 1994 (traducere după ediția a șasea (1986) a originalului în engleză). ("Modelul a scos în evidență încă trei tendințe ale capitalismului care s-au adeverit și ele. Ar fi de prisos să invocăm existența crizelor economice pe parcursul ultimei sute de ani […]. Putem însă remarca cutezanța predicțiilor lui Marx. Propensiunea spre criză – ceea ce numim azi ciclurile economice – n-a fost recunoscută drept trăsătură inerentă a capitalismului de nici un alt economist din epoca lui Marx, deși în mod neîndoielnic evenimentele ce au urmat au adeverit predicția sa privind boom-ul și depresiunea ciclice.")
  62. ^ p. 177 în "Filozofii Lucrurilor Pământești - Viețile, Epocile și Ideile Marilor Economiști". Robert L. Heilbroner. Humanitas 1994 (traducere după ediția a șasea (1986) a originalului în engleză).
  63. ^ "Marx, Karl." Encyclopædia Britannica. Encyclopædia Britannica Online. Encyclopædia Britannica, 2013. Web. 4 July 2013.
  64. ^ "Marx, Karl". The Concise Oxford Dictionary of Politics. Ed Iain McLean and Alistair McMillan. Oxford University Press 2009. Oxford Reference Online. Oxford University Press.

Bibliografie[modificare]

L. Kolakowski, Principalele curente ale marxismului, vol I, II, III (Fondatorii, Vârsta de aur, Prăbușirea), Editura Curtea Veche, 2009, 2010.

Legături externe[modificare]

Adus de la https://ro.sberopedia.org/index.php?title=Marxism&oldid=4092125