Triceratops

De la Sberopedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare

Triceratops
Fosilă: Cretacic târziu 68–66 mln. ani în urmă[1][2]
↓
Fișier:LA-Triceratops mount-2.jpg
Montură scheletică a unui specimen de T. prorsus la Muzeul de Istorie Naturală din Los Angeles
Stare de conservare
fosilă
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Reptilia
Ordin: Ornithischia
Familie: †Ceratopsidae
Subfamilie: †Chasmosaurinae
Gen: Triceratops
Marsh, 1889b
Specia tip
†Ceratops horridus
Marsh, 1889a
Species
  • †T. horridus (Marsh, 1889a) Marsh 1889b
  • †T. prorsus Marsh, 1890
Sinonime

Triceratops (din elină τρεῖς treis ‚trei‘, κέρας kéras ‚corn‘ și ὤψ ōps ‚față‘; deci „față cu trei coarne“)[3] este un gen de dinozaur ceratopsian care a trăit la sfârșitul erei Maastrichtian din perioada Cretacicului târziu, acum aproximativ 68 până la 66 de milioane de ani, pe continentul insular Laramidia,[1][2] care formează acum vestul Americii de Nord. A fost unul dintre ultimii dinozauri non-aviari cunoscuți și a trăit până la extincția Cretacic-Paleogen de acum 66 de milioane de ani. Numele Triceratops, care înseamnă „față cu trei coarne”, este derivat din cuvintele grecești antice τρί- (trí-), care înseamnă „trei”, κέρας (kéras), care înseamnă „corn”, și ὤψ (ṓps), care înseamnă „față”.

Descoperire și identificare[modificare]

Primul specimen fosil atribuit acum lui Triceratops este o pereche de coarne atașate de o bucată craniană, descoperite de George Lyman Cannon lângă Denver, Colorado, în primăvara anului 1887.[4] Acest specimen a fost trimis lui Othniel Charles Marsh, care credea că formațiunea din care provenea data din Pliocen și că oasele aparțineau unui bizon deosebit de mare și neobișnuit, pe care l-a numit Bison alticornis..[4][5] Și-a dat seama că existau dinozauri cu coarne până în anul următor, moment în care a publicat lucrarea sa despre genul Ceratops din rămășițe fragmentare,[6] dar încă mai credea că B. alticornis era un mamifer din Pliocen.

Schelet Triceratops

Deși nu pot fi atribuite cu certitudine, fosilele care ar putea aparține speciei Triceratops au fost descrise ca fiind doi taxoni, Agathaumas sylvestris și Polyonax mortuarius, în 1872 și respectiv 1874, de către rivalul lui Marsh, Edward Drinker Cope.[7][8] Agathaumas a fost numit pe baza unui pelvis, a mai multor vertebre și a câtorva coaste colectate de Fielding Bradford Meek și Henry Martyn Bannister lângă râul Green din sud-estul statului Wyoming, din straturi provenite din Formațiunea Lance din Maastrichtian.[9] Datorită naturii fragmentare a rămășițelor, acestea pot fi atribuite cu certitudine doar Ceratopsidae.[10][11] Polyonax mortuarius a fost colectat de Cope însuși în 1873 din nord-estul statului Colorado, provenind posibil din Formațiunea Denver din Maastrichtian.[12][8] Fosilele constau doar din nuclee fragmentare de coarne, 3 vertebre dorsale și elemente fragmentare ale membrelor.[8] Polyonax are aceeași problemă ca și Agathaumas, rămășițele fragmentare neatribuibile dincolo de Ceratopsidae.[13][10]

Holotipul Triceratops, YPM 1820, a fost colectat în 1888 din Formațiunea Lance din Wyoming de către căutătorul de fosile John Bell Hatcher, dar Marsh a descris inițial acest specimen ca fiind o altă specie de Ceratops.[14] Cowboy-ul Edmund B. Wilson fusese uimit de vederea unui craniu monstruos ieșind din marginea unei râpe. A încercat să-l recupereze aruncând un lasou în jurul unuia dintre coarne. Când acesta s-a rupt, craniul prăbușindu-se pe fundul crăpăturii, Wilson i-a adus cornul șefului său. Șeful său era fermierul și avidul colecționar de fosile Charles Arthur Guernsey, care, întâmplător, i l-a arătat lui Hatcher. Ulterior, Marsh i-a ordonat lui Hatcher să localizeze și să salveze craniul.[10] Holotipul a fost numit inițial Ceratops horridus. Când au descoperit al treilea corn nasal, Marsh s-a răzgândit și a dat piesei noul nume generic Triceratops (literalmente „față cu trei coarne”), acceptând Bison alticornis ca fiind o altă specie de Ceratops.[15] Totuși, avea să fie adăugat ulterior la Triceratops.[16]

Descriere[modificare]

Dimensiune[modificare]

Fișier:Triceratops Scale V1.svg
Comparație de dimensiuni cu T. horridus în albastru și T. prorsus în roșu

Triceratops era un animal foarte mare, cu o lungime de aproximativ 8–9 m și o greutate de până la 6–10 tone.[17][18][19] Un exemplar de T. horridus numit Kelsey măsura 6,7–7,3 metri lungime, avea un craniu de 2 metri, o înălțime de aproximativ 2,3 metri și a fost estimat de Institutul Black Hills la o greutate de aproximativ 5,4 tone.[20][21] Un exemplar de T. horridus numit Big John a fost estimat la 8 m lungime și 3 m înălțime.[22]

Craniu[modificare]

Fișier:Triceratopsskull.jpg
Craniu de Triceratops prorsus, publicat de Othniel Marsh în 1896.

Ca toate chasmosaurinele, Triceratops avea un craniu mare în raport cu dimensiunea corpului său, fiind printre cele mai mari dintre toate animalele terestre. Cel mai mare craniu cunoscut, specimenul MWC 7584 (fostul BYU 12183), se estimează că avea 2,5 metri lungime când era complet[23] și putea ajunge la aproape o treime din lungimea întregului animal.[24]

Partea din față a capului era prevăzută cu un cioc mare în fața dinților. Nucleul ciocului superior era format dintr-un os special. În spatele acestuia se aflau oasele premaxilare, încastrate din spate de nări circulare foarte mari. La chasmosaurine, premaxilarele se întâlneau la linia lor mediană într-o placă osoasă complexă, a cărei margine posterioară era întărită de stâlpul nazal. De la baza acestui stâlp, o dezvoltare triunghiulară se proiecta în nară. Triceratops se deosebea de majoritatea rudelor sale prin faptul că această dezvoltare era scobită pe partea exterioară. Maxilarul avea între treizeci și șase și patruzeci de poziții dentare, în care trei până la cinci dinți pe poziție erau așezați vertical. Dinții erau strâns presați, curbați spre interior. Craniul avea un singur corn pe bot, deasupra nărilor. La Triceratops, cornul nazal este uneori recunoscut ca o osificare separată, epinazală.[25]

Craniul prezenta și o pereche de coarne supraorbitale de aproximativ 1 metru lungime, câte unul deasupra fiecărui ochi.[26][27] Oasele jugale erau îndreptate în jos, pe părțile posterioare ale craniului, și erau acoperite de epijugale separate. La Triceratops, acestea nu erau deosebit de mari și uneori atingeau quadratojugalele. Oasele plafonului craniului erau fuzionate și, printr-o pliere a oaselor frontale, se crea un plafon cranian „dublu”. La Triceratops, unele exemplare prezintă o fontanelă, o deschidere în stratul superior al plafonului. Cavitatea dintre straturi a invadat nucleele osoase ale coarnelor frunții.[25]

Piele[modificare]

Fișier:Triceratops Skin.jpg
Piele fosilă de Triceratops la Muzeul de Științe Naturale din Houston

Un Triceratops poreclit „Lane” (HMNS PV.1506), descoperit la ferma Zerbst din Wyoming în 2002, este conservat cu suprafețe mari de piele fosilizată pe trunchi. Pielea nu este conservată ca o amprentă, ci ca un strat subțire de argilă care s-a format pe corp și a înregistrat pielea în relief; pielea propriu-zisă nu este conservată. Pielea este formată din solzi mari, dintre care unii depășesc 10 cm în diametru, ceea ce îi face cei mai mari solzi înregistrați vreodată.[28] [29] Solzii au proiecții conice care se ridică din centrul lor, sugerând posibila prezență a perilor.[30] Se cunoaște și o bucată de piele conservată din gulerul unui specimen, care constă din solzi mici poligonali.[31]

Paleobiologie[modificare]

Deși Triceratops este frecvent portretizat ca un animal care păștea în turme, există în prezent puține dovezi care să sugereze acest lucru. Deși se știe că siturile conțin rămășițe variind de la doi la sute sau mii de indivizi din diferite genuri de dinozauri cu coarne, până în prezent există un singur sit documentat cu mai multe exemplare de Triceratops: o locație din sud-estul statului Montana cu rămășițele a trei exemplare juvenile. Poate fi semnificativ faptul că au fost găsite doar rămășițe de indivizi juvenili.[32]

În 2012, un grup de trei Triceratops în stare relativ completă, fiecare de dimensiuni variate, de la un adult complet la un tânăr mic, a fost găsit lângă Newcastle, Wyoming. Rămășițele sunt în prezent în curs de excavare de către paleontologul Peter Larson și o echipă de la Institutul Black Hills. Se crede că animalele călătoreau ca o unitate familială, dar rămâne necunoscut dacă grupul este format dintr-o pereche și puiul lor, sau două femele și un tânăr de care aveau grijă. Rămășițele prezintă, de asemenea, semne de prădare sau necrofagii de la Tyrannosaurus, în special la cel mai mare exemplar, oasele membrelor anterioare prezentând rupturi și răni de la dinții de Tyrannosaurus.[33] În 2020, Illies și Fowler au descris vertebrele caudale distale co-osificate ale Triceratops. Potrivit lor, această patologie ar fi putut apărea după ce un Triceratops a călcat accidental pe coada unui alt membru al turmei.[34][35]

Timp de mulți ani au fost găsiți doar indivizi izolați de Triceratops.[32] Cu toate acestea, aceste rămășițe sunt destul de comune; de exemplu, Bruce Erickson, paleontolog la Muzeul de Știință din Minnesota, a raportat că sunt cunoscute 200 de exemplare de T. prorsus din Formațiunea Hell Creek din Montana.[36] În mod similar, Barnum Brown a comentat că a văzut peste 500 de cranii pe teren.[10]

Deoarece dinții, fragmentele de coarne, fragmentele de guler și alte fragmente de craniu de Triceratops sunt fosile atât de abundene de la sfârșitul Maastrichtianului (Cretacicul târziu, acum 66 de milioane de ani) din vestul Americii de Nord, este considerat unul dintre erbivorele dominante ale vremii, dacă nu chiar cel mai dominant. În 1986, Robert Bakker a estimat că acesta reprezenta cinci șesimi din fauna mare de dinozauri de la sfârșitul Cretacicului.[37] Spre deosebire de majoritatea animalelor, fosilele de craniu sunt mult mai frecvente decât oasele postcraniene pentru Triceratops, ceea ce sugerează că acesta avea un potențial de conservare neobișnuit de mare.[38]

Dentiție și dietă[modificare]

Fișier:Tric1.JPG
Detalii maxilar și dinți

Triceratops era erbivor și, din cauza capului său jos, hrana sa principală era probabil vegetația joasă, deși este posibil să fi fost capabili să doboare plante mai înalte cu coarnele, ciocul și masa mare.[25][39] Maxilarul avea un cioc adânc și îngust, despre care se credea că era mai bun la apucat și smuls decât la mușcat.[40][41]

Dinții Triceratops erau aranjați în grupuri numite baterii, care conțineau 36 până la 40 de coloane dentare pe fiecare parte a fiecărui maxilar și 3 până la 5 dinți stivuiți pe coloană, în funcție de mărimea animalului.[25] Aceasta dă o gamă de 432 până la 800 de dinți, dintre care doar o fracțiune erau folosiți la un moment dat (deoarece înlocuirea dinților era continuă pe tot parcursul vieții animalului).[25] Aceștia funcționau prin forfecare într-o orientare verticală spre aproape verticală.[25] În plus, dinții lor se uzau pe măsură ce se hrăneau, creând dinți plini care minimizau frecarea în timpul masticării.[41]

Dimensiunile mari și numeroșii dinți ai Triceratops sugerează că acesta mânca volume mari de material vegetal fibros.[41][42][43] Alte plante care făceau parte din dieta sa includeau plante Populus, plante Pin, plante Platanus, plante Alun și plante Taxodium.[44] Unii cercetători sugerează că acesta, împreună cu vărul său Torosaurus, mâncau palmieri și Cycadales,[45][46][47] iar alții sugerează că mâncau ferigi, care atunci creșteau în prerii.[48][49] Studiile izotopilor dinților ceratopsienilor și hadrozaurilor au arătat că Triceratops și Edmontosaurus se ocupau de partiționarea nișelor.[50][51][52]

Clasificare[modificare]

Triceratops este cel mai cunoscut gen de Ceratopsidae, o familie de ceratopsieni mari, în mare parte nord-americani. Relația exactă dintre Triceratops și ceilalți ceratopside a fost dezbătută de-a lungul anilor. Confuzia a provenit în principal din combinarea unui guler scurt și solid (similar cu cel al Centrosaurinae), cu coarne lungi la frunte (mai asemănătoare cu Chasmosaurinae).[53] În prima prezentare generală a ceratopsienilor, R. S. Lull a emis ipoteza existenței a două linii, una dintre Monoclonius și Centrosaurus, ducând la Triceratops, cealaltă cu Ceratops și Torosaurus, făcând din Triceratops un centrosaurin așa cum este înțeles grupul astăzi.[16] Revizuirile ulterioare au susținut această opinie când Lawrence Lambe, în 1915, a descris oficial primul grup, cu guler scurt, ca Centrosaurinae (inclusiv Triceratops), și al doilea grup, cu guler lung, ca Chasmosaurinae.[11][54]

În 1949, Charles Mortram Sternberg a fost primul care a pus la îndoială această poziție, propunând în schimb că Triceratops era mai strâns înrudit cu Arrhinoceratops și Chasmosaurus, pe baza caracteristicilor craniului și coarnelor, făcând din Triceratops un gen de chasmoaurină („ceratopsină” în termenii săi).[55] A fost în mare parte ignorat, John Ostrom și mai târziu David Norman plasând Triceratops în cadrul Centrosaurinae.[40][56]

Descoperirile și analizele ulterioare au dovedit însă corectitudinea punctului de vedere al lui Sternberg asupra poziției lui Triceratops, Thomas Lehman definind ambele subfamilii în 1990 și diagnosticând Triceratops ca fiind „ceratopsin” pe baza mai multor caracteristici morfologice. În afară de caracteristica unei guler scurt, Triceratops nu are trăsături derivate comune cu centrozaurinele.[57] Cercetări ulterioare efectuate de Peter Dodson, inclusiv o analiză cladistică din 1990 și un studiu din 1993 care a folosit analiza theta-rho prin rezistivitate, sau RFTRA (o tehnică morfometrică ce măsoară sistematic asemănările în forma craniului), întăresc plasarea lui Triceratops ca și chasmosaurină.[58][59]

Cladograma de mai jos urmează exemplul lui Longrich (2014), care a numit o nouă specie de Pentaceratops și a inclus aproape toate speciile de chasmosaurine.[60]

Chasmosaurinae

Timp de mulți ani după descoperirea sa, originile evolutive mai profunde ale Triceratopsului și ale rudelor sale apropiate au rămas în mare parte obscure. În 1922, Protoceratops, recent descoperit, a fost considerat strămoșul său de către Henry Fairfield Osborn,[10] dar au trecut multe decenii până când alte descoperiri au ieșit la iveală. Ultimii ani au fost roditori pentru descoperirea mai multor antecedente ale Triceratopsului. Zuniceratops, cel mai vechi ceratopsian cunoscut cu coarne în formă de sprânceană, a fost descris la sfârșitul anilor 1990, iar Yinlong, primul ceratopsian jurasic cunoscut, a fost descris în 2006.[61]

Aceste noi descoperiri au fost vitale în ilustrarea originilor ceratopsienilor în general, sugerând o origine asiatică în Jurasic și apariția ceratopsienilor tipici cu coarne la începutul Cretacicului târziu în America de Nord.[25]

Semnificație culturală[modificare]

Fișier:Knight Triceratops.jpg
Ilustrație de Charles R. Knight, 1901

Încă de la începutul secolului al XX-lea, Triceratops a fost printre cei mai faimoși dinozauri și un arhetip al ceratopsianului.[62] A fost expus în mod popular la muzeele de istorie naturală datorită abundenței de fosile.[63] Un schelet montat de Triceratops a fost expus la Expoziția de la Paris din 1900, posibil cea mai veche expoziție a dinozaurului, și a fost văzut de 21.000 de vizitatori în primele două zile.[62] În mod similar, o machetă a Triceratopsului realizată de sculptorul american Louis Paul Jonas a fost expusă la Târgul Mondial de la New York din 1964.[63]

Triceratops este un personaj de bază în filmele cu dinozauri, inclusiv O lume dispărută (1925) și Jurassic Park (1993). În literatură, apare ca „Gryfi” în romanul Tarzan cel Groaznic din 1921 al lui Edgar Rice Burroughs,[62] în timp ce cartea pentru copii din 1956, Oul enorm, de Oliver Butterworth, prezintă un Triceratops ieșind dintr-un ou de găină.[63] După Tyrannosaurus și Stegosaurus, a fost cel mai des înfățișat dinozaur pe timbre.[62] Triceratops este fosila oficială a statului Dakota de Sud[64] și dinozaurul oficial al statului Wyoming.[65]

În 1928, Charles R. Knight a pictat o pictură murală care încorporează o confruntare între un Tiranosaurus și un Triceratops la Muzeul de Istorie Naturală Field din Chicago, stabilindu-i drept dușmani în imaginația populară. Paleontologul Robert Bakker a spus despre rivalitatea imaginară dintre Tiranosaurus și Triceratops: „Nicio confruntare între prădător și pradă nu a fost vreodată mai dramatică. Este cumva potrivit ca acești doi antagoniști masivi să-și fi trăit beligeranța co-evolutivă în ultimele zile ale ultimei epoci a Erei Dinozaurilor”.[66]

Galerie[modificare]

Note[modificare]

  1. ^ a b Lily, Dupuis. „Canada's biggest and best Triceratops skull on display in Alberta”. Canadian Broadcasting Corporation (în English). Accesat în . 
  2. ^ a b Husson, D. E.; Galbrun, B.; Laskar, J.; Hinnov, L. A.; Thibault, N.; Gardin, S.; Locklair, R. E. (). „Astronomical calibration of the Maastrichtian (Late Cretaceous)”. Earth and Planetary Science Letters. 305 (3–4): 328–340. Bibcode:2011E&PSL.305..328H. doi:10.1016/j.epsl.2011.03.008. 
  3. ^ Wilhelm Gemoll: Griechisch-deutsches Schul- und Handwörterbuch. 9. Auflage, durchgesehen und erweitert von Karl Vretska; mit einer Einführung in die Sprachgeschichte von Heinz Kronasser. Freytag u. a., München u. a. 1965.
  4. ^ a b Carpenter, K. (). „Bison" alticornis and O.C. Marsh's early views on ceratopsians”. În Carpenter, K. Horns and Beaks: Ceratopsian and Ornithopod Dinosaurs. Bloomington and Indianapolis: Indiana University Press. pp. 349–364. ISBN 978-0-253-34817-3. 
  5. ^ Marsh, O.C. (). „Notice of new fossil mammals”. American Journal of Science. 34 (202): 323–331. Bibcode:1887AmJS...34..323M. doi:10.2475/ajs.s3-34.202.323 Accesibil gratuit. Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ Marsh, O.C. (). „A new family of horned Dinosauria, from the Cretaceous”. American Journal of Science. 36 (216): 477–478. Bibcode:1888AmJS...36..477M. doi:10.2475/ajs.s3-36.216.477. Arhivat din original la . Accesat în . 
  7. ^ Cope, E.D. (1872). "On the existence of Dinosauria in the Transition Beds of Wyoming". Proceedings of the American Philosophical Society. 12: 481–483.
  8. ^ a b c Cope, E.D. (1874). Report on the stratigraphy and Pliocene vertebrate paleontology of northern Colorado. Bulletin of the U.S. Geological and Geographical Survey of the Territories. 9:9-28.
  9. ^ Richard Swann Lull & Wright, N. E. (1942). Hadrosaurian dinosaurs of North America(Vol. 40). Geological Society of America.
  10. ^ a b c d e Dodson, P. (). The Horned Dinosaurs. Princeton, New Jersey: Princeton University Press. ISBN 978-0-691-02882-8. 
  11. ^ a b Lull, R. S. (). „A revision of the Ceratopsia or horned dinosaurs”. Memoirs of the Peabody Museum of Natural History. 3 (3): 1–175. doi:10.5962/bhl.title.5716. Accesat în . 
  12. ^ „Division of Paleontology”. research.amnh.org. Arhivat din original la . Accesat în . 
  13. ^ Dodson, P.; Forster, C.A.; Sampson, S.D. (). „Ceratopsidae”. În Weishampel, David B.; Dodson, Peter; Osmo´lska, Halszka. The dinosauria. Berkeley, Calif.: University of California Press. pp. 494–513. ISBN 978-0-520-94143-4. OCLC 801843269. .
  14. ^ Marsh, O.C. (). „Notice of new American Dinosauria”. American Journal of Science. 37 (220): 331–336. Bibcode:1889AmJS...37..331M. doi:10.2475/ajs.s3-37.220.331. Arhivat din original la . Accesat în . 
  15. ^ Marsh, O.C. (). „Notice of gigantic horned Dinosauria from the Cretaceous”. American Journal of Science. 38 (224): 173–175. Bibcode:1889AmJS...38..173M. doi:10.2475/ajs.s3-38.224.173. Arhivat din original la . Accesat în . 
  16. ^ a b Hatcher, J. B.; Marsh, O. C.; Lull, R. S. (). The Ceratopsia. Washington, D.C.: Government Printing Office. ISBN 978-0-405-12713-7. 
  17. ^ Paul, G. S. (). The Princeton Field Guide to Dinosaurs. Princeton University Press. pp. 265–267. ISBN 978-0-691-13720-9. 
  18. ^ Holtz, Thomas R. Jr. (). Dinosaurs: The Most Complete, Up-to-Date Encyclopedia for Dinosaur Lovers of All Ages (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . Winter 2011 Appendix 
  19. ^ Stein, Walter W. (). „TAKING COUNT: A Census of Dinosaur Fossils Recovered From the Hell Creek and Lance Formations (Maastrichtian)” (PDF). The Journal of Paleontological Sciences. 8: 1–42. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  20. ^ „A Triceratops Named 'Kelsey'”. www.bhigr.com. Arhivat din original la . Accesat în . 
  21. ^ „Kesley the Triceratops”. www.bhigr.com. 
  22. ^ „Big John, largest known triceratops skeleton, sold at auction”. BBC News. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  23. ^ Scannella, J.; Horner, J.R. (). „Torosaurus Marsh, 1891, is Triceratops Marsh, 1889 (Ceratopsidae: Chasmosaurinae): synonymy through ontogeny”. Journal of Vertebrate Paleontology. 30 (4): 1157–1168. Bibcode:2010JVPal..30.1157S. doi:10.1080/02724634.2010.483632. 
  24. ^ Lambert, D. (). The Ultimate Dinosaur Book. Dorling Kindersley, New York. pp. 152–167. ISBN 978-1-56458-304-8. 
  25. ^ a b c d e f g Dodson, P.; Forster, C. A.; Sampson, S. D. (). „Ceratopsidae”. În Weishampel, D. B.; Dodson, P.; Osmólska, H. The Dinosauria (ed. second). Berkeley: University of California Press. pp. 494–513. ISBN 978-0-520-24209-8. 
  26. ^ „Denver museum unveils 7-foot-long, 1,000-pound Triceratops skull”. The Daily Courier. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  27. ^ Scannella, John B.; Fowler, Denver W.; Goodwin, Mark B.; Horner, John R. (). „Evolutionary trends in Triceratops from the Hell Creek Formation, Montana”. Proceedings of the National Academy of Sciences (în English). 111 (28): 10245–10250. Bibcode:2014PNAS..11110245S. doi:10.1073/pnas.1313334111 Accesibil gratuit. ISSN 0027-8424. PMC 4104892 Accesibil gratuit. PMID 24982159. 
  28. ^ Sereno, Paul C.; Saitta, Evan T.; Vidal, Daniel; Myhrvold, Nathan; Real, María Ciudad; Baumgart, Stephanie L.; Bop, Lauren L.; Keillor, Tyler M.; Eriksen, Marcus; Derstler, Kraig (). „Duck-billed dinosaur fleshy midline and hooves reveal terrestrial clay-template "mummification"”. Science. doi:10.1126/science.adw3536. 
  29. ^ Supplementary information for: Sereno, Paul C.; Saitta, Evan T.; Vidal, Daniel; Myhrvold, Nathan; Real, María Ciudad; Baumgart, Stephanie L.; Bop, Lauren L.; Keillor, Tyler M.; Eriksen, Marcus; Derstler, Kraig (). „Duck-billed dinosaur fleshy midline and hooves reveal terrestrial clay-template "mummification"”. Science. doi:10.1126/science.adw3536. 
  30. ^ Wells, Chris. „2. Triceratops Skin: 5 Of The Rarest Objects On Display At HMNS - Beyond Bones”. Beyond Bones. Houston Museum of Natural Science. Accesat în . 
  31. ^ Bell, Phil R.; Hendrickx, Christophe; Pittman, Michael; Kaye, Thomas G.; Mayr, Gerald (). „The exquisitely preserved integument of Psittacosaurus and the scaly skin of ceratopsian dinosaurs”. Communications Biology (în English). 5 (1): 809. doi:10.1038/s42003-022-03749-3. ISSN 2399-3642. PMC 9374759 Accesibil gratuit. PMID 35962036. 
  32. ^ a b Mathews, Joshua C.; Brusatte, Stephen L.; Williams, Scott A.; Henderson, Michael D. (). „The first Triceratops bonebed and its implications for gregarious behavior”. Journal of Vertebrate Paleontology. 29 (1): 286–290. Bibcode:2009JVPal..29..286M. doi:10.1080/02724634.2009.10010382. 
  33. ^ Smith, Matt (). „Triceratops trio unearthed in Wyoming – CNN”. CNN. Arhivat din original la . Accesat în . 
  34. ^ Illies, M. M. Canoy; Fowler, D. W. (). „Triceratops with a kink: Co-ossification of five distal caudal vertebrae from the Hell Creek Formation of North Dakota”. Cretaceous Research. 108. Bibcode:2020CrRes.10804355C. doi:10.1016/j.cretres.2019.104355. 
  35. ^ Barrera, Nathanial A. (). „More than old bones: New study sheds light on Triceratops behavior and living habits”. The Dickinson Press (în English). Arhivat din original la . Accesat în . 
  36. ^ Erickson, B. R. (). „Mounted skeleton of Triceratops prorsus in the Science Museum”. Scientific Publications of the Science Museum. 1: 1–16. 
  37. ^ Bakker, R. T. (). The Dinosaur Heresies: New Theories Unlocking The Mystery of the Dinosaurs and Their ExtinctionNecesită înregistrare gratuită. New York: William Morrow. p. 438. ISBN 978-0-14-010055-6. 
  38. ^ Derstler, K. (). „Dinosaurs of the Lance Formation in eastern Wyoming”. În Nelson, G. E. The Dinosaurs of Wyoming. Wyoming Geological Association Guidebook, 44th Annual Field Conference. Wyoming Geological Association. pp. 127–146. 
  39. ^ Tait, J.; Brown, B. (). „How the Ceratopsia carried and used their head”. Transactions of the Royal Society of Canada. 22: 13–23. 
  40. ^ a b Ostrom, J. H. (). „Functional morphology and evolution of the ceratopsian dinosaurs”. Evolution. 20 (3): 290–308. doi:10.2307/2406631. JSTOR 2406631. PMID 28562975. 
  41. ^ a b c Erickson, Gregory M.; Sidebottom, Mark A.; Kay, David I.; Turner, Kevin T.; Ip, Nathan; Norell, Mark A.; Sawyer, W. Gregory; Krick, Brandon A. (). „Wear biomechanics in the slicing dentition of the giant horned dinosaur Triceratops”. Science Advances (în English). 1 (5). Bibcode:2015SciA....1E0055E. doi:10.1126/sciadv.1500055. ISSN 2375-2548. PMC 4640618 Accesibil gratuit. PMID 26601198. 
  42. ^ Maiorino, Leonardo; Farke, Andrew A.; Kotsakis, Tassos; Teresi, Luciano; Piras, Paolo (). „Variation in the shape and mechanical performance of the lower jaws in ceratopsid dinosaurs (Ornithischia, Ceratopsia)”. Journal of Anatomy. 227 (5): 631–646. doi:10.1111/joa.12374. ISSN 0021-8782. PMC 4609198 Accesibil gratuit. PMID 26467240. 
  43. ^ Carter, Nicholas (). „A Day in the Life of Triceratops”. Philip J. Currie Dinosaur Museum (în English). Accesat în . 
  44. ^ „A triceratopsian diet”. Redpath Museum (în English). . Accesat în . 
  45. ^ Ostrom, J. H. (). „A functional analysis of jaw mechanics in the dinosaur Triceratops” (PDF). Postilla. 88: 1–35. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  46. ^ Weishampel, D. B. (). Evolution of Jaw Mechanisms in Ornithopod Dinosaurs. Advances in Anatomy Embryology and Cell Biology. 87. pp. 1–110. doi:10.1007/978-3-642-69533-9. ISBN 978-3-540-13114-4. PMID 6464809. 
  47. ^ Fricke, Henry C.; Pearson, Dean A. (). „Stable isotope evidence for changes in dietary niche partitioning among hadrosaurian and ceratopsian dinosaurs of the Hell Creek Formation, North Dakota”. Paleobiology. 34 (4): 534–552. Bibcode:2008Pbio...34..534F. doi:10.1666/08020.1. ISSN 0094-8373. 
  48. ^ Coe, M. J.; Dilcher, D. L.; Farlow, J. O.; Jarzen, D. M.; Russell, D. A. (). „Dinosaurs and land plants”. În Friis, E. M.; Chaloner, W. G.; Crane, P. R. The Origins of Angiosperms and their Biological Consequences. Cambridge University Press. pp. 225–258. ISBN 978-0-521-32357-4. 
  49. ^ de Rooij, Jimmy; van der Lubbe, Jeroen H. J. L.; Verdegaal, Suzan; Hulscher, Megan; Tooms, Daphne; Kaskes, Pim; Verhage, Oeki; Portanger, Leonie; Schulp, Anne S. (). „Stable isotope record of Triceratops from a mass accumulation (Lance Formation, Wyoming, USA) provides insights into Triceratops behaviour and ecology”. Palaeogeography, Palaeoclimatology, Palaeoecology. 607. Bibcode:2022PPP...60711274D. doi:10.1016/j.palaeo.2022.111274. ISSN 0031-0182. Arhivat din original la . Accesat în . 
  50. ^ Fricke, Henry C.; Pearson, Dean A. (octombrie 2008). „Stable isotope evidence for changes in dietary niche partitioning among hadrosaurian and ceratopsian dinosaurs of the Hell Creek Formation, North Dakota”Necesită abonament cu plată. Paleobiology (în English). 34 (4): 534–552. Bibcode:2008Pbio...34..534F. doi:10.1666/08020.1. ISSN 0094-8373. 
  51. ^ Sander, P. M.; Gee, C. T.; Hummel, J.; Clauss, Marcus (). Gee, C. T., ed. „Mesozoic plants and dinosaur herbivory”. Life of the Past: 331–359. doi:10.5167/uzh-35283. ISBN 978-0-253-35456-3. 
  52. ^ Barrett, Paul M.; Rayfield, Emily J. (). „Ecological and evolutionary implications of dinosaur feeding behaviour”. Trends in Ecology & Evolution (în English). 21 (4): 217–224. doi:10.1016/j.tree.2006.01.002. ISSN 0169-5347. PMID 16701088. 
  53. ^ „What is special about the Triceratops?”. Dinosaurios.org. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  54. ^ Lambe, Lawrence M. (). On Eoceratops canadensis, gen. nov., with remarks on other genera of Cretaceous horned dinosaurs. Ottawa: Geological Survey of Canada, Government Printing Bureau. ISBN 0-665-82611-7. OCLC 920394016. 
  55. ^ Sternberg, C. M. (). „The Edmonton fauna and description of a new Triceratops from the Upper Edmonton member; phylogeny of the Ceratopsidae”. National Museum of Canada Bulletin. 113: 33–46. 
  56. ^ Norman, David (). The Illustrated Encyclopaedia of Dinosaurs. London: Salamander Books. ISBN 978-0-517-46890-6. 
  57. ^ Lehman, T. M. (). „The ceratopsian subfamily Chasmosaurinae: sexual dimorphism and systematics”. În Carpenter, K.; Currie, P. J. Dinosaur Systematics: Perspectives and Approaches. Cambridge: Cambridge University Press. pp. 211–229. ISBN 978-0-521-36672-4. 
  58. ^ Dodson, P.; Currie, P. J. (). „Neoceratopsia”. În Weishampel, D. B.; Dodson, P.; Osmólska, H. The Dinosauria. Berkeley: University of California Press. pp. 593–618. ISBN 978-0-520-06727-1. 
  59. ^ Dodson, P. (). „Comparative craniology of the Ceratopsia” (PDF). American Journal of Science. 293: 200–234. Bibcode:1993AmJS..293..200D. doi:10.2475/ajs.293.A.200. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  60. ^ Longrich, N. R. (). „The horned dinosaurs Pentaceratops and Kosmoceratops from the upper Campanian of Alberta and implications for dinosaur biogeography”. Cretaceous Research. 51: 292–308. Bibcode:2014CrRes..51..292L. doi:10.1016/j.cretres.2014.06.011. 
  61. ^ Xu, X., Forster, C.A., Clark, J.M., and Mo, J. (2006). "A basal ceratopsian with transitional features from the Late Jurassic of northwestern China." Proceedings of the Royal Society B: Biological Sciences, 273(1598): 2135-2140. doi:10.1098/rspb.2006.3566
  62. ^ a b c d Debus, Allen A. (). Prehistoric Monsters: The Real and Imagined Creatures of the Past That We Love to Fear. McFarland, Incorporated. pp. 9, 187, 189–191. ISBN 978-0-7864-5815-8. 
  63. ^ a b c Moore, Randy (). Dinosaurs by the Decades: A Chronology of the Dinosaur in Science and Popular Culture. ABC-CLIO. pp. 98, 248, 275. ISBN 978-0-313-39365-5. 
  64. ^ State of South Dakota. „Signs and Symbols of South Dakota....”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  65. ^ State of Wyoming. „State of Wyoming – General Information”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  66. ^ Bakker, R. T. (). The Dinosaur Heresies. New York: Kensington Publishing. p. 240.  On that page, Bakker has his own T. rex/Triceratops fight.

Legături externe[modificare]