Claye-Souilly

De la Sberopedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Claye-Souilly

Prezență online

Claye-Souilly este o comună franceză situată în departamentul Seine-et-Marne, în regiunea Île-de-France.

Geografie[modificare]

Map
Poziția comunei

Localizare[modificare]

Comuna face parte din vastul platou care se întinde de pe înălțimile Dammartin-en-Goële și Montgé-en-Goële la nord până la cele ale Lagny-sur-Marne și Vaujours la sud.

Comune limitrofe[modificare]

Mitry-Mory Gressy
Messy
Charny
Villeparisis Fișier:Compass card (ro).svg Fresnes-sur-Marne
Le Pin Villevaudé Annet-sur-Marne

Hidrografie[modificare]

Sistemul hidrografic al comunei este alcătuit din nouă cursuri de apă înregistrate:

  • râul Beuvronne, cu o lungime de 23,9 km[1], afluent pe malul drept al Marnei, străbate orașul de la nord la sud;
  • Reneuse (sau pârâul Reneuse), cu o lungime de 5,32 km[2];
  • Botteret, cu o lungime de 2,26 km[3];
  • brațul 01 al Comunei Claye-Souilly, 2,26 km[4];
  • fossé de Montigny, canal de 3,29 km[5];
  • cursul de apă 01 al Eau Raide, 2,61 km[6];
  • canalul Ourcq[7], care a furnizat apă potabilă parizienilor până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Navigația este autorizată;
  • cursul de apă 01 al Comunei Claye-Souilly, cu o lungime de 2,70 km[8];
  • fossé 02 al Comunei Claye-Souilly, canal de 2,67 km[9].

În plus, teritoriul său este traversat și de apeductul Dhuis[10].

Lungimea totală liniară a cursurilor de apă de pe teritoriul comunei este de 22,21 km[11].

Fișier:77118-Claye-Souilly-Hydro.png
Hartă a rețelelor hidrografice și rutiere ale comunei Claye-Souilly.

Geologie și relief[modificare]

Solul comunei este predominant argilo-calcaros și argilo-silicios, teritoriul acesteia aflându-se pe formațiunea de calcar denumită „de Saint-Ouen”, un calcar grosier care conține intercalații de marne. Întregul ansamblu face parte din bazinul parizian, unitate geologică de origine sedimentară relativ omogenă.

Comuna este clasificată în zona de seismicitate 1, corespunzătoare unei seismicități foarte reduse[12].

Climă[modificare]

În anul 2010, clima comunei era clasificată drept climă oceanică degradată a câmpiilor din Centru și Nord, conform unui studiu realizat de Centrului Național de Cercetare Științifică (CNRS), bazat pe un set de date aferente perioadei 1971–2000[13]. În anul 2020, Météo-France a publicat o nouă tipologie a climei din Franța metropolitană, potrivit căreia comuna este expusă unui climat oceanic alterat și se află într-o zonă de tranziție între regiunile climatice „Sud-vestul bazinului parizian” și „Nord-estul bazinului parizian”[14].

Pentru perioada 1971-2000, temperatura anuală medie este de 11,3 °C, cu o amplitudine termică anuală de 15 °C. Cumulul anual mediu de precipitații este de 705 mm, cu 10,4 zile de precipitații în ianuarie și 7,6 zile în iulie[13]. Pentru perioada 1991-2020, temperatura medie anuală observată la stația meteorologică Météo-France cea mai apropiată, situată în comuna Torcy la 11 km distanță[15], este de 12,1 °C, iar cumulul anual mediu de precipitații este de 716,4 mm[16][17].

Pentru viitor, parametrii climatici estimati pentru comună pentru anul 2050, conform diferitelor scenarii de emisii de gaze cu efect de seră, pot fi consultati pe un site dedicat publicat de Météo-France în noiembrie 2022[18].

Mediu natural și biodiversitate[modificare]

Inventarul zonelor naturale de interes ecologic, faunistic și floristic (ZNIEFF)[n 1] are ca obiectiv realizarea unei cartografieri a celor mai valoroase zone din punct de vedere ecologic, în principal cu scopul de a îmbunătăți cunoașterea patrimoniului natural național și de a oferi factorilor de decizie un instrument de sprijin pentru integrarea mediului în amenajarea teritoriului.

Teritoriul comunei Claye-Souilly cuprinde două ZNIEFF de tip 1[n 2][20] — „Les Fosses Malore” (98,59 ha), care se întinde pe 3 comune ale departamentului[21], și „Valea Beuvronnei între Claye-Souilly și Fresnes-sur-Marne” (106,42 ha), care acoperă 3 comune ale departamentului[22] — precum și un ZNIEFF de tip 2[n 3][20], „Valea Marnei de la Coupvray la Pomponne” (3 619,57 ha), care acoperă 17 comune ale departamentului[23].

Urbanism[modificare]

Tipologie[modificare]

La 1 ianuarie 2024, Claye-Souilly este clasificată drept centru urban intermediar, conform noii grile comunale de densitate în șapte niveluri, definită de INSEE (Institutul Național de Statistică și Studii Economice)[n 4][24][25][26] în 2022. Ea aparține unității urbane Claye-Souilly[n 5], o unitate urbană alcătuită dintr-o singură comună, care constituie un oraș izolat[27][28]. În plus, comuna face parte din aria metropolitană a Parisului, fiind una dintre comunele de la periferie[n 6][28], această zonă reunind 1.929 de comune[29][30].

Ocuparea terenurilor[modificare]

În 2018[31], teritoriul comunei se împărțea[n 7] în 29 % păduri, 25 % terenuri arabile, 24,8 % zone urbanizate, 15,4 % zone industriale, comerciale și rețele de comunicație, 3,1 % mine, gropi de gunoi și șantiere, 2 % medii cu vegetație arborescentă și/sau ierboasă[n 8] și 0,8 % pajiști[11].

Căi de comunicație și transporturi[modificare]

Rețeaua rutieră[modificare]

Principalele axe rutiere de comunicație ale orașului sunt drumul departamental 34, drumul departamental 212 și drumul național 3.

Drumul național 3 traversează orașul de la est la vest. Spre est, străbate câmpia din Seine-et-Marne până la orașul Meaux, iar spre vest se îndreaptă către aglomerația pariziană și nodul rutier cu autostrada A104 la nivelul localității Villeparisis. Acest drum a constituit odinioară un punct de trecere obligatoriu pentru călătorii care mergeau spre est sau către Germania, până la construirea autostrăzii A4.

Drumul departamental 212 traversează zona comercială și permite accesul la aeroportul Paris-Charles-de-Gaulle.

Drumul departamental 34 reprezintă prelungirea D 212 spre sud. El mărginește pădurea regională Claye-Souilly și continuă spre sud-vest prin comuna vecină Villevaudé.

Axa majoră de comunicație, autostrada A104, nu traversează teritoriul comunei, dar o mărginește la vest. Aceasta permite legătura comunei cu numeroase destinații importante, precum Marne-la-Vallée la sud sau complexul expozițional Paris-Nord Villepinte la nord-vest.

Toponimie[modificare]

Claye este menționat sub formele Claio Vico în secolul al VII-lea[32]; Cloia în 1135[33]; Cloya în 1265[34]; Cloyes în 1265[35]; Claie în 1299[36]; Le bois de Cloye în 1373[37]; Clayes în 1521[38]; Cloye în 1548[39]; Cloye en France în 1578[40].

Originea numelui „Claye” este celtică și ar proveni din Cloia, însă o variantă populară susține că ar proveni de la cuvântul claies, care desemna niște încălțări asemănătoare rachetelor, împletite din nuiele de salcie, folosite de locuitori pentru a se deplasa pe terenurile mlăștinoase din jurul localității.

Souilly este menționat sub formele Solliacum în 1257[37]; Soilliacum și Souilliacum în 1258[37]; Suilliacum în 1259[37]; Souiglli în 1262[37]; Soulli în 1296[37]; Soilly emprès Cloie în 1296[37]; Soilliacum juxta Cloyam în 1323[37]; Soully în 1346[41]; Soulley près de Mori în 1490[42]; Sculiacum în secolul al XV-lea[43]; Seully în 1520[37]; Sully[37]; Seuilly, Souilley în 1597[37]; Soully en France în 1686[37][44].

Numele „Souilly” provine din Solliacum sau Soullacium, denumirea unui domeniu gallo-roman aparținând unui anume Sollius sau Soullius.

Comuna s-a format din cele două foste parohii Claye și Souilly, reunite printr-o lege din 29 iulie 1839[44]. La 21 februarie 1840, comuna Souilly a fost alipită comunei Claye. Noua comună a primit numele de „Claye-Souilly”[45].

Istorie[modificare]

Originea celtică a numelui Claye indică faptul că acest loc este locuit dintr-o epocă foarte îndepărtată.

Claye era locuit în timpul primilor regi franci, iar sub merovingieni se băteau monede la Claye. Au fost descoperite monede merovingiene, dintre care un exemplar făcea parte din colecția numismatică a vicon­telui d'Amécourt.

Evul Mediu[modificare]

Nu există nicio urmă a localității Claye în manuscrisele anterioare începutului secolului al XII-lea. În jurul anului 1135, capitlul catedralei din Meaux stabilește aici canonici regulieri. În secolul al XII-lea, la Claye există un priorat condus de doi călugări, două domenii feudale distincte și un castel construit pe Beuvronne, aparținând stăpânilor de Châtillon.

Unul dintre domenii aparține familiei Courtenay. Robert de Courtenay, fiu al lui Pierre de France, este în 1177 stăpân al Champignelles și al Claye. Fiii săi, Jean, arhiepiscop de Reims, și Guillaume îi succedă.

Celălalt domeniu, care include și castelul fortificat, aparține membrilor unei familii ilustre: Châtillon, stăpâni ai Montjay-la-Tour (Villevaudé).

În 1225, stăpânul de Châtillon construiește o capelă în incinta castelului, pe care o oferă abației Chaâge din Meaux. În 1260, feuda Claye, care era unită cu cea de Montjay-la-Tour, este separată, provocând protestele episcopului de Paris, Renaud III Mignon de Corbeil, care primea o rentă de 20 de livre de la fiecare dintre cele două feude.

În timpul Războiului de 100 de Ani, Claye și regiunea sunt devastate de mai multe ori, în special în 1358, în timpul Jacqueriei, apoi după pacea de la Bicêtre, în 1411, când companiile de aventurieri francezi, spanioli și italieni conduse de căpitanii Polifer și Rodrigo se stabilesc la Claye. Potrivit lui Juvénal des Ursins, după ce au jefuit regiunea, li s-a dat urmărire; cei doi conducători au fost capturați împreună cu aproximativ o sută dintre oamenii lor. Conducătorii lor, Polifer și Rodrigo, au fost spânzurați la Paris împreună cu aproximativ treizeci dintre camarazii lor. Ceilalți au fost aruncați în apă, cu excepția celor sub cincisprezece ani, care au fost doar biciuiți la intersecții și apoi exilați din regat.

În 1418, castelul fortificat de la Claye aparține lui Guillaume, viconte de Ay (scris și d'Acy, dar nu se referă la Acy-en-Multien), stăpân al Mareil, Claye și Souilly. Domeniul trece prin alianță familiei du Drac[46], originară din Picardie, cu ocazia căsătoriei fiicei sale Jacquette/Jacqueline, vicomtesă de Ay, cu Jean I du Drac, președinte la Parlamentul din Paris⁠(d). În 1439, Claye aparține fiilor acestuia: Philippe, Gérard și Jean, care devine în 1459 episcop de Meaux. Acesta din urmă reconstruiește castelul.

În 1460, construcția abia s-a încheiat când o inundație bruscă a Marnei face ca Beuvronne[1] să se reverse, iar apele distrug toată zidăria fațadei. Potrivit lui Jean de Troyes, două turnuri noi, care adăposteau camere cu pereți acoperiți cu covoare din Levant și mobilate bogat cu piese de mobilier, paturi și tapiserii, sunt distruse.

La moartea episcopului de Meaux, în 1473, castelul Claye revine nepotului său Jacques, consilier la Parlamentul din Paris și fiu al lui Gérard du Drac. La moartea sa, domeniul este împărțit între cei doi copii, Pierre și Jacques, canon de Chartres.

În 1519, se face stăpânirea lui Louis Anjorrant, soțul Margueritei du Drac, iar mai târziu domeniul se divide din nou între Anjorrant și Tyssart (Jeanne/Anne Anjorrant se căsătorește în 1614 cu Daniel Tissart)[47]. Anjorrant obțin un sfert, dar toate drepturile lor feudale sunt legate de castelul du Drac. Ei preiau titlul de stăpân-castelan de Claye sau de coseigneur de la tată la fiu, în timp ce Tissart își atribuie aceleași titluri și posedă propriul lor castel, rămășiță a unui domeniu regal ipotecat cu secole înainte.

Epoca modernă[modificare]

În timpul războaielor religioase, Claye era un important centru de răspândire a calvinismului, familia Tyssart fiind huguenotă. În timpul asediului Parisului din 1590, castelul din Claye devine obiectul unor confruntări între soldații regelui Henric și oamenii ducelui de Mayenne. Aceștia din urmă, care în cele din urmă câștigă bătălia, se retrag acolo. În 1591, cavalerul de La Noue îl cucerește în numele regelui Navarei, forțând garnizoana partidului Ligii, formată din 70 de oameni, să se refugieze la Meaux. La 6 noiembrie 1592, contele de Chailly, înfrânge trupele regale, cucerește satul, îl jefuiește și îl incendiază, la fel și biserica Saint-Étienne, care trebuia să servească drept templu pentru protestanți. Castelul, de asemenea capturat, este demolat.

În jurul anului 1624, Daniel Tissart devine stăpân al a trei sferturi din Claye prin moștenirea de la mama sa, Jeanne Anjorrant. Acesta, calvinist, stabilindu-și reședința în Claye, obține autorizarea practicării cultului reformat. În urma unor abateri comise de acest stăpân și de un preot numit Billot, tot calvinist, la cererea episcopului de Meaux, Dominique de Ligny, un decret din 1662 desființează predica și interzice înhumarea calviniștilor în cimitirul bisericii[48].

În 1706, parohul de Claye, Gaillardon, notează în registrul parohial: « La 25 ianuarie 1706 a murit în religia pretinsă reformată Jacques Rossignol, viticultor, care a fost îngropat în grădina sa de fiul său »[48]. Același registru menționează că alții erau îngropați într-un pajiște situat lângă fabrica de imprimeuri pe țesături. Prieurul încerca să readucă protestanții în religia catolică: « La 29 ianuarie 1706, Louis Poupart, negustor domiciliat în parohia Claye, diocesul Meaux, fiind bolnav la pat și paralizat pe jumătate din corp, după ce a fost vizitat de mai multe ori în boala sa de către noi, prieur-paroh de Claye, de bunăvoie sau mai degrabă atins de harul și mila lui Dumnezeu, ne-a cerut să fie chemat pentru a face o abjurare în mâinile noastre și a trăi și muri în Biserica apostolică catolică și romană, recunoscând că din această Biserică nu există mântuire, abjurare pe care a făcut-o în prezența lui Isaac Poupart, fiul său, Jacques Darvin, chirurg, și Marie-Louise Debaix, jurând pe Sfintele Evanghelii că nu va urma altă doctrină decât cea predată de Biserica catolică apostolică și romană, în care declară că vrea să trăiască și să moară. Și a promis Louis Poupart să semneze prezentul act imediat ce Dumnezeu îi va reda folosința membrelor sale. Aceeași Marie-Louise a declarat că nu știe să scrie »[48].

După revocarea Edictului de la Nantes în 1685, protestanții din Claye sunt persecutați de episcopul Bossuet, care îi obligă să își abjure religia.

În 1642, Ludovic al XIII-lea a luat cina la Claye.

Ludovic al XIV-lea a înnoptat aici la 29 iunie 1659 și la 10 mai 1661. La 18 iunie 1665, el a trecut în revistă garda sa de corp în câmpia de lângă Claye și se oprește din nou la 6 iunie 1687.

La 25 octombrie 1686, partea domeniului Claye provenind de la Daniel Tissart este cumpărată de la fiul său Louis și de sora sa Charlotte de către ducele de Nivernais, Louis-Jules Mancini-Mazarini, nepot al cardinalului Mazarin.

Până în 1711, cealaltă parte a domeniului Claye (aproximativ o treime, incluzând fostul castel al lui Jean du Drac) aparține în continuare familiei Anjorrant până în august 1711, apoi familiei Ricouart d’Hérouville. În 1730, Jacques Antoine Ricouart d’Hérouville este stăpân al primăriei regale și Mare Judecător.

Către mijlocul secolului al XVIII-lea, Claye aparținea fiului său Antoine Ricouart d'Hérouville (1713-1782), marchiz de Hérouville, locotenent-general al armatelor Regelui, și nepotul unui alt Antoine Ricouart d'Hérouville, născut în jurul anului 1656 și decedat în 1726, care a achiziționat parțial senioriile din Villeparisis și Claye[49]), și familiei Mazarini-Nivernais, care s-a succedat la Claye până la 16 decembrie 1738, zi în care una dintre moștenitoarele lor, Adélaïde Mancini-Mazarini, a adus castelul din Claye ca zestre de căsătorie lui Louis Melchior alias Louis-Héracle-Armand XXI de Polignac-Chalencon, marchiz de Polignac și de Chalencon, baron de Lavoûte: aceștia au devenit treptat proprietari ai satului Souilly, ai unei ferme numite Nantouillet, situată pe teritoriu, și ai altor terenuri în Claye, Voisins și l'Arsilière (două toponime din Claye-Souilly).

La mijlocul secolului al XVIII-lea, Claye număra aproape 200 de gospodării și 700 până la 800 de locuitori. Souilly avea atunci 50 de gospodării și 150 până la 200 de locuitori.

Claye, care depindea de generalitatea Parisului, cuprindea două moșii:

  • Claye, care depindea de Châtelet din Paris;
  • Souilly, care cuprindea terenurile din Voisins și L’Arzillières (Larsilière, L’Arsilière), depindea de Montjay.

Cei doi seniori erau șefi ai primăriei regale și aveau drept de înaltă, medie și joasă justiție.

În 1739, a fost creat noul Drum al Germaniei, care trecea prin Claye. O hotărâre a Consiliului Regelui Ludovic al XV-lea din 17 iunie 1721 a prescris diverse dispoziții privind lărgirea și alinierea drumurilor regale. Lucrările, începute în 1754, s-au prelungit până în 1804. Majoritatea caselor au fost demolate și apoi reconstruite la o aliniere corectă. Doar ducele de Polignac a obținut, prin ordonanță regală din 9 ianuarie 1768, ca clădirile pe care le construise în fața castelului său, și care înlocuiau vechea poartă a castelului Anjorrant, să nu fie distruse.

Manufactura de pânzeturi vopsite Japuis a apărut în 1774, atunci când Jean-Baptiste Japuis, un colorist din Baden, l-a solicitat pe Prințul de Polignac, care le-a dat permisiunea să lucreze în fostele grajduri neocupate și lângă biserică[50].

Fișier:Gabrielle de Polastron.jpg
Yolande de Polastron, soția lui Jules de Polignac, ultimul stăpân al Claye și Souilly.

În 1782, la moartea locotenent-generalului Antoine d'Hérouville, vicontele Jules de Polignac devine proprietarul celor trei castele din Claye. El va fi ultimul senior de Claye. Se căsătorește pe 7 iulie 1767 cu Yolande de Polastron. Aceasta este una dintre frumusețile curții lui Ludovic al XVI-lea. Avea doar 18 ani și a devenit foarte repede o prietenă intimă a Mariei Antoaneta, confidenta ei. I s-a încredințat educația copiilor Franței. Vicontele Jules de Polignac devine duce ereditar în 1780, director general al Poștelor și al grajdurilor regale și prim-scutier al Reginei. Datorită rolului său important pe lângă Regină, ducesa primește rente și pensii considerabile, care îi permit să cheltuiască fără măsură.

Ducele de Polignac a dărâmat cele trei castele, lăsând din al treilea doar dependințele, o dărăpănătură și un vechi porumbar.

În 1787, începe construcția unui nou castel, pe locul casei burgheze a familiei Hérouville. Acest castel nu va fi niciodată terminat, deoarece, la ordinul regelui și al reginei, ducele și ducesa de Polignac părăsesc Franța pe 17 iulie 1789, după căderea Bastiliei, și pleacă spre Viena, unde ducesa moare în 1793 la 44 de ani, la aflarea nenorocirilor familiei regale. Ducele se retrage apoi în Rusia, unde primește de la Ecaterina a II-a a Rusiei un teren în Ucraina. El moare în Rusia, după un scurt sejur în Franța în timpul Restaurării.

Cu toate acestea, mulți muncitori au fost angajați acolo în 1788 și 1789. Când Revoluția le-a întrerupt munca, zidurile mari erau ridicate, la fel și scheletul și acoperișul din ardezie, dar nimic nu era cu adevărat finalizat.

În 1793, toate bunurile familiei Polignac sunt confiscate, iar castelul este vândut în 1797 ca bun național lui Marc Messier, fiul unui administrator al castelului.

În timpul războaielor Revoluției Franceze, comunele Claye și Souilly participă activ la eforturile de război. Cele două comune oferă Convenției Naționale „4 haine complete și 17 perechi de pantofi pentru apărătorii Patriei”.

Pe 11 septembrie 1792, municipalitatea din Souilly hotărăște ca contingentul furnizat pentru apărarea Patriei să fie de 11 oameni. Pe 15 septembrie, consiliul votează donarea a 110 livre pentru „a-i ajuta să subziste pentru apărarea Patriei”.

Sub prima Restaurare, Jules de Polignac se întoarce în Franța și, prin hotărârea din 12 iulie 1814, își recuperează bunurile care fuseseră confiscate în timpul Revoluției.

Pe 28 martie 1814, în timpul campaniei din Franța din 1814, Claye a fost ținta unei lupte între trupele franceze ale generalului Compans și avangarda armatei Sileziei a generalului von Katzler.

În 1815, în timpul celor O sută de Zile, Claye a suferit din cauza trecerii trupelor aliate victorioase la Waterloo, care avansau spre Paris.

După a doua Restaurare, unul dintre fiii lui Jules de Polignac, un alt Jules, senior de Claye și al 3-lea duce de Polignac, a fost ministru sub Carol al X-lea; un alt fiu, Melchior, va deveni guvernator al castelului din Fontainebleau (și strămoșul patern al familiei Grimaldi de Monaco de la Rainier al III-lea).

Souilly, o fostă localitate cu parohie, este alipită la Claye printr-o lege din 25 iulie 1839, în ciuda ostilității locuitorilor săi.

Manufactura familiei Japuis a permis populației din Claye-Souilly să crească de la 878 de locuitori în 1800 la 1752 în 1866.

În timpul războiului din 1870, germanii au ocupat satul și regiunea pe toată durata asediului Parisului. Au jefuit majoritatea caselor și au ars ușile și ferestrele acestora.

Anexarea Souilly la Claye[modificare]

În 1833, consiliul municipal din Claye a cerut anexarea comunei Souilly. A început astfel o luptă între cele două așezări, care a durat mai mulți ani.

Prin legea din 25 iulie 1839, care a intrat în vigoare pe 21 februarie 1840, comuna Souilly a fost alipită la comuna Claye. Noua comună a luat numele de Claye-Souilly și includea mai multe dependențe sau case izolate (Gros-Bois, la Rosée, Voisins).

Chiar dacă legea din 25 iulie 1839 părea definitivă și irevocabilă, în 1848, Souilly a cerut la rândul său separarea celor două comune. Cu toate acestea, consiliul a trebuit să se conformeze unei decizii luate în unanimitate. Într-adevăr, majoritatea proprietăților care compuneau teritoriul Souilly aparțineau domnilor Hédouin, Leduc și Tartier, toți locuind în Claye. De-a lungul anilor, tensiunea dintre cele două localități nu a încetat, cel mai mic incident servind drept pretext pentru o reclamație din partea comunei anexate împotriva voinței sale.

Pe 5 aprilie 1848, consiliul din Claye, hotărât să pună capăt situației, s-a pronunțat pe acest subiect și a luat deciziile care, credea el, vor pune capăt tuturor problemelor. În cazul unei scindări, Souilly ar trebui să suporte singură consecințele acestei separări, adică toate costurile legate de planul de aliniere și actualizarea cadastrului, precum și toate amenajările indispensabile pentru dezvoltarea și evoluția comunei. După această deliberare, Souilly nu a mai pus în discuție problema recăpătării independenței.

Populația și societatea[modificare]

Date demografice[modificare]

Evoluția numărului de locuitori este cunoscută prin recensămintele populației efectuate în comună începând din 1793. Pentru comunele cu mai puțin de 10 000 de locuitori, un recensământ al întregii populații este realizat la fiecare cinci ani, populațiile legale pentru anii intermediari fiind estimate prin interpolare sau extrapolare[51][52].

În 2022, comuna număra 12 381 locuitori[n 9], în scădere cu -0,1 % față de 2016 (Seine-et-Marne: +3,92 %, Franța fără Mayotte: +2,11 %).

Demografia în Claye-Souilly (Sursa : EHESS[45], INSEE[53][54][55])
An 17931806184118611876188619011921193619621982200620142022
Populație 8109411 4991 6071 6671 8801 8511 8262 0303 2208 15211 08611 84112 381

Cultură locală și patrimoniu[modificare]

Locuri și monumente[modificare]

Castelul Tourelles, care este actuala primărie din Claye-Souilly, a fost construit în jurul anului 1850 într-o parte a parcului familiei Polignac. Într-adevăr, proprietatea ducesei Melchior de Polignac a fost divizată și vândută în jurul anului 1830. O parte a fost cumpărată de Jules Botot (primar și consilier general din 1833 până în 1848, desemnat de regele Ludovic-Filip și nu ales). După revoluția din 1848, proprietatea a fost din nou fragmentată. Philéas Bernard cumpără o parte a acestei proprietăți.

Castelul a aparținut apoi, în jurul anului 1900, lui P. F. Languet, apoi doamnelor Dedobourg și Baron și, în 1920, moștenitorilor Verhnes (lichioruri și cafea en-gros din Paris). La începutul secolului al XX-lea, un număr mare de servitori erau angajați pentru întreținerea castelului, deoarece acesta era foarte bine amenajat, iar dependințele cereau o îngrijire constantă.

În timpul Primului Război Mondial, castelul Tourelles a servit drept cartier general pentru generalul Maunoury, comandantul Armatei a 6-a în timpul bătăliei de pe Marna, între 6 și 10 septembrie 1914. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, castelul a fost rechiziționat imediat după invazia trupelor germane. A fost restituit guvernului de la Vichy. La sfârșitul războiului, a devenit unul dintre sediile Secours national. Copii din Paris au fost adăpostiți acolo pentru a scăpa de bombardamente. În 1955, devierea drumului național 3 a tăiat proprietatea în două. Castelul a fost transformat între 1957 și 1961 într-un curs complementar, înainte de a deveni actuala primărie a orașului Claye-Souilly.

Fișier:Claye Souilly P1050526.JPG
Biserica și canalul Ourcq

Biserica Saint-Étienne a fost reconstruită în secolul al XVII-lea. Ea rămâne cel mai important vestigiu al trecutului din Claye-Souilly. Are o singură navă, cu bolți ușoare, în leagăn, cu grinzi aparente (altădată colorate în verde și roșu) și ferestre în arc semicircular. Un retablu, cu coloane corintice, înconjoară altarul principal, deasupra căruia se află un tablou reprezentând Sfânta Familie, după opera lui Rafael păstrată la Luvru. Nava este acoperită în întregime cu lambriuri sobre; la intrare, amvonul, unde Bossuet a ținut predici, este sculptat în stejar și este împodobit cu raze aurii, un semn al dependenței bisericii față de abația Chaage-de-Meaux.

Personalități[modificare]

Înfrățiri[modificare]

Note[modificare]

  1. ^ În Franța, o zonă naturală de interes ecologic, faunistic și floristic (prescurtat ZNIEFF) este un spațiu natural inventariat datorită caracterului său remarcabil. Aceasta completează zonele reglementate (ariile protejate) pentru a ghida deciziile de amenajare a teritoriului (documente de urbanism, crearea de spații protejate, scheme departamentale pentru cariere etc.) și pentru a evita artificializarea zonelor cu un înalt interes ecologic[19].
  2. ^ Zonele ZNIEFF de tip 1 sunt sectoare cu o suprafață, în general, limitată, caracterizate prin prezența unor specii, asocieri de specii sau habitate rare, remarcabile sau reprezentative pentru patrimoniul natural regional sau național.
  3. ^ Zonele ZNIEFF de tip 2 sunt mari ansambluri naturale bogate sau puțin modificate, care oferă potențialități biologice importante.
  4. ^ Conform zonei de clasificare a comunelor rurale și urbane publicată în noiembrie 2020, în aplicarea noii definiții a ruralității validată la 14 noiembrie 2020 în cadrul comitetului interministerial pentru ruralități.
  5. ^ O unitate urbană este, în Franța, o comună sau un ansamblu de comune care prezintă o zonă de construcții continue (fără întreruperi de peste 200 de metri între două construcții) și care are cel puțin 2.000 de locuitori. O comună trebuie să aibă mai mult de jumătate din populația sa în această zonă construită.
  6. ^ În octombrie 2020, noțiunea de zonă metropolitană a înlocuit vechea noțiune de zonă urbană, pentru a permite comparații coerente cu alte țări din Uniunea Europeană.
  7. ^ Statistici ale bazei de date europene privind ocuparea biogeofizică a solurilor „Corine Land Cover”.
  8. ^ Pajiști, pășuni naturale, pajiști de ericacee și desișuri, vegetație xerofită, pădure și vegetație arborescentă în transformare.
  9. ^ Populația municipală legală în vigoare la 1 ianuarie 2025, înregistrată în anul 2022, este definită în limitele teritoriale în vigoare la 1 ianuarie 2024, data de referință statistică fiind 1 ianuarie 2022.
  10. ^ Săptămâna Sângeroasă, desfășurată de duminică, 21 mai, până duminică, 28 mai 1871, reprezintă cea mai sângeroasă perioadă și episodul final al Comunei din Paris. În timpul acestei săptămâni, insurecția a fost reprimată, iar membrii săi au fost executați în masă. Evenimentele s-au înscris în contextul campaniei din 1871 duse de guvernul de la Versailles împotriva comunelor insurecționale stabilite sau proiectate în mai multe orașe mari ale Franței.

Referințe[modificare]

  1. ^ a b fr Beuvronne - Cours d'eau selon la version Carthage 2017  (accesat la 29/08/2025)
  2. ^ fr Reneuse - Cours d'eau selon la version Carthage 2017  (accesat la 29/08/2025)
  3. ^ fr Botteret - Cours d'eau selon la version Carthage 2017  (accesat la 29/08/2025)
  4. ^ fr Bras 01 de la Commune de Claye-Souilly - Cours d'eau selon la version Carthage 2017  (accesat la 29/08/2025)
  5. ^ fr Fossé de Montigny - Cours d'eau selon la version Carthage 2017  (accesat la 29/08/2025)
  6. ^ fr Cours d'Eau 01 de l'Eau Raide - Cours d'eau selon la version Carthage 2017  (accesat la 29/08/2025)
  7. ^ fr Canal de l'Ourcq - Cours d'eau selon la version Carthage 2017  (accesat la 29/08/2025)
  8. ^ fr Cours d'Eau 01 de la Commune de Claye-Souilly - Cours d'eau selon la version Carthage 2017  (accesat la 29/08/2025)
  9. ^ fr Fossé 02 de la Commune de Claye-Souilly - Cours d'eau selon la version Carthage 2017  (accesat la 29/08/2025)
  10. ^ fr Aqueduc de la Dhuis - Cours d'eau selon la version Carthage 2017  (accesat la 29/08/2025)
  11. ^ a b „Fișa Comunei – Claye-Souilly” (în français). SIGES Seine-Normandie. Accesat în . 
  12. ^ „Didacticiel de la règlementation parasismique Claye-Souilly (Ghid didactic al reglementării antiseismice Claye-Souilly)” (în français). planseisme.fr. Arhivat din original la . Accesat în . 
  13. ^ a b Joly, Daniel; Brossard, Thierry; Cardot, Hervé; Cavailhes, Jean; Hilal, Mohamed; Wavresky, Pierre (). „Les types de climats en France, une construction spatiale”. Cybergéo, revue européenne de géographie - European Journal of Geography (în français și English). 501. Accesat în . 
  14. ^ fr Zonarea climatică în Franța continentală.  (accesat la 08/05/2024)
  15. ^ fr Distanța în linie dreaptă între Claye-Souilly și Torcy  (accesat la 29/08/2025)
  16. ^ fr Stația Météo-France Torcy - fișă climatologică - perioada 1991-2020  (accesat la 26/03/2025)
  17. ^ fr Stația Météo-France Torcy - fișă de metadate  (accesat la 26/03/2025)
  18. ^ fr Climadiag Commune France: Diagnosticați problemele climatice din comunitatea dvs  (accesat la 08/05/2024)
  19. ^ fr Lista siturilor ZNIEFF franceze clasificate pe regiuni  (accesat la 22/10/2024)
  20. ^ a b „Liste des ZNIEFF de la commune de Claye-Souilly (Lista ZNIEFF-urilor din comuna Claye-Souilly)” (în français). INPN. Arhivat din original în . Accesat în . 
  21. ^ „ZNIEFF 110020170 – Les Fossés Malore” (în français). Inventaire national du patrimoine naturel (INPN). Arhivat din original la . Accesat în . 
  22. ^ Roger, Olivier. „ZNIEFF 110020187 – Vallée de la Beuvronne entre Claye-Souilly et Fresnes-sur-Marne (ZNIEFF 110020187 – Valea Beuvronne între Claye-Souilly și Fresnes-sur-Marne)” (în français). Inventaire national du patrimoine naturel (INPN). Arhivat din original la . Accesat în . 
  23. ^ Roger, Olivier. „ZNIEFF 110020191 – Vallée de la Marne de Coupvray à Pomponne (ZNIEFF 110020191 – Valea Marnei de la Coupvray la Pomponne)” (în français). Inventaire national du patrimoine naturel (INPN). Arhivat din original la . Accesat în . 
  24. ^ INSEE (). „Zonage rural”. observatoire-des-territoires.gouv.fr (în français). Arhivat din original la . Accesat în . 
  25. ^ fr Comună urbană – definiție  (accesat la 08/05/2024)
  26. ^ fr Înțelegerea grilei de densitate  (accesat la 08/05/2024)
  27. ^ fr Unități urbane 2020 - Claye-Souilly  (accesat la 29/08/2025)
  28. ^ a b fr Metadatele comunei Claye-Souilly  (accesat la 29/08/2025)
  29. ^ fr Zona metropolitană a orașelor 2020 - Paris  (accesat la 29/09/2024)
  30. ^ Bellefon, Marie-Pierre de; Eusebio, Pascal; Forest, Jocelyn; Pégaz-Blanc, Olivier; Warnod, Raymond (). „En France, neuf personnes sur dix vivent dans l'aire d'attraction d'une ville”. INSEE FOCUS (în français). 211. Accesat în . 
  31. ^ fr CORINE Land Cover (CLC) - Répartition des superficies en 15 postes d'occupation des sols (métropole)  (accesat la 31/05/2024)
  32. ^ Monede merovingiene
  33. ^ Duplessis, Michel Toussaint Chrétien (). Histoire de l'église de Meaux (Istoria bisericii din Meaux) (în français). Julien-Michel Gandouin. p. 30. Accesat în . 
  34. ^ Guérard, Benjamin-Edme-Charles (éd.) (). Cartulaire de l’église Notre-Dame de Paris (în français). III. Paris: Imprimerie de Crapelet. p. 302. 
  35. ^ Longnon, Auguste (). Documents relatifs au comté de Champagne et de Brie, 1172-1361, Tome I: Les fiefs (în français). I. Paris: Imprimerie nationale. p. 233. 
  36. ^ Arhivele Naționale Franceze, K 1169a.
  37. ^ a b c d e f g h i j k l Arhivele Naționale Franceze, S 386.
  38. ^ Arhivele Naționale Franceze, S 205.
  39. ^ Terrier de Claye, fol. 1.
  40. ^ Arhivele Naționale Franceze, S 1324a.
  41. ^ Arhivele Naționale Franceze, Q1 1414.
  42. ^ Arhivele Naționale Franceze, K 53017, n° 47.
  43. ^ Obituarul Capitlului de la Sens I, p. 325.
  44. ^ a b Stein, Henri; Jean Hubert (). Dictionnaire topographique du département de Seine-et-Marne (Dicționar topografic al departamentului Seine-et-Marne) (în français). Paris: Imprimerie nationale. p. 128. 
  45. ^ a b fr Claye-Souilly pe pagina de internet Ldh/EHESS/Cassini  (accesat la 29/08/2025)
  46. ^ „Famille du Drac (Familia du Drac)” (PDF) (în français). Racines & Histoire. Accesat în . 
  47. ^ „Famille Anjorrant (Familia Anjorrant)” (PDF) (în français). Racines & Histoire. Accesat în . 
  48. ^ a b c Monografie comunală a localității Claye-Souilly la arhivele departamentale Seine-et-Marne
  49. ^ Aubert de La Chesnaye des Bois, François-Alexandre (). Dictionnaire de la Noblesse, t. XII (Dicționarul Nobilimii, vol. XII) (în français). XII. Paris: Antoine Boudet. p. 97-100. Accesat în . 
  50. ^ Foulon, Maurice (). Eugène Varlin : relieur et membre de la commune (Eugène Varlin: legător de cărți și membru al comunei) (în français). Clermont-Ferrand: éditions Mont-Louis. Accesat în . 
  51. ^ fr Prezentarea recensământului populației  (accesat la 09/05/2024)
  52. ^ fr Documentație suplimentară privind recensământul  (accesat la 09/05/2024)
  53. ^ fr Populații legale 2006 Claye-Souilly (77118)  (accesat la 30/05/2025)
  54. ^ fr Populații legale 2014 Claye-Souilly (77118)  (accesat la 30/05/2025)
  55. ^ fr Populații legale 2022 Claye-Souilly (77118)  (accesat la 30/05/2025)

Bibliografie[modificare]

  • Le patrimoine des communes de la Seine-et-Marne (Patrimoniul comunelor din Seine-et-Marne) (în français). 1. Paris: Éditions Flohic. . p. 284–290. ISBN 2-84234-100-7. 

Vezi și[modificare]

Legături externe[modificare]