Simion Alterescu

De la Sberopedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Simion Alterescu
Date personale
Activitate
Opere semnificative 
Note

Simion Alterescu, ulterior Simion Alterescu-Ierușalmi, (n.  ?) a fost un teatrolog, critic și istoric român al teatrului, de origine evreiască. A fost cercetător stiințific și profesor la Institutul de Istoria Artei din București. După 1987 a devenit și cetățean israelian.

Biografie[modificare]

Alterescu s-a născut la Constanța ca Simion Ierusalim și era fiul lui Aron Ierusalim, un mic comerciant evreu, și al soției acestuia, Clara.[1] El a început studiile liceale la Constanța în anul 1932. În anii dictaturii lui Antonescu și ai legilor împotriva evreilor, a fost elev la Colegiul Onescu din București, deschis pentru elevi evrei.[2] În anul 1945 a terminat studiile la Facultatea de Litere și Filologie a Universității din București.[3]

La începutul carierei a lucrat în sfera jurnalistică, integrându-se în anii regimului comunist în intelectualitatea privilegiată de guvernanții comuniști.[4] Pe parcursul carierei, Alterescu s-a conformat liniei ideologice a cercetării umaniste impuse de partidul comunist aflat la putere, dar, așa cum a apreciat Lucian Sinigaglia (2019), nu a împins aceasta la extreme, cum au făcut unii din confrații săi.[5] Între 1944 și 1946 a fost redactor la cotidianul comunist România liberă și între 1945 și 1946 secretar de redacție la Lumea.

Alterescu a debutat în critica teatrală în anul 1944 la revista Orizont, condusă de Sașa Pană.[6] În anii 1946–1948 a fost redactor responsabil la revista Rampa, iar între 1948 și 1952 prim-redactor la revista Contemporanul. A fost un timp (1948–1951) inspector general în Ministerul Artelor, la Direcția Generală a Teatrelor, iar în perioada 1949–1964 a predat ca profesor și șef de catedră la Institutul de Teatru „I.L. Caragiale”. Din 1951 a fost și cercetător științific la secția de teatru a Institutului de Istoriei Artei. În anul 1971 a devenit doctor în istoria artei cu teza Arta actorului în teatrul românesc din epoca modernă. Alterescu a continuat pe parcursul carierei sale să publice cronici de teatru în România literară, Scânteia, Contemporanul, Studii și cercetări de istoria artei etc.[7]

Eliberat de rigiditățile dogmatice ale începutului,[8] Alterescu a scris mai târziu studiul Modalități de expresie în arta actorului contemporan și apoi cartea Actorul și vârstele teatrului românesc (1980), care și-a propus să fie o sinteză a principalelor momente din istoria spectacolului de teatru, din perspectiva evoluției artei actoricești.[9] Lucrarea subliniază mai ales tipologia modalităților artistice interpretative.[10]

În 1987 Simion Alterescu a imigrat în Israel, unde și-a adăugat numele Ierușalmi, după numele său originar de familie. A murit în Israel în 1995.

Scrieri[modificare]

  • 1955 – Teatrul Național „I.L. Caragiale” 1852–1952 (monografie, Ed. Academiei Republicii Populare Romîne) – în colaborare cu Florin Tornea, prefață de George Oprescu
  • 1959 – Teatrul în Romînia după 23 August 1944 (Ed. Academiei Republicii Populare Romîne) – colaborator
  • 1965–1973 – Istoria teatrului în România (tratat în 3 volume, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, 1965, 1971, 1973) – redactor responsabil
  • 1975 – Teatrul românesc contemporan 1944–1974 (Ed. Meridiane) – coordonator, în colaborare cu Ion Zamfirescu
  • Modalități de expresie în arta actorului contemporan
  • 1978 – Mic dicționar enciclopedic (Ed. Științifică și Enciclopedică) – colaborator
  • 1980 – Actorul și vârstele teatrului românesc (Ed. Meridiane)
  • 1985 – An Abridged History of the Romanian Theatre (Ed. Academiei Republicii Socialiste România) – coordonator, în colaborare cu Ion Cazaban, Anca Costa-Foru etc.

Ediții[modificare]

Traduceri[modificare]

din limba rusă

Premii și onoruri[modificare]

  • 1975 – Premiul „I.L. Caragiale” al Academiei Române – pentru lucrarea Teatrul românesc contemporan

Note[modificare]

  1. ^ altmarius 2017
  2. ^ C. Safirman, L. Volovici 2007, p. 43
  3. ^ altmarius 2017
  4. ^ F. Toma 2016
  5. ^ L. Sinigaglia 2019
  6. ^ altmarius 2017
  7. ^ altmarius 2017
  8. ^ altmarius 2017
  9. ^ altmarius 2017
  10. ^ altmarius 2017

Lectură suplimentară[modificare]

Legături externe[modificare]