Radical al unui ideal

De la Sberopedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Nu confundați cu radical al unui inel.

În teoria inelelor⁠(d) radicalul unui ideal[1] I al unui inel comutativ este un alt ideal definit de proprietatea că un element x aparține radicalului dacă și numai dacă o putere a lui x este în I. Un ideal radical (sau ideal semiprim) este un ideal care este egal cu radicalul său. Radicalul unui ideal primar este un ideal prim.

Acest concept este generalizat pentru inele necomutative⁠(d) în articolul inel semiprim.

Definiție[modificare]

Radicalul unui ideal I dintr-un inel comutativ R, notat cu rad⁡(I) sau I, este definit ca

I={r∈R∣rn∈I  pentru unii  n∈ℤ+},

(de notat că I⊂I). Intuitiv, I este format din toate rădăcinile elementelor lui I din inelul R. Echivalent, I este inversul imaginii idealului elementelor nilpotente (nilradicalul) ale inelului factor R/I (prin aplicația naturală π:R→R/I). Se poate demonstra că I este un ideal.

Dacă radicalul lui I este finit generat, atunci o putere a lui I este conținută în I.[2] În particular, dacă I și J sunt idealele unui inel noetherian⁠(d), atunci I și J au același radical dacă și numai dacă I conține o anumită putere a lui J și J conține o anumită putere a lui I.

Dacă un ideal I coincide cu propriul său radical, atunci I se numește ideal radical sau ideal semiprim.

Exemple[modificare]

  • Fie inelul ℤ al numerelor intregi.
    1. Radicalul idealului 4ℤ al multiplilor întregi ai lui 4 este 2ℤ.
    2. Radicalul lui 5ℤ este 5ℤ.
    3. Radicalul lui 12ℤ este 6ℤ.
    4. În general, radicalul lui mℤ este rℤ, unde r este produsul tuturor factorilor primi distincți din m, cel mai mare factor liber de pătrate al m. De fapt, acest lucru se generalizează la un ideal arbitrar (v. mai jos).
  • Fie idealul I=(y4)⊂ℂ[x,y]. Este trivial de arătat că I=(y) (folosind proprietatea de bază In=I). Radicalul I corespunde cu nilradicalul 0 al inelului factor R=ℂ[x,y]/(y4), care este intersecția tuturor idealelor prime ale inelului factor. Acesta este conținut în radicalul Jacobson⁠(d), care este intersecția tuturor idealelor maximale, care sunt nucleele⁠(d) homomorfismelor⁠(d) cu corpurile. Orice homomorfism de inele R→ℂ trebuie să aibă y în nucleu pentru a avea un homomorfism bine definit (dacă, de exemplu, am spune că nucleul ar trebui să fie (x,y−1) compunerea ℂ[x,y]→R→ℂ ar fi (x,y4,y−1) care este același lucru cu încercarea de a forța 1=0). Deoarece ℂ este un corp algebric închis, orice homomorfism R→𝔽 trebuie să factorizeze în ℂ, deci va trebui doar să se calculeze intersecția lui {ker⁡(Φ):Φ∈Hom⁡(R,ℂ)} pentru a calcula radicalul lui (0). Rezultă că 0=(y)⊂R.

Proprietăți[modificare]

În această secțiune se va continua convenția că I este idealul unui inel comutativ R.

  • Este întotdeauna adevărat că
I=I,
adică obținerea radicalului este o operație idempotentă⁠(d). Mai mult, I este cel mai mic ideal radical care îl conține pe I.
  • I este intersecția tuturor idealelor prime ale lui R care îl conțin pe I
I=⋂R⊋𝔭⊇I𝔭prim𝔭,
și prin urmare radicalul unui ideal prim este egal cu el însuși. Afirmația poate fi întărită puțin: radicalul lui I este intersecția tuturor idealelor prime ale lui R care sunt minimale între cele care-l conțin pe I.
  • Utilizând ultimul punct, nilradicalul este egal cu intersecția tuturor idealelor prime ale lui R
0=𝔑R=⋂𝔭⊊R prim𝔭.
Această proprietate este considerată echivalentă cu prima prin aplicația naturală π:R→R/I care dă o bijecție u:[3]
{ideals J∣R⊇J⊇I}⇌u{ideals J∣J⊆R/I}, defined by u:J↦J/I={r+I∣r∈J}.
  • Un ideal I dintr-un inel R este radical dacă și numai dacă inelul factor R/I este redus.
  • Radicalul unui ideal omogen este omogen.
  • Radicalul unei intersecții de ideale este egal cu intersecția radicalilor lor: I∩J=I∩J.
  • Radicalul unui ideal primar este prim. Dacă radicalul unui ideal I este maximal, atunci I este primar.[4]
  • Dacă I este un ideal, In=I. Deoarece idealele prime sunt ideale radicale, 𝔭n=𝔭 pentru orice ideal prim 𝔭.
  • Fie I,J idealele unui inel R. Dacă I,J sunt comaximale, atunci I,J sunt comaximale.
annR(M)=⋂𝔭∈supp⁡M𝔭=⋂𝔭∈ass⁡M𝔭
unde supp⁡M este suportul pentru M, iar ass⁡M este mulțimea de prime asociate lui M.

Aplicații[modificare]

Motivația principală în studierea radicalilor este teorema zerourilor a lui Hilbert⁠(d) în algebra comutativă. O versiune a acestei celebre teoreme afirmă că pentru orice ideal J din inelul de polinoame⁠(d) 𝕜[x1,x2,…,xn] peste un corp algebric închis 𝕜, există

I⁡(V⁡(J))=J

unde

V⁡(J)={x∈𝕜n∣f(x)=0 for all f∈J}

și

I⁡(V)={f∈𝕜[x1,x2,…xn]∣f(x)=0 for all x∈V}.

Geometric, aceasta spune că dacă o varietate⁠(d) V este tăiată de ecuația polinomială f1=0,…,fr=0, atunci singurele alte polinoame care se anulează în V sunt cele din radicalul idealului (f1,…,fr).

Un alt mod de a spune: compunerea I⁡(V⁡(−))=− este un operator de închidere⁠(d) pe mulțimea idealelor unui inel.

Note[modificare]

  1. ^ Răzvan-Dinu Lițcanu, Mulțimi algebrice afine (curs, p. 7), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, accesat 2024-04-14)
  2. ^ Atiyah, Macdonald, 1994, Proposition 7.14
  3. ^ en Aluffi, Paolo (). Algebra: Chapter 0. AMS. p. 142. ISBN 978-0-8218-4781-7. 
  4. ^ Atiyah, Macdonald, 1994, Proposition 4.2
  5. ^ Lang, 2002, Ch. X, Proposition 2.10

Bibliografie[modificare]

Vezi și[modificare]